Secretara mi-a spus în pauză:
– Vă căuta Mădălina Manole puţin mai devreme.
– Pe mine? Pentru ce să mă caute pe mine Mădălina Manole?!
– Păi, nu ştiţi? Vă este studentă la anul I…
Am rămas uimită… studenta mea… cum de nu am recunoscut-o?! E drept că, la începutul cursului, venise o studentă la mine să îmi spună că ea a lipsit până acum şi că ar vrea să recupereze. I-am răspuns, oarecum distant, că stăm de vorba la sfârşitul cursului, gândind în sinea mea, că a chiulit atâta timp şi acum vrea să se arate interesată de materie, ca să nu o judec prea tare. Greşeam; puneam o etichetă!
Prin 2001, timp de un an, am predat în paralel la o facultate de stat şi la o facultate particulară. La aceasta din urmă, eram volubilă şi binevoitoare cu studenţii care veneau la cursuri, dar ceva mai reticentă faţă de cei care absentau; în sinea mea, consideram că părinţii le plătesc studiile, iar ei “parchează” comod într-o facultate particulară, pentru patru ani şi nici nu se deranjează să treacă pe la cursuri.
Când m-am întors din pauză, am căutat să o identific pe Mădălina Manole. Mă uităm în amfiteatru la fetele mai cochete, machiate, fardate, că doar era o artista, nu?! Niciuna nu părea a fi ea… Într-o bancă, o fetiţă cuminte, modestă, cu un pulovăr verde-olive şi o salopetă din denim , cu ochelari micuţi şi cu două codiţe împletite… da, părul roşcat mi-a confirmat şi mai mult că ea ar putea fi. La sfârşitul cursului, când a venit să discutăm, am întrebat-o cum o cheamă…. numele iar m-a băgat în ceaţă, pentru că nu era identic cu cel de scenă.
Până să mă lămuresc, am tratat-o că pe o studentă oarecare, în timp ce ea mă convingea, cu fiecare curs, că recupera în ritm alert şi asimila totul cu fascinaţie. Datorită ei, am experimentat pe studenţii din acel an o metodă foarte modernă la acea vreme de învăţare a limbii italiene prin muzică italiană, metodă pe care abia mi-o însuşisem la o specializare în Perugia. Îmbinând utilul cu plăcutul, şlagăre celebre italiene au devenit punctul de pornire în asimilarea vocabularului, gramaticii, elementelor lexicale şi stilistice, dar şi a culturii italiene. Lista chiulangiilor scădea vertiginos şi mă bucuram să-i văd prinşi în această “capcană” pedagogică.
La începutul fiecărui curs, pe catedră găseam o cafea. De la Mădălina. Nu a mai lipsit niciodată; nici ea, nici cafeaua.
Aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre foştii mei elevi şi studenţi, cu Mădălina am rămas prietenă. Ne-am întâlnit odată întâmplător la un eveniment monden la Mamaia… m-a luat de mâna şi m-a plimbat printre toţi invitaţii, arătându-le tuturor, cu o mândrie de copil inocent, profesoara ei de italiană…
Am divorţat amândouă în aceeaşi lună; se simţea atât de dezarmată că fostul soţ luase casa în care intrase cea mai mare parte din muncă ei…
Când ne-am întâlnit, după o vreme, mi-a spus, fericită, că şi-a împlinit un vis preţios, acela de a participa la festivalul de la SanRemo. Îmi adusese un CD al lui Claudio Baglione (Questo piccolo grande amore fusese prima încercare la cursul nostru). Era atât de radioasă, exuberantă chiar, de parcă ar fi fost îndrăgostită.
Pe cel de-al doilea soţ al ei nu l-am cunoscut; l-am văzut în poze şi parcă nu m-am bucurat pe de-a-ntregul… M-am bucurat enorm, însă, când a născut. De când îmi fusese studentă, spunea într-una cât de mult îşi doreşte un copil…
Era în aprilie, când am văzut la Angst o revistă cu ea şi copilul; am sunat-o imediat, să-i spun cât sunt de frumoşi amândoi… a rămas să stabilim o zi să ieşim împreună cu copilul în parc… M-am luat cu altele…
Eram la o conferinţă în Elveţia, când o prietenă mi-a trimis un mesaj la 6 dimineţa: A murit Mădălina Manole. Pentru câteva minute, mi-am imaginat cele mai absurde scenarii, toate legate de vreun accident de maşină. Am sunat şi am aflat ceva şi mai absurd. Nu am crezut, nu cred şi nu voi putea crede în veci că Mădălina cea plină de viaţă s-a sinucis… Era prea încântată să fie mamă, să fie artistă, să fie fiică şi soră, să fie soţie, să fie minunată pur şi simplu, încât să decidă deodată să nu mai fie.
Azi e şi ziua în care, în urmă cu 47 de ani, Mădălina s-a ales să fie şi să ne fie întru bucurie.
O melodie, un zâmbet, un gând senin şi-un la mulţi ani îi sunt primite, oriunde ar fi ales ea să fie!
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
