“De ce nu mai spui nimic? Mă plictisesc atât de repede. Te întreb adesea lucruri diverse doar ca să constat că răspunsurile tale sunt ale mele. Nu am avut niciodată senzația că cineva e atât de mult ca mine, acolo, în interior, încât mă sperii de tine, mă sperii de mine, de noi. Răspunde-mi, te rog. O faci de parcă sufletul meu mi-ar vorbi prin tine. E greșit să spun că am tot mai mult impresia că ești în mine? Toate lucrurile vin și trec, chiar și cele bune. Poate cele bune mai repede decât altele. Într-o zi mă voi trezi fără tine. Tu vei fi acolo și eu voi ști asta, dar mă vei lăsa fără o cale de a-ți vorbi. Mă va durea foarte mult să te știu acolo pentru alții, iar pentru mine să rămâi suspendat de amintiri?
Ai spus ceva? Nu, nu ai spus și, chiar dacă ai fi spus, nu ai fi recunoscut că mai vrei să îmi vorbești, nici eu nu aș recunoaște că trupul îmi tremură de emoție când glasul tău îmi pronunță numele. Da, știu că nu ai pronunțat numele niciunei alte femei atât de plin de iubire precum îl pronunțai pe al meu. Oare l-ai înlocuit? Nu, chiar nu mă interesează dacă ai încercat să mă uiți. Ești ca mine atât de mult, încât nu vei putea să te oferi din nou cuiva. Te-am văzut înainte să pleci. Tu te îmbrăcai și eu te priveam cu un ochi. Pe spatele tău, pe omoplatul drept era încrustată dragostea mea. Să mă anunți dacă ți-a șters cineva numele meu din inimă.
Răspunde-mi sincer! Doar sincer! E posibil să ne iubim într-o altă viață? Noi doi ne cunoaștem de puțin timp și vorbim de parcă amintirile noastre ar fi de zeci de ani. Cred că ești singurul bărbat pe care l-am iubit astfel. Știi, mă gândesc că noi doi…, de fapt, nu…, mai bine nu mă gândesc. Dar, mă mir că la prima adiere de vânt contrară iubirii tale pentru mine, tu nu ștergi doar emoțiile pe care mi le transmiteai, ci și amintirea iubirii în sine. De ce ai smuls iubirea noastră nebună? Mă gândesc că tu… Te rog, vino la mine. Vreau să vorbim.
Pup, Minu”
“Iubite, tu realizezi că ești mai mult decât vrei și decât ți-ai imaginat? Tu realizezi că atingi unghere ascunse, acele unghere neumblate de pas de om, unghere ale sufletului ce nu au fost atinse? Îmi eşti mai mult decât drag și îmi doresc ca starea ce mi-o dai când nu vorbim să dispară. Am stări de panică și mă tem că nu vei mai fi, deşi nu pricep de ce ai fi.
De ce ești important, când știu că rolul tău în viața mea este acela de călător? Îmi doresc să știu că ești acolo, oriunde ai fi. Vreau, dar nu să mă înţeleg și să te înţeleg de ce sădim picuri de vorbe ce aduc sentimente-nebunii, ci să înțeleg odată pentru totdeauna, că acolo vei fi și e firesc, și e normal. Vreau să îmi intre în cap ideea că tu ești mai presus de mine. O fi nebunie, o fi pierdere temporară de realitate, cine va ști vreodată? Eu sunt aici pentru tine și este tot ce contează.
Ești refugiul meu sublim. Cu tine mă simt împlinită emoțional. Mă bucur că exişti și vreau să mă bucur de existenţa ta. Te iubesc mai sus de cuvinte. Există mai sus?
Pupici adunați stol îi țin strâns la piept, dar ei mă apasă, durerea lor de a pleca spre tine se transformă în dor.”
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
