miercuri, mai
Se trezi de dimineaţă cu ochiul drept umflat şi, înainte să se privească în oglinda din baie, pe fugă, îşi amintise de administratoarea de la corpul T, cum îi scosese un păianjen mic de după urechea dreaptă. Îl găsise atârnat acolo când se întorsese în clădire, să ia cheia de la sala de seminar. De la el să fie…? Ochiul… arăta destul de inestetic… hm. Dar pentru că era miercuri şi ieri avusese ore, putea să îşi ia chiar azi Ziua Singurătăţii.
Săptămâna în care reuşea să trăiască o Zi eS putea fi… magică, mirifică, cool, minunată, măiastră? Sau era doar o formă de chiul de la treburile administrativ- groaznic-real-…?
eS…
Singurătate, Singurătate,
iubirea mea,
noian de vise,
măreaţă stea…
…nu, asta era cu Eternitate, cu ceva, ceva… îi scapă…
Nu, păianjenul mic, retras în viteză sub biroul gen anii ‘70 din cămăruţa de la poartă, fusese sigur un semn. Gen…? De ce vorbeşte ca…?
Iar azi dimineaţă mai dăduse şi de o furnică pe mâna stângă, pe canapea… asta iese din comun, da, azi ar putea fi o perfectă zi eS.
Pe fereastră intră prea multă lumină şi verde din faţă, dinspre pădure. Trage draperia şi îşi zice:
– Mă apuc de lucru. Să scriu ceva, am inspiraţie, doar de aia e ziua eS…
Deschide laptopul lui S., al ei tocmai a fost dus la curăţat sau ceva asemănător.
Să scrie.
Şi sună telefonul.
– Să nu uiţi să suni la gaze, că nu merge încălzirea, zice mama ei, cam tare, că mătuşă-ta nu ştiu ce tot face şi stinge boilerul, îl dă peste cap şi sună la un număr unde robotul îi zice să aştepte şi apoi nu mai zice nimeni nimic… şi ea crede că e defecţiune şi aşa face de trei zile…
– Bine, anunţ eu… te sun înapoi după.
Face apelul la Urgenţe Engie şi deschide un word nou…
…Se trezise, începe ea să scrie când, cu ochii pe ceas, face legătura între starea de acum şi oră.
E 12, îi trebuie nişte energie. Pe canapea, lângă, telecomanda neagră, mută ca o lebădă, aşteaptă cu capătul îndreptat spre televizor.
– Mai întâi puţin teve, apoi cafele…vorba lui Camil Petrescu, cafele, cafele, nu cafea, cafele e altfel. E un aranjament de ceşti, ceşcuţe, intimităţi dezgolite în care ele, negre, fierbinţi, dogoresc… lui Camil îi plăcea cafeaua dulce şi fiartă mult. Sau era vorba de Gheorghidiu, în duminica de vară petrecută până târziu în patul actriţei cu cap de pisică proastă? Oare atunci comandase cafele, surorii complice…? şi era jenat…
Ştiri, moartea fotbalistului, spitale mustind de infecţii, mutre grase de bărbaţi care mestecă ceva între falci şi nu par a fi păienjeni mici, deşi parcă… Se ridică din nou, trage şi draperia din dreapta, evită să privească teancul de lucrări de licenţă necorectat de pe colţ. Încă un pas spre singurătatea de miercuri. Ah, minunat.
…Se trezise de dimineaţă cu…
– Alo…
– Alo. Aveţi un preaviz pentru neplată. Ce faceţi, când credeţi că plătiţi… doamna…?
– Aaaa, daa, vineriii, în 13, în mod precissss, atunci e Ziua eS., adică ziua de salariu…
– În ordine, vă mulţumesc, am consemnat angajamentul dvs…
Ora 13. Ceva energie… da, să facă o cafeluţă. Să o mestece cu energie, concentric-obsesiv, cum scria Cărtărescu în „Orbitor”, volumul unu, el freca nessul şi câtă inspiraţie îi urca până la etajul opt, mult mai repede decât zbura mama lui, lungă, uriaşă, apărută la fereastră direct din stradă, prin geamul dormitorului, călare pe fluturul cu o singură aripă… e ceva… Stânga. Aripa stângă. Privirea îi fuge necontrolat la geam, etajul doi, uf.
Fierbe, toarnă, gustă, scrie.
…da, dimineaţa era miercuri, după ce marţi avusese cinci studente la cursul de bancar, niciuna la Instituţii de credit şi o fată blondă din Prahova la masteratul de Proceduri… şi azi… două insecte. O singură zi eS. Uh. Total…?
Îngheţase de frig şi avea un gust acid în gat, îi lipsea motivaţia zilei de marţi, o zi în care, depăşind dimineaţa înspăimântătoare de luni, îţi trece prin vene energia din apa vie a lui Marţi… um, ce aiurea, nici marţea nu are vreo apă vie, ba, iaca, nici miercuri.
(de un de îi vine asta cu uh şi um? Parcă era hm şi îh, oh şi of..?!)
Pe masa rotundă dă cu ochii de cutiuţa cu tămâie de la Prislop… să tămâieze, ce ar fi? Nu face nimic. Întuneric moderat. Ora două, nici prea prea, nici foarte foarte şi apoi… în filmul maghiar care rulează liniştit nu apare nicio furnică, niciun păianjen. Dar câinele mort se pune? cel rănit, pe care îl spală băiatul în chiuveta din baie? (era să scrie cel care îl spală, doamne fereşte. Se întâmplă ceva…?!) Dar porumbelul alb împuşcat de mătuşă? Sau friptura de iepure adusă de mamă la masă, deşi băiatul e proaspăt vegetarian? Ungurii ăştia… tot înaintea noastră… au filme pe Cinemax la ore… potrivite, 14, aşa, pentru cei care îşi iau zile eS.
„Fire of earth, fire of earth” …telefonul sună din nou.
– Te-aş ruga să întrebi, nu te supăra, se aude J., dacă universitatea are de închiriat un amfiteatru mare, 150 de locuri, să nu fie scump şi, dacă se poate, să fie liber în 3- 4- 5 iunie, este conferinţa, simpozionul, nu contează şi mă gândeam că la voi… da, da, e bine, te sun eu înapoi.
…Ce fel de manifestare o fi…? Or fi zilele eS şi la ei…? singurătatea din afara casei, o raită seara târziu prin oraş, liber, încântător, programul obligatoriu şi din nou o raită eS prin oraş, minunat …între timp află că universitatea nu închiriază deloc, dar dacă totuşi e o manifestare importantă, cu scop educaţional şi vizibilitate care se încadrează în programe gen mediul academic aproape de oameni şi e cineva care… sau care… să vedem, să vedem… să scrie pe adresa de mail şi mai discutăm.
Aprinde un băţ de chibrit. Capătul rotunjit perfect, roşul potolit al catranului, perfecţiunea fină a lemnului strunjit migălos şi flacăra. Un firicel de fum se înalţă timp de două secunde dinspre boabele gălbui de ceară tămâioasă. Îl trage pe nas. Să îşi ia totuşi o căţuie.
Formează.
– Vi, îmi iei tu o căţuie şi cărbuni, ca să tămâiez?
– Să ştii că sunt în rectorat, nu am timp deloc, am ore până seara, du-te tu la biserica Sf. Gheorghe, pe Maniu, la etaj, găseşti acolo.
– Şi mâine?
– Nu pot, plec luni la Craiova şi mă pregătesc.
– Bine, dar dacă totuşi…
– Da, da. Bine, te pup.
Nici asta, dar nu-i nimic, şi Oblomov păţea la fel, şi ce personaj celebru este…
Ora 15, filmul maghiar e chiar bun, cafeaua… um, slabă dar are un miros cool. Adică cum bun? Cafeaua e bună, dar filmul e interesant, inspiraţional, magic, surprinzător sau senzaţional, nu?
Aşa le spune, în ultimul timp, lui S., studenţilor, oricui, nu mai folosiţi bun, e penibil, e o crasă lipsă de vocabular, ce e aia se mănâncă bine, miroase bine, arată bine? ! Doar atât puteţi?! (…şi îşi aminteşte brusc de o subtitrare a lui Snake-eyes recognoscibilă prin aceste două onomatopee delicioase – uh la mirare, um în cazul îndoielii… cogito ergo sum?!)
În sfârşit, băiatul din film îşi găseşte calea, chiar dacă asta este legată de moartea tatălui. Sau poate de aceea. A aruncat peştele mare înapoi în lac şi probabil, abia acum, tatăl nu va mai apărea cocoţat pe dulap sau pe un căluţ cu arc, în parc, deşi e mort – taţii, fantome neînţelese, bântuite de singurătate. Calea este prin mijlocul lacului, într- o barcă fără vâsle. El, pe fundalul cu două turnuri de CET fumegânde, vede răsărită de aiurea o altă barcă în care nu un animăluţ, nu o insectă zăpăcită, ci o fată cu păr lung, frumuşică, clipoceşte uşor în jurul lui, să îl salveze din această singurătate a lui, fără peşte. Peştele fericit, pe sub barcă, va avea o zi eS.
…Să nu faci nimic, să faci ce vrei, să stai pe întuneric într-o zi în care ai de făcut lucruri, să chiuleşti cu …Pablo Neruda şi Arghezi sau numai cu Cinemax miercurea pe la prânz. Divin. Să îi propună lui S. să îşi ia şi el o zi eS. Poate o seară eS, să facă fiecare ce doreşte – să zacă pe canapea, să fugă cu ungurii ăştia enervanţi pe lacuri, să ignore ochiul, pe Cărtărescu, păianjenul şi licenţele, să îşi iasă din trup şi, încolăcită pe firul subţire de tămâie, să intre de bună voie în lampa fermecată, în culcuşul primordial, în carapacea de sidef a săptămânii, în muşuroiul… nu, în muşuroi e lume care munceşte, cară şi construieşte, împinge şi sapă, mestecă şi responsabilizează… Focuşorul se stinge încet, cafeluţa a doua fierbe sub coada ibricului, exact după ce ea face o programare la medicul ginecolog, încercând să obţină un control şi nu o consultaţie… deşi, să ştiţi, după trei luni nu mai e control, e chiar o consultaţie, cum zice vocea de la recepţie clienţi.
Trei luni? Dar trei ore… în ziua eS? asta ce o fi…?
Scrie.
Se trezise dimineaţă cu ochiul drept umflat. În urechea dreaptă păianjenul micuţ ţese pânza fină a lui S. mare, în care nicio furnică, niciun câine rănit şi nicio povestire scurtă nu îşi au locul.
Ziua eS va fi mâine.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
