Aproape m-am luat la harță zilele trecute cu Winnie the Pooh, pe faleză, când, după ce l-a momit pe fi-miu cu cea mai abilă strategie de vânzare a unui balon cu Mickey Mouse (ca să vezi!) de douăj’ de lei bucata, l-a sfătuit înțelept să asculte de mami și tati.
– De mami! Zic eu, zâmbind printre dinți.
– Și de tati!, insistă în mod tembel Winnie.
– Doar de mami!, subliniez apăsat.
– Păi, tati unde e?, îmi aruncă fatal Winnie.
Păi, măi Winnie, bișnițar de faleză ce ești, dacă aveam vreun tati la îndemână, nu crezi că l-aș fi utilizat să care toate papornițele astea cu lopățele și găletușe și, eventual, să plătească și balonul?! Sau crezi că îmi place să mă martirizez pe altarul maternității, ca să am cu ce-i scoate ochii copilului la bătrânețe?
Deși m-a iritat, mă gândesc că până la urmă singura vină a lui Winnie este că în fișierele lui cu șabloane de viață nu l-a găsit și pe cel al părinților singuri. Nu pot să-l învinovățesc prea tare. Și la mine folderul ăsta este de multe ori gol și îi creez conținut în timp real.
În plus, Winnie d-ăștia care să-și îndese grosolan labele în viața ta, se găsesc pe toate drumurile. Dai de ei în parc, pe marginea locului de joacă unde aparținătorii colegilor de joacă încearcă să stabilească cu precizie cine-i mama, cine-i tata, informație prețioasă în orășelul nostru rural, la pizzeria unde ieși cu copilul şi, da, sunteți doar voi doi și nu mai vine nimeni, sau la recepția hotelului unde ești privit chiorâș când ceri să-ți mute patul dublu la perete ca să nu cadă copilul din pat. Îi mai întâlnești la ghișeele diverselor instituții, unde trebuie să explici, uneori în mod repetat, că nu completezi secțiunea despre jumătatea cu care ai procreat nu pentru că ești retardat și nu ai văzut partea aia a formularului sau pentru că ți s-a terminat pasta pixului, ci pentru că ești părinte singur.
Citiţi şi Mamă-dragon la orizont – Cum se mai distrează mamele la mare
Și noțiunea asta capătă noi valențe în fiecare zi, la fiecare contact cu realitatea, pentru că într-o lume vidată de realitate, toată treaba cu familia monoparentală ar fi un ceva lipsit de conținut. O stare de fapt la fel de firească precum este alternanța noapte/zi. Și aproape că te simți normal până nu apare un Winnie să-ți spună că ești special.
Guest post by Manuela Bălan
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
