Așa cum dacă spui eșarfă, spui Hermès, dacă spui trenci, spui Burberry. Mai clasic decât un trenci clasic nu știu să existe altceva.
Și cum e vremea trenciurilor, ne-am gândit să scriem câte ceva despre aceste utile și discrete haine de primăvară și de toamnă. În clasicul bej. Eu, una, nu mă pot imagina îmbrăcată într-un trenci colorat (ele există, nu vă gândiți că nu) și pace. Poate și pentru că ele au fost create inițial neutre, ca înlocuitori de vreme ploioasă pentru mantalele de postav ale soldaților din Primul Război Mondial.
Reclamă pentru haina rezistentă la intemperii Burfron de la Burberry, ideală pentru tranșee, dar și pentru aviatori, călăreți ori motocicliști. Data: 1916
Oricine s-ar teme azi că e un alt fel de uniformă, că nu s-ar mai distinge din mulțime dacă poartă o culoare neutră și o croială simplă, greșește. Priviți-o pe Audrey Hepburn.
Audrey Hepburn cu un trenci Burberry și George Peppard în Breakfast at Tiffany’s, 1961.
Dacă mai adaugi și un batic Hermes și o pereche de ochelari potriviți, n-ai cum, dar n-ai cum să nu fii observată. 🙂
Femeile și ochelarii lor de soare – o întreagă poveste
Audrey Hepburn în filmul CHARADE al lui Stanley Donen (1963)
Și Sophia Loren arată parcă a englezoaică în trenciul Burberry
Meryl Streep
Megan
Această căptușeală în carouri pe care o recunoști imediat.
Dar și bărbații îmbrăcați în trenci arată bine. Te fac să te gândești la Humphrey Bogart în filmul Casablanca, 1942.
Trenciul rămâne o piesă esențială care merge îmbrăcată de dimineața până seara și purtată pe braț când călătoriți. Așadar, în dulapul fiecărei fete 🙂 ar trebui să existe cel puțin un trench de culoare bej, kaki sau o nuanță închisă, gata de purtat peste orice de la blugi, la ținută de serviciu, la cocktail și cină fără să greșești stilistic. Pentru că despre asta este până la urmă haina numită trenci. Confort și eleganță discretă.
Cele cinci stiluri “moștenire” ale brandului Burberry – Kensington, Chelsea, Waterloo, Camden și Paddington, fiecare cu o siluetă și o lungime ușor diferite – sunt repetate sezon după sezon. Pentru colecționari, există versiuni sezoniere în ediție limitată. Un astfel de trenci a fost și este o investiție. Iar dacă prin magazinele de haine care au șansa la o nouă viață veți găsi vreo versiune din nenumăratele în bej clasic cu design-ul lor atemporal, nu stați pe gânduri. Iar dacă pe etichetă scrie „Burberrys”, nu e fake. Înseamnă doar că haina a fost făcută înainte de 1999, moment în care acel „s” a căzut.
Vă dorim să faceți bune alegeri, să fiți norocoase la cumpărături și să cuceriți lumea într-un trenci, fie el Burberry sau nu. Oricum, modelul îl știți acum. 🙂
Citiţi şi
Glorie și decadență – Napoleon
De ce industria luxului intră în forţă pe piaţa second-hand
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.