La multă vreme după ce s-a făcut lumină și s-au despărțit apele celor două regate, urmașii celor pățiți din pricina unui măr au spus: Fericit cel sărac cu duhul, căci a lui este împărăția promisă. Un eon mai târziu, cineva însetat de mai mult a rescris observația: Fericit cel în mâinile căruia stau cheile cunoașterii, căci ale lui sunt toate împărățiile.
Păstrătorii cunoașterii erau puțini la număr, neștiuți și suspicioși, căci puterea pe care o aducea cunoașterea nu putea fi lăsată să cadă pe mâini nepricepute sau egoiste. Pentru a evita o catastrofă, s-au ascuns atât de bine că de la o vreme au început să uite ei înșiși cine erau. Nu mult după aceea, în orice caz nu mult după ceasul celor care țin și împart timpul prin univers, invazii flămânde au început să ardă templele cunoașterii. Înțelegerea umbrită a celor care încă erau în căutarea luminii a întrezărit o fracțiune din profilul crepuscular al cunoașterii, și s-a grăbit s-o numească informație.
Fără s-o știe încă, foștii păstrători ai cunoașterii, cărora li se spunea acum bibliotecari în lumea aceea, se îndreptau spre un declin care începuse cu mult înainte primei cruciade. Lungă vreme au confundat cu colbul celor aleși praful uitării care acoperea tomurile unice, prețioase din adăposturile tot mai banale, mai mici ale cărților în care se păstra înțelepciunea civilizațiilor.
Slujbași plătiți ai puterii au început să jongleze cu informația, pe care o mutau dintr-o ureche în alta, și între fiecare două urechi se nășteau gânduri mărețe grație acestui serviciu, pe care îl considerau neprețuit.
Serviciile de informații începuseră pe atunci să se numescă prin unele părți „Inteligență” și contribuiau la câștigarea războaielor, a averilor și a locurilor pe scara socială. Serviciile acestea de „inteligență” au devenit în scurt timp atât de eficiente încât au făcut inutile multe din războaiele tradiționale. Informația devenise capital. Era tranzacționată și păzită, reclama vieți și averi. Miza ei era puterea. Când, după generații de uzură, capitalul a început să cunoască fluctuațiile organismelor pe moarte, banii, un fel de convenție și mai transparentă decât timpul, împărțeau lumea în cei mici și cei mari, cei mulți și cei puțini cu mai multă eficacitate decât o făcuseră vreodată munții și oceanele. S-au succedat regi și președinți, uragane și preziceri, și iată că informația a devenit și ea obiectul inflației care a doborât imperii. Abia când porțile bibilotecilor goale au rămas deschise ca ochii unui mort, locuitorii acelei planete și-au dat seama că a avea informația la dispoziție nu înseamnă a deține cunoașterea. Fiindcă nu erau nici fericiți, nici parte din cei aleși, ci tot săraci și lipsiți de duh. Și poate că mai pribegesc și azi, refugiați statornici, în căutarea unei împărății.
Citiţi şi
Dacă întrebi 10 studenți la medicină…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
