Selectată în secțiunea Quinzaine des réalisateurs, la Cannes, în 2016, deținătoarea Premiului publicului, la Valladolid, în același an și prezentată la TIFF, în 2017, pelicula Like Crazy/La pazza gioia aduce în prim-plan o imprevizibilă și emoționantă prietenie. Afișul filmului ne trimite imediat cu gândul la celebra peliculă americană Thelma&Louise, iar subiectul întărește comparația. Precum fugarele Thelma și Louise – care voiau să evadeze din propria viață – Beatrice (Valeria Bruni Tedeschi) și Donatella (Micaela Ramazzotti) fug din sanatoriul de psihiatrie din Toscana, fiecare cu „propria agendă”. După ce-a instalat decorul în rândurile burgheziei odată cu Il capitale umano (2013),Paolo Virzìnu ezită să atace aparențele (din zona glamourului).
Like Crazy redă povestea a două femei total diferite, care ajung să se apropie una de cealaltă într-un context mai puțin obișnuit: în perioada în care erau internate la un sanatoriu de psihiatrie din Toscana. Beatrice e o mitomană guralivă; are o imaginație bogată și vorbeșe încontinuu. Se dă drept contesă miliardară și îi place să lase impresia că liderii mondiali se află la picioarele sale. Donatella este o tânără introvertită, fragilă, cu trup de manechin, dar acoperit cu tatuaje, prizonieră a propriului mister. Amândouă sunt internate în Villa Biondi, o clinică în care erau tratate pacientele cu tulburări mintale. Cele două amice se hotărăsc să evadeze din acel spațiu și să își piardă urma în „lumea liberă”. De fapt, Donatella e o mamă-celibatară depresivă, care încearcă să își salveze relația cu copilul ei natural, adoptat de o familie. Beatrice, cu o personalitate compulsivă și bipolară, încearcă să își salveze prestigiul și condiția privilegiată pe care le-a avut odinioară.
Cineastul Paolo Virzìîși apleacă atenția asupra marginalilor și realizează portrete feminine vibrante, pe fundalul culorilor ocru-călduțe din Toscana sa natală. Ne propune un film generos în dialoguri vii și acide pe-alocuri, fără să uite să arunce o privire tandru-ironică asupra unui subiect serios și grav. Aceste femei ciudate din cale-afară chiar merită să fie taxate drept nebune? Cu siguranță, ele și-au pierdut mințile din prea multă dragoste. Vorbăreața mitomană și-a ruinat familia amorezându-se de un escroc sadea. Câtă vreme, cealaltă – sub aparențele unei fete rebele – a luat-o razna ca urmare a pierderii unicului său copil, după o eșuată tentativă de suicid. Societatea le-a condamnat aspru și le-a scos din rândurile sale, izolându-le în acea clinică-ospiciu. Filmul e traversat de o notă de optimism, susținută și de imaginea încinsă (în fond acțiunea are loc sub soarele Toscanei): două femei aflate la marginea societății încearcă – aproape cu succes – să își recupereze viața și valorile. Camera de filmare abia ține pasul cu tumultoasele eroine, pornite să-și recapete pierderile.
Aventura lor – „în libertate” – e tragicomică și atașantă. Valeria Bruni Tedeschi e o explozie de energie, iar Micaela Ramazzotti trasează cu atenție portretul unei mame devastate de propria neputință de a-și păstra copilul. Suita de peripeții se derulează într-un ritm amețitor, iar versiunea psihotică a celebrelor Thelma și Louise trezește emoția vie.
În capul afișului se regăsește fermecătoarea Valeria Bruni Tedeschi, aici, cu o logoree al italiano, copleșitor de senzuală. Interpreta e perfectă în rolul burghezoaicei eșuate – mitomană și nimfomană – exaltate și certată definitiv cu orice tabu. Trecerile bruște de la agoie la extaz o plasează în zona excentricului, dar tandrețea și delicatețea cu care se îngrijește de Donatella îi conferă o altă alură. Contrastant, dar complementar, acest cuplu bizar nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Precum personajele de pe ecran, Paolo Virzì ne face să râdem și să plângem în compania celor două „orfeline” de ocazie. Secretul aestui lungmetraj se regăsește în complementaritatea celor două eroine: Beatrice și Donatella. Dualitatea o regăsim și în culorile recurente din peliculă: roz și bleu, asociate cu fuga, adevărul sau renunțarea/abandonul. Complicitatea eroinelor este evidentă, energia acumulată din frustrare are aceleași cote; ambele vor să se vindece («Sono nata triste. Voglio guarire.» /« M-am născut tristă.Vreau să mă vindec.»).
Chiar dacă matura Beatrice vrea să controleze totul, provocând situațiile comico-dramatice, dâra de ironie e mereu prezentă. Donatella, care târa după ea tristețea unui dublu abandon, se lasă condusă de noua ei amică, deși nu fusese nici ea scutită de ocara ei. Fără a avea virulența peliculei semnate de Milos Forman, One Flew over The Cuckoo’s Nest(1975), Like Crazy ne călăuzește spre catharsis.Filmul devine un discret semnal pentru revenirea la sentimente mai bune, la o atitudine mai tolerantă față de „cei săraci cu duhul”. E nevoie de compasiune, de multă delicatețe pentru a înlătura perdeluțele în dosul cărora se ascund suferința și durerea. Tonul stăpânit, din final, e aducător de speranță.
Regia: Paolo Virzì
Scenariul: Paolo Virzì și Francesca Archibugi
Imaginea: Vladan Radovic
Montajul: Cecilia Zanuso
Muzica: CarloVirzì
Distribuția:
Valeria Bruni Tedeschi – Beatrice Morandini Valdirana
Micaela Ramazzotti – Donatella Morelli
Valentina Carnelutti – Fiamma Zappa
Marco Messeri – Floriano Morelli
Durata: 118 min
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
