Marseilleza răsuna peste tot împletită cu sunetele trâmbiţaşilor ce anunţau încetarea focului. După patru ani, francezii şi germanii lasă, cu greu, armele şi fac efortul să-şi strângă mâinile în loc să se împuşte unii pe alţii. În ziua de 11 a celei de-a 11-a luni a anului 1918, la ora 11, un proiectil german atinge un soldat francez care anunţa ordinul de retragere a regimentului lui. A rămas în istorie ca ultimul soldat ucis în timpul Primului Război Mondial.
Războiul s-a încheiat şi a venit momentul bilanțului: 10 milioane de morţi, peste 20 de milioane de răniţi. Au fost oameni, mulţi tineri, care, în fiecare zi, în groaza de pe câmpul de luptă visau să se reîntoarcă la viaţa lor tihnită din ţara lor, la familiile lor, la iubitele lor.
Se spune că, după ce se termină un război, nimeni nu mai ştie de ce a izbucnit. Şi pe nimeni nu mai interesează probabil vieţile împrăştiate fără noimă pe câmpuri de luptă: “Toate statele care au intrat în Primul Război Mondial au avut fiecare interesele lor, fără să se gândească la consecințe, care s-au soldat cu 10.000.000 de morți.” (Larousse, “Istoria lumii de la origini până în anul 2000”)
Mareşalul francez Foch, cel care a impus acceptarea condiţiilor de armistiţiu oferite de Germania, a rostit în acel noiembrie 1918: “Ofițeri, subofițeri și soldați ai armatelor aliate, după ce inamicul a fost oprit definitiv, ați câștigat cea mai mare bătălie din istorie, ați salvat cauza cea mai sfântă: libertatea lumii. Fiți mândri, posteritatea vă va păstra recunoștință.”
De atunci, în fiecare zi de 11 noiembrie, în ţări din Europa şi în statele membre Commonwealth se celebrează Ziua Macilor (Jour du Souvenir, în franceză, Veterans Day, Remembrance Day sau Poppy Day, în engleză). Este ziua când se aminteşte de momentul retragerii armatelor care au lăsat în urma lor câmpurile însângerate. Macul a devenit simbolul asociat cu memoria celor care au murit în conflictele armate din Primul Război Mondial. Un medic militar canadian a fost cel care a scris prima dată, într-o poezie numită In Flanders Fields (Pe câmpurile Flandrei), despre câmpurile presărate cu maci şi trupuri sfârtecate de obuze.
Din 1918, în multe țări, an de an, pe 11 noiembrie la ora 11 se păstrează două minute de reculegere în amintirea celor care, nevoiţi să plece la război, nu s-au mai întors niciodată.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
