Aniversările nu sunt întotdeauna prilej de bucurie. Uneori aduc mai degrabă nostalgie, tristeţe, ba chiar – la limită – depresie. Aşa mi s-a părut acest 1 Decembrie: un plonjon în abisul crizei. Şi nu vorbesc despre criza economică.
Ştim, România e acum săracă şi bolnavă. În oglinzile televizoarelor, nu i-am văzut însă doar hainele ponosite, ci şi un chip schimonosit până la grotesc. Ni s-a arătat o caricatură în tuşe groase, vulgară şi absurdă. Ziua naţională a devenit prilej de bilanţ pentru recordurile în materie de sordid şi patologic. Am serbat-o prin mari competiţii de manelişti şi târfe, într-o duhoare generală de fasole cu ceapă. Cu hărmălaie şi ţuică, dansatoare din buric şi îmbrânceli pentru un cârnat gratis. Cică aşa ar fi „tradiţia”, ba chiar „specificul naţional”…
Nu au lipsit nici „complimentele” aniversare. Ni s-a spus că suntem un popor de hoţi şi puturoşi, dar simpatici şi originali. Drept dovadă, au defilat pe micile ecrane personaje care l-ar fi umplut de invidie şi pe Dan Diaconescu. Ne-am trecut în revistă bubele din cap şi ne-am desfătat tâmp cu imaginea propriilor cangrene. Am asistat la un vodevil macabru, adecvat ca un număr de striptease la priveghi.
Dincolo de acest coşmar colorat, eu am văzut o Românie desfigurată, neiubită şi lipsită de speranţă. Tulburată şi nefericită ca o femeie obligată să se despartă de iluziile tinereţii. Sub veselia de paradă, am simţit o inimă de plumb.
Citiţi şi
Dumnezeu, Mama și Limba pe care-o vorbesc!
Teatrul Masca vă invită la două reprezentații gratuite cu ocazia Zilei Naționale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
