Ce am văzut până acum în acest nou război european.
- Putin e un pitic atomic și defazat, un criminal depășit de vremuri, un dictator de modă veche, incapabil să priceapă ce înseamnă dinamica secolului XXI și, nu în ultimul rând, un Nero călare pe butonul nuclear. Un individ pierdut în plasa propriilor vise de mărire și a propriilor idei greșite că rușii vor fi întâmpinați în Ucraina ca eroi și eliberatori. Are soarta comună dictatorilor – mint în continuu și sunt mințiți în continuu (de toată camarila și piramida de slugi), iar minciuna crește enormă în locul lor până ia locul realității. Din păcate, acest sinistru joc al puterii este decontat de alții, nevinovații. Altfel, în treacăt fie spus, cu fiecare război, magnații industriei de armament prosperă.
- Rusia trebuie să fie izolată total, economic și politic. După ce nebunia se va încheia, Rusia trebuie integrată internațional în mod real, nu de formă, ca după Războiul Rece. Desigur, doar cu condiția schimbării fundamentale a piramidei puterii rusești care nu face decât să genereze periodic lideri totalitari, pe care puterea absolută îi smintește. Rusia va fi europeană sau nu va mai fi deloc importantă, va fi un spațiu abandonat pentru totdeauna despotismului și irelevanței – va rămâne captivă într-o nesfârșită tragedie. Acesta rămâne marele pariu al secolului care a început. Economic, dependența de gazele rusești se va atenua masiv în deceniile următoare, iar Rusia, în afară de resurse naturale, are prea puțin de oferit, pentru că a construit prea puțin. E un stat încă pre-modern, în ciuda culturii sale grandioase, una dintre cele mai mari din lume.
- Sunt sute de ani de când vecinii Rusiei n-au avut parte de liniște și în interiorul marelui stat au prosperat minciuna, nedreptatea, lașitatea. O lume strâmbă, întemeiată pe abuzuri și iluzii, care trebuie să se îndrepte, altfel următorul interbelic va fi și mai scurt decât acesta din urmă, care a fost, trebuie să o spunem, neobișnuit de lung, tocmai pentru că Al Doilea Război Mondial a fost atât de monstruos.
Kyiv distrus în WWII
- Dictatura lui Putin, care e veche de decenii, nu de două zile, n-ar fi fost posibilă fără jocul prostesc al Germaniei cancelarului Merkel. Ucraina este și consecința felului (prost pe termen lung) în care cancelarul a condus Germania și Germania a condus, de facto, Uniunea Europeană. Și mai ciuliți urechile când vorbește Kasparov, fiindcă e un om care știe ce spune. Putin e plin de sânge pe mâini, inclusiv sânge rusesc. Putin nu e altul de săptămâna trecută. Mereu a fost o mașinărie de ucis, unsă cu bani dintr-un sistem corupt și imoral.
- Admirabil ajutorul umanitar dat de civilii români. Autoritățile au fost ca de aproape fiecare dată în ultimele decenii nule. Nule, dar arogante, țâfnoase. Incapabili de nimic util, conducătorii români sunt totuși capabili să se rățoiască și să pună bețe în roate. Și, din păcate, în cazul unui război pe teritoriul unui stat NATO, România e cea mai expusă. Suntem, evident, singuri. „Liderii” noștri sunt cu nesemnificative excepții niște glume mai degrabă sinistre.
- Rusia a mai comis asemenea atrocități, ca la Harkov, în anii din urmă. Dar erau în Siria. Un război european are alt impact mondial. E nedrept că e așa, dar așa e. Oricum, cu fiecare război, umanitatea e cea care iese învinsă. Dintr-un război nimeni nu prea scapă întreg. Vorbesc despre oameni, nu despre carcasele a căror umanitate a fost înlocuită de profit. Iar cei care plâng de mila suprimării surselor de propagandă rusești greșesc. Ele nu erau organe de presă (care trebuie să rămână cu orice preț liberă), ci, în vreme de război, pur și simplu arme îndreptate împotriva creierelor slabe ale civililor.
- Președintele Zelenschi e un lider adevărat, în timp ce Putin e doar o veche păpușă botoxată, gonflată de serviciile secrete rusești, blocate mintal pe jumătate în războiul rece, pe jumătate în epoca dispărută a Imperiului Țarist. Putin nu va fi țar, pentru că pur și simplu vremea țarilor a trecut, iar societatea civilă globală chiar există, grației revoluției tehnologice, pe care Putin încă nu o înțelege (deși propaganda rusă a exploatat-o destul de abil ani la rând).
- Ucraina, Georgia și Republica Moldova ar trebui să fie admise în Uniunea Europeană și Finlanda în NATO, în regim de urgență. Sunt vremuri excepționale, care reclamă măsuri excepționale. UE a preluat inițiativa războiului, tocmai devine un actor la fel de important ca SUA și pe scena militară a lumii. Un război e și o resetare a jocului internațional (și din nou România a fost palidă și cu reacții întârziate).
- Copiii din armata Rusiei, tinerii aceia de douăzeci-douăzeci și un pic de ani, sunt chiar copiii dictaturii lui Putin. S-au născut și au crescut cu ea. Iar acum sunt trimiși să moară sau să omoare pentru cai verzi pe pereții secolelor trecute, fantasmele istorice și interesele economice mafiote ale unui lider scelerat. În războaie, tragedia e adeseori și a celor care apasă trăgaciul.
- Ar trebui cândva regândită și cauza profundă a tuturor acestor rele: capacitatea statelor de a dispune în asemenea măsură de viața cetățenilor. Poate vrei să ai genul ăsta de contract cu un stat (din patriotism sau din orice motive), dar poate nu vrei și ar fi bine să ai cândva posibilitatea să alegi, nu să fii un simplu supus legat de o glie, oricare ar fi ea. Altfel, istoria bineînțeles că nu se încheie niciodată, are o continuă mișcare de pendul, înainte-înapoi, nimic nu e câștigat pentru totdeauna, pentru libertate și pentru drepturile omului trebuie să lupți în continuu sau le vei pierde. Istoria nu a reapărut, pentru că a nu dispărut niciodată – poate doar pentru naivi. Istoria este și va fi întotdeauna aici și nimeni nu poate să iasă ușor din propria istorie, nici oameni, nici state. Și nici măcar nu se repetă – ceea ce se repetă la nesfârșit sunt nedreptățile îndurate de oameni din pricina altor oameni. Și respirați adânc – încă nu a mutat decisiv China. Iar un război nuclear rămâne o posibilitate reală. Nu mai avem memoria directă a ce au însemnat Hiroshima și Nagasaki. Noi, oamenii, am uitat de ce suntem în stare și din uitare crește întotdeauna sfârșitul.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
