Zone obscure sub soarele mediteranean – A Bigger Splash

Mădălina DumitrachePrecum în tabloul lui David Hockney – A Bigger Splash – este un film pop, realizat după La Piscine (1969) de Jacques Deray, dar în canonul actualității. Mai mult decât un simplu remake, un update de la dolce vita, A Bigger Splash (2016) se vrea a fi o variațiune pe tema  vanității.

De această dată, intriga e sensibil schimbată: Marianne Lane (Tilda Swinton) – un star rock -, care umpluse, ani la rând, marile stadioane, trăiește alături de un june documentarist, Paul de Smedt (Matthias Schoenaerts), scăpat recent dintr-o tentativă de sinucidere. Rămasă temporar fără voce, în urma unei intervenții chirurgicale la coardele vocale, ea își petrece o vacanță binemeritată, într-o somptuoasă vilă  dintr-o insulă de origine vulcanică din Italia. Liniștea le este tulburtă de apariția neașteptată a fostului ei iubit, carismaticul Harry Hawkes (Ralph Fiennes).

A Bigger Splash 1

Faimosul ex, producătorul discurilor și cel care o „aruncase” pe Marianne în brațele lui Paul, este acum însoțit de Penelope (Dakota Johnson), fiica sa, despre a cărei existență aflase doar de ceva vreme. Năbădăiosul Harry pornește în recucerirea celei care ani întregi îl fascinase, dar care acum căzuse pradă oboselii și excesului (de cocaină). Așadar, în  acest remake al unui film cult, Matthias Schoenaerts preia rolul de altădată al lui Alain Delon, iar Tilda Swinton, pe cel jucat odinioară de Romy Schneider, alături de fascinanții  Ralph Fiennes și Dakota Johnson.

A Bigger Splash 2

Frumusețea rece a imaginii realizate de Yorick Le Saux și magistrala interpretarea a Tildei Swinton situează această nouă peliculă între amuzamentul  fin și ironia tulburătoare. Mai întâi de toate, toți interpreții sunt magnifici, chiar dacă sunt foarte diferiți, tineri, maturi sau mai în vârstă, trupurile celor patru actori gravitează spre bigger splash. Ca și în filmul originar, amestecul de tensiune erotică și suspansul psihologic se prelinge pe marginea unei piscine. Diferențele de vârstă dintre cei patru eroi trasează o linie fină între starul rock, alături de fostul producător și junele artist al imaginii, alături de seducătoarea Lolită și, astfel, accentuează impresia de „născut prea târziu pentru a participa la serbare”. Nota acestui film se regăsește și în modul în care trupurile – udate în piscină și arse de soarele de deasupra insulei Pantelleria – sunt surprinse, având grijă ca imaginea să se concentreze doar  asupra suprafeței, fără a merge mult prea departe. Luca Guadagnino filmează cotidianul dintr-o biografie a unei vedete, redând pe ecran mobilier de lux, rochii Dior, mâncăruri fine și discuții… libere. Suita de flashbackuri pigmenteză ritmul leneș al traiului, aparent tihnit, din acea insulă aflată sub soarele arzător al Mediteranei, iar scenele diurne alternează cu cele nocturne.

A Bigger Splash 3

Totuși, cineastul nu lasă în afara acestui „easy-living” prezența imigranților eșuați în insulele italiene, așa încât filmul nu riscă să se înece în apele albăstrii și-n luxul decorului natural. Luca Guadagnino orchestrează fotogenia și exploatează diversitatea din inima unui balet pervers, detașat și percutant. Așadar, pătrundem în A Bigger Splash ca într-un vis, cu senzația de grandios și mister, seduși de frumusețea siluetei de „alien” a faimoasei cântărețe rock, pusă în valoare de lumina soarelui. Cu toate acestea, pe întreg parcursul acțiunii, nu putem spune că am deslușit întregul teritoriu al dorinței, al geloziei; misterul se face simțit încă din primele cadre, apoi întră înr-un crescendo. Regizorul filmează parada, uneori grotescă, a personajelor, fără a insista prea mult asupra consistenței fiecăruia, dar întreg „careul de ași” este seducător. Dacă decorativul cuplu Tilda Swinton – Matthias Schoenaerts sugerează perfect fascinația starului rock și a „sălbaticului cu suflet frumos” în postura de gigolo, partea de „spectacol” este asigurată de Ralph Fiennes (realizează o performanță „hors-normes”) și Dakota Johnson (senzuală, îndrăzneață și cuceritoare). Acest thriller devine un exercițiu de stil în care cineastul – ajutat de interpreții de cinci stele – manifestă libertate și energie în realizarea unei pelicule doldora de lumini și umbre. Pe măsură ce lucrurile se complică, vacanța plină de frenezie – inițial rock’n’roll – ajunge una plină de execentricitate derapantă. Farmecul actanților reușește să mențină granița dintre moralitate și furie. Legăturile periculoase par a fi mereu actuale, iar  micul cerc de vipuri își extinde limitele.

A Bigger Splash 4

A Bigger Splash parcurge, în zigzag, distanțele dintre problemele legate de ieșirea din atenția colectivă, extenuare, tentația acompaniată de eclipsa sentimentelor și livrează o versiune încântătoare privirii, dar dăunătoare nervilor (persoanelor mai sensibile). Într-un climat de tensiune, pelicula are subtilitate (dialogurile au mereu înţeles dublu), dar se îngrijeşte prea mult de imagine. Solid în ceea ce este esenţial, A Bigger Splash este un film de atmosferă, care îi oferă spectatorului  imaginea seducţiei efemere. În spatele cadrului natural mirific, este expusă cruzimea raporturilor umane, ca într-un artefact cu două feţe. În acest thriller bine împachetat, se poate vedea (ca într-o tragedie greacă), încă o dată, prăpastia infernului, atunci când sunt stârniţi prea mult zeii.

A Bigger Splash 5

Regizor: Luca Guadagnino
Scenarist: Alain Page
Operator: Yorick Le Saux
Producător: Michael Costigan, Luca Guadagnino
Monteur: Walter Fasano
Decoruri: Maria Djurkovic
Costume: Giulia Piersanti
Muzica: Yves-Marie Omnes
Distribuţia:
Tilda Swinton (Marianne)
Dakota Johnson (Penelope)
Ralph Fiennes (Harry)
Matthias Schoenaerts (Paul)
Aurore Clément (Mireille)

Durata: 2h05

Premii, nominalizări, selecţii:
Festivalul de film de la Veneţia (2015) – Leul de Aur: Luca Guadagnino



Citiţi şi

Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu

Juliette Binoche – Coco Chanel în “The New Look”

Înapoi în anii nopților magice

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro