Există femei care visează la bărbați pe care nu i-au avut niciodată. Există femei care visează la prinți șarmanți în armuri, la bărbați cu mersul apăsat care „vor, pot, își iau, cer (?) și luptă până la capăt”.
Ce perspectivă sumbră pentru o femeie să fie complet exclusă din jocul alegerii! Oana Mihai se întreba deunăzi ce s-a întâmplat cu pasul apăsat al bărbaților, cu sunetul armelor, cu scutul, cu armurile? Dulce și amuzantă naivitate! Cumva, domnia sa se plasează în locul prințesei. Ce iluzie! Eu i-aș recomanda să se plaseze puțin într-o curte de oameni normali… francezi să spunem.
Acolo unde bărbatul vine de la război, cu mersul apăsat, mirosind rânced, își pune armura în cui și, fără să se spele, „își ia” soția pe la spate fără prea multe atingeri, după care îi ordonă să-i gătească ceva, ea neavând voie să comenteze (deh, datoria conjugală). Asta da, nostalgie, ăsta da, bărbat puternic! Asta da, femeie pasivă!
Ce s-a întâmplat cu scuturile și cu armele? Nimic! S-au mutat la muzeu. Bărbatul actual nu mai are nevoie de ele. Cavalerul de altă data este acum un Harvey – elegant, inteligent și extrem de periculos atunci când îl calci pe coadă. El luptă doar în business (dacă este nevoit), nu și acasă. Acolo este singurul loc în care nu are chef de războaie.
Și totuși, există femei care încă visează la bărbați capabili să mute munții din loc pentru ele. Va dați seamă? Ce așteptări ridicole… Ok, vrei un bărbat capabil să mute munții din loc pentru tine? Iubește un miner! Eu nu am de ce să încerc una că asta. Însă te pot ajută cu drag să urci până în vârful muntelui. Ai idee ce priveliște mișto se așterne la picioarele tale atunci când ajungi sus?
Revenind la textul care a „inspirat” acest răspuns, aceeași doamnă spune că bărbații s-au transformat din vânători în vânat. Drept urmare, triste și neprihănite, domnițele s-a închis “în turnul propriei feminități” și, tragedie, nu mai are cine să le descătușeze. Mon Dieu! Câtă dramă! Câtă negare! Vă dați seama ce porci sunt bărbații? Ce fătălăi? S-au efeminat și domnițele au rămas cu centurile închise pe trup, supuse eternei ruginiri! Cruntă realitate, apăsătoare depresie!
În concluzie, aș răspunde ferm – da, ne-au căzut, ne-au ruginit, le-am pierdut! Armurile, coifurile și paloșele. Nu mai avem nevoie de ele. Restul lucrurilor bărbătești sunt tot acolo, la locul lor, și cuvintele dulci, și forța, și erecțiile, și eleganța, și manierele. Numai că ele nu sunt accesibile domnițelor care stau închise în „turnul propriei feminități”, visând la bărbați imaginari; ci femeilor care au înțeles că nu au nevoie de mineri sau de eroi, ci de bărbați capabili să le iubească și să le respecte.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
De obicei, 1 decembrie e despre România
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
