Catherine Deneuve a spus la un moment dat despre prietenul ei, Yves Saint Laurent: “Creează pentru femei care trăiesc o viaţă dublă”.
Contrastul a fost cupola sub care Yves Henri Donat Mathieu-Saint-Laurent, născut în Oran, Algeria, şi-a adăpostit viaţa profesională, alături de cea personală. Contrastul dintre ”caracterul foarte puternic, care ştie exact ce vrea” (aşa cum îl descria Susan Train în “Vogue”) şi imaginea de om crizat, nervos din naştere, cum îl vedea partenerul său de viaţă şi de afaceri, Pierre Bergé, a fost cel mai probabil şi fântâna din care YSL a reuşit să potolească setea de altfel din lumea modei, schimbându-i faţa pentru totdeauna: ”Dacă Channel a eliberat femeile, Yves a eliberat moda”, după cum remarca un comentator.
YSL a povestit că, încă din copilărie, a trăit sub emblema duplicităţii: ”Am început să duc o viaţă dublă. Pe de o parte acasă, fericit cu ai mei şi cu lumea pe care mi-o inventasem prin desene. Pe de altă parte, la şcoală… umilit, intimidat şi bătut de colegii de clasă”. Colegi care îl maltratau pentru că îl bănuiau că e homosexual…
În 1955, Christian Dior îl angajează pe loc, după ce îi vede schiţele pentru ca, în 1957, la mai puţin de o lună de la moartea mentorului său, YSL să fie numit de casa Dior noul Director Artistic. De altfel, Dior îi mărturisise doamnei Saint Laurent că fiul ei este ”cel care mă va urma”. Avea la acel moment doar 21 de ani, iar numirea sa la acea vârstă într-o astfel de poziție nu avea precedent în lumea modei!
Succesul înregistrat cu prima colecţie Haute Couture pentru Dior, în ianurie 1958, şi întâlnirea în martie cu Pierre Bergé, de care se îndrăgosteşte rapid, sunt bucurii ce foarte curând aveau să îi pară doar amintiri…
Marcel Boussac, proprietarul casei Dior, devenea din ce în ce mai îngrijorat de scăderea profitului din cauza ţinutelor lejere şi stilului impertinent afişate de tânărul designer. Acestea erau vehement criticate de clientela conservatoare şi fidelă casei Dior de mulţi ani – însă îngrijorarea lui Boussac nu l-a împiedicat pe YSL să prezinte colecţia ”Beat”, inspirată de studenţii de la Artă, care îşi pierdeau timpul în cluburile de jazz de pe malul stâng al Senei – Left Bank.
Prezentarea a fost picătura care a umplut paharul, astfel că, acelaşi Boussac a aranjat înrolarea lui Saint Laurent în armata ţării natale, Algeria. După 19 zile petrecute în barăcile militare, YSL a suferit o cădere nervoasă şi a fost transferat la Val-de Grâce, un spital psihiatric de coşmar din Paris, unde i s-au administrat cu forţa sedative şi terapie cu electroşocuri. Chinurile îndurate au făcut din deja timidul şi fragilul Yves o urmă a celui ce fusese, preambul la abuzul de droguri şi suferinţa emoţională de mai târziu.
”A fost ca şi cum i-ar fi fost smuls un rând de piele. Era extrem de sensibil la ceea ce se întâmplă şi simţea totul foarte profund”, spunea Susan Train. Salvarea i-a venit de la Bergé, partenerul sau loial şi feroce, care l-a scos din spital și nu numai.
În 1960, la aproape trei ani de la proclamarea în glorie a lui YSL drept Director Artistic, casa Dior anunţa că acesta va fi înlocuit de Marc Bohan. Stratul de piele pierdut în urma traumei din armată şi înlocuirii sale la Dior i-a fost redat tot de energicul Bergé, care îl readuce pe Yves în joc: în urma procesului intentat casei Dior pentru încălcarea clauzelor contractuale, Saint Laurent câştigă 48.000 £. Suma le oferă lui şi partenerului său şansa unică de a-şi deschide propria casă de modă în 1962. Momentul este unul extrem de prielnic, date fiind apariţia culturii pop şi dorinţa generală de creaţii originale şi proaspete.
În ianuarie, prezintă prima colecţie sub propriul nume, la Hotel Forain, având o abordare conservatoare, ce aduce cu prezentările sale din epoca Dior. Presa are o reacţie împărţită. În luna iulie a aceluiaşi an, prezintă cea de-a doua colecţie, creată de data aceasta într-un stil mult mai aventuros, ce vizează eleganța ”de stradă”, exprimată prin tunici şi costume. Presa aplaudă colecţia, asistând din acel moment, ani de-a rândul, la parade sclipitoare de ingeniozitate, spirit şi transcendere a genurilor: ”asta, da, apariţie”, titra New York Times în 1967, la lansarea costumului cu pantaloni, costum inspirat de gangsteri, numit ”smoking” şi devenit reper internaţional.
În contrast, acelaşi ziar numea ”un tur de forţă de prost gust” colecţia prezentată în 1971, în componența căreia se aflau costume inspirate din moda anilor ’40 şi sandale cu platformă, care aminteau de zilele ocupaţiei naziste – un subiect extrem de sensibil, încă, pentru francezi. A fost nevoie de mult timp până ce aceste ţinute să fie considerate inovatoare şi vizionare pentru momentul la care au fost lansate.
Intuind că prêt-à-porter, şi nu couture reprezintă viitorul în modă, Saint Laurent îşi deschide un magazin pe malul stâng al Senei – Rive Gauche – în 1966. La finalul zilei de inaugurare, se vânduseră ţinute în valoare de 24.000 de dolari. Miuccia Prada, viitor designer, studentă la acea vreme, lua parte la protestele politice în haine de la YSL: ”Stăteam la colţ de stradă şi împărţeam pliante pentru aripa stângă, îmbrăcată în YSL. Unora li se părea ciudat, însă mie nu îmi păsa, îmi plăceau prea mult hainele alea”, avea să spună ea mai târziu. În acelaşi, an creează ținutele pentru rolul lui Catherine Deneuve în filmul ”Belle de Jour”, fiind inspirat în această alegere de uniformele militare navale pe care le văzuse în New York.
De la atât de îndrăgita abordare prêt-à-porter face o întoarcere bruscă la couture, când, în ianuarie 1968, pe fondul consumului de LSD, prezintă o colecţie cu îmbinări între diferite stiluri Maverick (non-conformiste), inclusiv jachete safari, o salopetă şi o rochie neagră de mătase-șifon, sub care sânii sunt în mod voit lăsaţi la vedere. În luna iulie a aceluiaşi an, colecţia de toamnă prêt-à-porter aduce un omagiu studenţilor francezi care demonstraseră împotriva poliţiei în luna mai a acelui an. Ambele colecţii sunt criticate de presă.
Pendularea emoţională din tărâmul modei, alături de alcool, droguri şi mersul prin cluburi, aveau să îşi ceară preţul de la Saint Laurent la începutul anilor ‘70.
În octombrie 1971 pozează nud într-o şedinţă foto pentru prima ”eau de toilette” YSL destinată bărbaţilor – ”Pour Homme”, devenind astfel primul designer care îşi foloseşte imaginea pentru o campanie de promovare a produselor sale şi declanşând cu acest gest un mic scandal.
În 1997, într-o revistă de afaceri, Pierre Bergé, avea să declare: ”A fost doar o provocare de-a lui Yves Saint Laurent. Imaginea nu viza în mod special populaţia gay, deşi reclama a plăcut mult acesteia. În orice caz, la momentul respectiv fotografia cu greu a fost publicată. Şi doar în presa franceză. Abia mult mai târziu a devenit un simbol legendar”. Tot în 1971, prin vizite regulate, devine un obișnuit de-al casei la Club Sept, bând din ce în ce mai mult şi trecând la cocaină.
Până în 1973, casa de modă YSL trecuse la un program epuizant de prezentare a patru colecţii pe an – două couture şi două prêt-à-porter, în loc de două colecţii couture.
Saint Laurent se simţea din ce în ce mai încătuşat în propriul imperiu aflat într-o continuă dezvoltare, imperiu ce acum includea, pe lângă prezentările de modă, şi alte game de produse: parfumuri, ochelari de soare şi prosoape de plajă – toate aduse la bord de geniul comercial al lui Bergé. Saint Laurent mărturisea în ”Newsweek”: ”Mi-am făurit un ştreang pe care să mi-l pun singur de gât. Mi-ar plăcea la nebunie să pot face modă atunci când vreau, dar sunt prizonierul propriului meu imperiu comercial”.
Designerul deznădăjduit suferă o nouă cădere nervoasă în 1976, şi în timpul în care este spitalizat, concepe una dintre cele mai surprinzătoare şi exotice colecţii couture create vreodată: blănuri şi fulare luxuriante, inspirate de costumele fantastice ale Baletului Rus fondat de Serghei Diaghilev şi de lucrarea ”Young Woman with a Pearl Necklace” a lui Johannes Vermeer. Presa este în extaz – editorul şef de la “Vogue”, Grace Mirabella, spunea: ”Nu cred că vreunul din noi va mai vedea vreodată o prezentare ca asta. A trecut mult timp de când am simţit emoţia asta faţă de haine.”
Colecţia a reprezentat o schimbare bruscă şi uimitoare în cariera lui Saint Laurent – o îndepărtare de pragmatica traiectorie prêt-à-porter pe care o promovase cu atâta îndrăzneală în anii ‘60 – şi o apropiere de un stil mai teatral şi care sugera, puternic, o evadare estetică.
În 1977 lansează un nou parfum în Europa, numit “Opium”, cu o campanie de promovare realizată de fotograful Helmut Newton, susţinută de modelul Jerry Hall şi de sloganul “Opium, pentru cei care sunt dependenţi de Yves Saint Laurent”. Apar proteste. Saint Laurent este acuzat că face dependenţa de droguri să arate chic, însă vânzările sunt fabuloase.
Acesta este anul în care îşi va trata dependenţa de alcool şi cocaină.
Schimbările din plan profesional aduc un punct de cotitură şi în viaţa lui privată, Yves devenind din ce în ce mai temător şi solitar, retrăgându-se în apartamentul în care locuia fără Bergé (care se mutase câteva străzi mai departe), recitind obsesiv lucrările lui Marcel Proust, desenând, scriind poezii şi adunând o colecţie impresionantă de obiecte de artă.
Declara pentru ”Vogue”: „Adeseori sunt incapabil de comunicare cu oamenii, chiar şi cu cei pe care îi iubesc şi îi admir profund, asta pentru că nu am timpul necesar şi pentru că trăiesc în frenezie”.
În 1990, la prezentarea unei colecţii mult aşteptate, Saint Laurent reia unele dintre temele lui inovatoare din trecut, însă în seara prezentării, un foc izbucnit în dormitorul lui îl face să cadă din nou în anxietate şi depresie. Se refugiază la vila din Marrakech, se apucă din nou de băut şi refuză să se întoarcă la Paris, pentru a lucra la colecţia ce va fi prezentată în luna martie, fără el. Este internat din nou la spital pentru tratament şi detoxifiere, iar la externare arată bolnav, fragil, suferind de spasme.
Trei ani mai târziu, Bergé este nevoit să vândă compania Yves Saint Laurent către Elf Sanofi, pe fondul vânzărilor scăzute din cauza recesiunii, împreună cu creşterea costurilor, pentru a rula o afacere de lux. Acordul oferă Sanofi controlul asupra diviziei de frumuseţe, în timp ce Bergé şi Saint Laurent vor păstra controlul managerial al industriei modei până în 2001.
În 1999, Saint Laurent primeşte premiul pentru întreaga carieră, de la Consiliul Designerilor Americani.
Cântecul lebedei în modă vine în ianuarie 2002, când își prezintă colecţia finală de haute couture la centrul ”Georges Pompidou”. YSL declara atunci: “Am făcut cunoştinţă cu acei prieteni de vreme bună pe care îi numim tranchilizante şi droguri. Am fost prizonierul depresiei şi al izolării dintr-un spital. Dar într-o bună zi am putut să ies din toate astea, uluit şi totuşi treaz”.
În 2007, i se recunoaşte influența asupra culturii franceze, fiind numit “Grand officier de la Légion d’honneur” de către preşedintele de la acea dată, Nicolas Sarkozy. Acesta declara în momentul înmânării premiului: ”Timp de 40 de ani ați creat modă, însă mai presus de orice ați construit o operă, o operă artistică și socială deopotrivă. Acesta este lucrul care ne impune respect. Și pe acela al tuturor oamenilor de modă”.
După cancerul cerebral care îl răpune pe partenerul său, în 2008, Bergé scoate la licitaţie toate colecţiile de artă, antichităţi, mobilă şi obiecte decorative ale lui Saint Laurent declarând: ”Am decis să vând totul, pentru că nu există colecţie, dacă el nu mai este”.
Francezii obişnuiesc să-şi lase moştenire colecţiile familiei ori muzeelor. Decizia lui Bergé să vândă obiectele lui YSL a fost văzută ca un act ostil. Presa a botezat orgia celor trei zile de licitaţie ”Vânzarea Secolului”. Ea a adus încasări incredibile: 484 milioane de dolari.
În documentarul despre această licitație, Bergé declara despre cel care îl face să vorbească cu glas scăzut și emoționat: “Era maniac-depresiv, fără îndoială, exact aşa cum auzi aceste vorbe: maniac şi depresiv. Avea perioade când, fericit, făcea tot felul de nebunii, apoi în ziua următoare totul devenea negru şi fără viaţă. Depresia l-a împins la alcoolism şi apoi spre droguri”. În același film, Bergé insistă în frustrările sale şi senzaţia de neputinţă în a-l face pe YSL stabil, concentrat şi creativ. ”Când ai o relaţie cu un alcoolic şi un om care se droghează, eşti forţat la decizii extreme. Ce se poate face? Nimic. Doar să accepţi situaţia. Am încercat să ajut, să fiu util dar fără folos. Am făcut tot ce am putut”.
Toate derapajele emoționale și comportamentale ale lui Yves nu l-au gonit pe Bergé, care i-a rămas alături până la sfârșit.
Întrebat spre finalul carierei care este motto-ul său, Yves Henri Donat Mathieu-Saint-Laurent a răspuns: ”Lucrul cel mai important este să rezişti”. Judecând după mulțimile de admiratori, incluzându-i aici pe Marc Jacobs, Miuccia Prada, Donna Karan, Giorgio Armani şi Christian Lacroix, se poate spune că dorinţa i s-a împlinit.
Citiți și Sfârșitul eleganței, tot despre YSL este…
Pe Oana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
