A fost o minunată vreme şi la noi, când doamnele şi domnişoarele purtau pălării. Mereu cochete, micuţe şi simple ori extravagante ca anvergură sau model, pălăriile erau mai răspândite decât sunt astăzi blugii.
S-au mai purtat un timp şi după anii ’50, se mai poartă şi astăzi, răzleţ, dar nu cred că este alcineva de vină decât noi pentru trecerea în uitare a pălăriilor. Le admirăm în filme şi poze pentru plusul de eleganţă adus ţinutelor, dar nu ne ducem dorinţa ascunsă până la capăt de a face din pălării aliaţii feminităţii noastre. Taior, bluză de mătase, perle, ciorapi fini, pantofi stiletto, plic, mănuşi şi… pălărie. Uau! Vrem înapoi pălăriile de altă dată!
Evoluţie şi simbolistică
De o formă rudimentară de pălării s-a auzit pentru prima dată în urmă cu câteva mii de ani, când strămoşii omului se protejau de soare. În Roma şi Grecia Antică, pălăriile făceau distincţia între gradele ori poziţia socială a purtătorilor. Dar, deşi femeile aveau întotdeauna capul acoperit cu ceva – eşarfe, gluga de la mantii sau bonete, de-abia la sfârşit de secol XVI au putut fi văzute purtând o formă bine definită de pălărie, bazată pe modelul purtat de curtenii bărbaţi. Un secol mai târziu, pălăria feminină şi-a câştigat un rol bine definit în vestimentaţie, modelele existente îndepărtându-se din ce în ce mai tare de aspectul bărbătesc.
Secolul XIX transformă pălăria în piesă de rezistenţă a garderobei femeilor, iar pălărierii se întrec în a fabrica acest obiect din materiale din ce în ce mai diverse, de la păr de cal şi iarbă, la imitaţii de paie, flori şi pene, mătase şi alte combinaţii de ţesături naturale. Unul dintre cele mai răspândite materiale rămâne, însă, fetrul, care îşi păstrează forma şi va fi folosit pentru pălăriile ambelor sexe.
Apogeul gloriei pălăriei este în secolul XX, când aceasta oscilează între forma minimalistă, de genul pălăriei cloche, foarte la modă în anii ’20, şi cea extrem de încărcată şi extravagantă, populară în perioada edwardiana (finele secolului XIX-începutul secolului XX), şi care cunoaşte felurite declinări până în zilele noastre. Anii ‘20 şi ‘30 sunt anii când o doamnă nu părăsea casa fără să aibă capul acoperit de o pălărie (sau fără mănuşi, dar asta este o altă discuţie). Artefact cultural, pălăria era considerată şi semn de decenţă şi modestie, iar purtatoarea îşi afirma un anumit statut în societate (femeile măritate purtau un anumit fel de pălării, celibatarele alt fel) şi impunea respect. Interesant este faptul că unele semne distinctive de pe pălăriile cloche, de exemplu, indicau starea de disponibilitate afectivă a posesoarei: o fundă în formă de arc ne spunea despre domnişoara respectivă că nu are obligaţii, dar inima sa este dată deja cuiva, un nod strâns la fundă arăta că este vorba despre cineva căsătorit, iar o fundă ostentativă era un semn de libertate totală şi interes pentru un partener. Acum, la ce-ar mai folosi aceste simboluri oare sau cine şi-ar mai bate capul cu ele?
Între funcţionalitate şi exponat de muzeu
În secolul trecut de care ne desparte doar un deceniu, pălăriile cunosc o metamorfoză continuă. Li se adaugă voaletă, suprapuneri, protuberanţe sau se elimină surplusul într-atât, încât rămân în forme miniaturale sau incomplete. Cei mai importanţi pălărieri ai secolului trecut au fost Caroline Reboux, Simone Mirman, Gerard Albouy sau Sonia Greene. Astăzi, unul dintre cei mai renumiţi pălărieri este britanicul Philip Treacy, cunoscut pentru extravaganţele sale în acest domeniu şi realizator al unor veritabile forme de artă. Ceea ce iese din mâinile lui este o desfătare pentru ochi, datorită modelelor, culorilor şi materialelor utilizate.
Din păcate, în România, pălăriile, au devenit o raritate, purtate doar în zilele de vară sau la slujbele religioase, majoritar modeste, purtate de femei care au mai prins obiceiurile altor vremuri. Un motiv ar putea fi şi teama de a nu face cumva o gafă vestimentară. Pe cine să întrebi ce pălărie să porţi ziua sau la ocazie? Au fost situaţii în care o banală pălărie de rafie, potrivită mai degrabă pentru plajă, a fost considerată o opţiune potrivită pentru o rochie de seară, dar cum acest accesoriu nu s-a bucurat de atenţia designerilor ori a editorilor de modă, greşelile sunt oarecum scuzabile. Şi totuşi, vara aceasta, am văzut câteva pălării Panama, nepretenţioase, corect asortate. Dar prea puţine…
Din fericire, însă, pălăriile nu lipsesc din codul vestimentar al caselor regale ori ale vedetelor de prim rang, fireşte că vorbim de alte meleaguri, aşa încât ne putem clăti ochii cu minunatele mostre artistice etalate de prinţesele şi reginele lumii şi prinde din zbor sugestii de potrivire a pălăriilor cu restul ţinutei. Cursele de cai de la Ascot rămâne unul dintre evenimentele care reuşeşte să adune cele mai extravagante pălării pe metru pătrat. Cele mai cunoscute englezoaice se întrec în a-şi etala pălăriile excentrice. Unele frizează kitsch-ul, chiar şi în opinia comentatorilor de modă, dar cu siguranţă stârnesc curiozitatea şi te fac să te întrebi cum ţi-ar sta şi ţie cu o asemenea „capodoperă”.
Chapeau haut!
Stiliştii străini prezic o revenire în forţă a pălăriei în viitorul apropiat şi ne îndeamnă să fim mai curajoase, să lăsăm prejudecăţile la o parte şi să ne încumetăm pentru început să probăm câteva modele. Problema e unde pot proba româncele? Dar asta e altă Mărie, fără pălărie… Eu am avut norocul să intru într-un magazin de pălării din Franţa şi pot spune că am avut un sentiment tare plăcut privindu-mă în oglindă. N-am rezistat şi mi-am cumpărat un model cloche, pe care am purtat-o apoi la o rochie de inspiraţie vintage. Am obţinut un look retro în faţa căruia un admirator a exclamat “chapeau bas!” Jur că am simţit că pălăria mea face toţi banii.
Ce-ar fi, aşadar, să pornim o campanie C.A.T.C.H.Y de reabilitare a pălăriei? Chiar dacă e criză şi răutăcioşii ar putea spune “chelului îi lipseşte tichia de mărgăritar!”. Ceva bănuţi tot mai găsim pentru noi, aşa că de ce nu i-am da pe o pălărie care să ne sporească misterul şi să ne complimenteze feminitatea? Ce zici, ne susţii?
Citiţi şi
APEL: Tineri artiști, căutăm bunici care să ne învețe pasiunile lor
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
