Ordinea de aplicare a produselor cosmetice, după demachiere și tonifiere
1. ulei 2. serum sau elixir 3. cremă hidratantă
Câte puțin din fiecare, în ordinea crescătoare a mărimii moleculelor din care sunt compuse și descrescătoare a concentrației în ingrediente active.
***
Grecia. Santorini. Insula de vis din Marea Egee. Renumită și pentru că este patria soiului Assyrtiko din care se face un vin alb foarte apreciat. Condițiile aspre (soare arzător și vânturile “meltemi”, foarte puternice) au determinat plantarea viței sub formă de coșuri împletite lipite de solul vulcanic. Astfel, butașii nu pot fi doborâți, iar frunzele protejezează strugurii de soare și mențin cât de cât umiditatea. Ca să reziste în aceste condiții, via “stresată” se apără producând cantități mai mari de polifenoli – compușii vegetali folosiți de plante (legume sau fructe) pentru a se proteja de bacterii sau de factori ambientali, renumiți pentru capacitățile lor antioxidante. Buni de mâncat așadar astfel de struguri, bun de băut și vinul se zice, dar bun ni se spune că este și extractul obținut de APIVITA și folosit în nouă gamă cosmetică numit WINE ELIXIR. Pentru că exact polifenolii din această viță de vie vitează sunt responsabili de repornirea motoarelor tinereții din pielea noastră: reduc ridurile, redau fermitatea pielii și redefinesc contururile feței. Nu-i rău deloc! Dar să aflăm mai multe despre această nouă descoperire și încorporarea ei într-un produs de frumusețe.
Vii în formă de coroană (kouloura)
APIVITA a descoperit elixirul tinereții! În frunzele bogate în polifenoli a trei soiuri antice de vie (Athiri, Aidani și Asyrtiko) din care se obține celebrul vin Vinsanto.
ARGUMENT DE ÎNCREDERE: studiul clinic desfășurat timp de 28 de zile pe un eșantion de 30 de femei cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani, care au aplicat produsele de două ori pe zi. Rezultatul: la 93% dintre ele s-au observat îmbunătățiri vizibile asupra ridurilor, fermității și conturului feţei.
Noua gamă super-puternică anti-îmbătrânire WINE ELIXIR conține șase produse testate dermatologic.
WINE ELIXIR SERUM ANTIRID ȘI FERMITATE
Cu 96% ingrediente naturale, acesta pătrunde în straturile profunde ale pielii, reduce ridurile și oferă fermitate și lifting, protejează împotriva stresului oxidativ și a acțiunii factorilor de mediu, hidratează, stimulează pielea și simțurile.
WINE ELIXIR CREMĂ DE ZI ANTIRID ȘI FERMITATE
Cu 97% ingrediente naturale, disponibilă în două variante – cu o textură bogată pentru tenul normal-uscat și cu o textură lejeră pentru tenul mixt-gras – aceasta reduce ridurile, conferindu-i tenului un aspect ferm și contururi ridicate. Crema protejează împotriva stresului oxidativ și a acțiunii factorilor de mediu, hidratează, stimulează pielea și simțurile.
WINE ELIXIR CREMĂ DE NOAPTE REGENERATOARE
Cu 99% ingrediente naturale, crema hrănește intens, exfoliază și reactivează tinerețea pielii în timpul nopții, pentru a dezvălui o piele reînnoită, reparată. Reduce ridurile, oferă fermitate și lifting, lăsând tenul neted și catifelat.
WINE ELIXIR CREMĂ ANTIRID ȘI FERMITATE PENTRU OCHI & BUZE
Cu 98% ingrediente naturale, este o cremă revitalizantă ce regenerează zona delicată a ochilor și a buzelor, atenuează cearcănele și semnele oboselii, tonifică și stimulează. Este testată oftalmologic și nu conține parfum chimic.
WINE ELIXIR ULEI FACIAL ANTIRID ȘI FERMITATE
Cu o combinație unică de uleiuri non-grase și uleiuri esențiale, îmbogățit cu molecule puternice anti-îmbătrânire – polifenoli din ulei de semințe de struguri – acest produs reduce aspectul ridurilor, crescând în același timp fermitatea și elasticitatea pielii; hidratează, hrănește și umple ridurile; protejează împotriva stresului oxidativ și a factorilor externi datorită uleiului de propolis și a vitaminei E.
NOUA GAMĂ WINE ELIXIR este produsă în Fabrica Bioclimatică APIVITA din Markopoulo, Attica. Este disponibilă în magazinul APIVITA din Băneasa Shopping City și în farmaciile Sensiblu.
#apivita #wineelixir #youthawakening
Referitor la contribuția epigeneticii la formularea acestei game vă putem da din propria documentare definiția d emai jos. Din care veți înțelege, ca și noi, doar cât de complexă și misterioasă e această știință și cât de tulburătoare lumina pe care o aduce asupra felului uluitor în care am fost programați să funcționăm.
Epigenetica este ştiinţa care a reuşit să demonstreze că felul cum alegem să ne hrănim, să gândim sau să ne trăim viaţa produce schimbări în corpul nostru care nu depind numai de bagajul genetic cu care am venit şi care era considerat până nu demult responsabil de toate problemele noastre. În schimb înţelegem că acest bagaj genetic poate fi folosit în diverse moduri prin activarea sau dezactivarea unor gene, ca un răspuns al organismului nostru la mediul cu care interacţionează – aceasta putând fi considerată o capacitate avansată de adaptare la orice mediu, pe care o avem cu toţii, dar nu suntem conştienţi de ea.
Citiţi şi
Enzime digestive vs. probiotice: care sunt diferențele?
Cum să îți îngrijești corect buzele în timpul verii
Patru semne că ești afectat de căldură și remediile recomandate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.