Când s-a căsătorit, Dinu era foarte tânăr, abia împlinise 24 de ani. A întrebat-o simplu pe Doina: “Vrei să fii soția mea, chiar dacă nu-ți voi fi niciodată fidel?” iar Doina a răspuns și mai simplu: “Da”. El i-a promis apoi că va avea grijă de ea și de viitorii lor copii, că va apăra reputația familiei, iar ea a promis că va fi o soție devotată și o mamă model.
Decizia aceata i se părea lui Dinu cât se poate de firească, după doi ani în care Doina reușise, cu blândețe, să facă puțină ordine în viață lui haotică și să-i devină, oficial, logodnică. Nici el nu mai știa cum ajunsese fata asta obișnuită, aproape ștearsă, să se instaleze în casa și în viața lui și să devină aproape indispensabilă.
La trei de la căsătorie, cei doi soți aveau deja doi copii și nu-și reproșau nimic unul altuia.
Uneori, Doina era căutată la telefon de câte un binevoitor sau o binevoitoare care voiau să-i aducă la cunoștință anumite lucruri în legătură cu Dinu, dar ea le răspundea scurt “nu mă interesează” sau, dacă era mai obosită, îi invita să-și vadă de viața lor și închidea telefonul.
Dinu era un aritect cunoscut în urbe și un mare iubitor de artă. În plus, avea elocință, farmec și bani, astfel că era mereu înconjurat de o lume foarte colorată: pictori neînțeleși, actori scăpătați sau în devenire, studenți la Arte Plastice, poete debutante sau chiar cuminți profesoare de franceză. Le oferea mâncare și băutură, pe unii îi sponsoriza, altora le cumpăra lucrările și le ținea tuturor lecții de viață. Uneori îi întreba dacă știu să trăiască și se enerva când unii pretindeau că știu. Alteori îi întreba dacă au idee ce înseamnă să te afli într-o situație privilegiată și dacă au trăit vreun moment perfect. Apoi îi obliga să citească și să recitească Camus. Și bea pahar după pahar, fără să reușească vreodată să se îmbete. Ajungea acasă târziu, uneori spre dimineață. Doina nu punea întrebări, era, așa cum promisese, o soție devotată și o mamă model.
Pe la 35 de ani, Dinu a cunoscut-o pe Ela. Nu pricepea ce cauta fața asta oacheșă de 18 ani printre artiștii lui veseli sau triști, așa că a întrebat-o ce-i cu ea acolo. Venise cu sora ei, profesoara de franceză, iubita pictorului. Credea că dacă asistă la o întâlnire de intelectuali o să audă numai vorbe de duh. Se plictisea, toți băteau câmpii. Abia terminase liceul și intrase la Conservator, studia pianul. Da, voia să-l vadă ziua următoare.
S-au văzut ziua următoare. Au mers în apartamentul în care locuise el înainte de căsătorie, nu se puteau afișa în oraș. Ea era virgină.
Peste o vreme îi cumpăra un apartament în care să locuiască singură și să-l aștepte. Ea îl aștepta cântând la pian sau citind Camus. Îi spunea că s-a aflat într-o situație privilegiată atunci când l-a întâlnit și că simte la fel când îl așteaptă. Că momente perfecte trăiește numai după ce el intră pe ușă.
Într-o zi s-au certat. El ar fi vrut să o elibereze, ea nu voia asta. El a insinuat că ea îl vrea pentru confortul pe care i-l asigură. Ziua următoare ea a pus apartamentul în vânzare. Nu a ajuns să-l vândă, s-au împăcat.
Și anii au trecut la fel pentru Dinu: muncă, bani, familie, băutură, femei. Și Ela, nu des, nu mult, niciodată de sărbători.
A devenit bunic, unul destul de distant, nu prea știa cum să se poarte cu copiii. Doina e o bunică foarte implicată. Nici acum nu-i pune întrebări. Pare mulțumită, copiii și nepoții o adoră.
Într-o zi, Dinu a făcut un infarct. Doina era lângă el, din fericire, practic i-a salvat viața. Acum îl bate la cap să-și ia tratamentul la timp, să mănânce ce trebuie, să nu bea și să nu fumeze. Uneori se uită amândoi la filme vechi sau ascultă aceeași muzică.
Pe Ela o vizitează tot mai rar. “Esti încă tânără, la 43 de ani încă mai poți să te căsătorești, să ai un copil”, îi spune. Ea nici nu vrea să audă. “Sunt femeia unui singur bărbat și acela ești tu”.
El tot nu poate înțelege. A ajuns chiar să angajeze un detectiv s-o urmărească pe Ela. Nu a avut ce să afle. Până și la concerte, femeia asta se duce tot singură.
Se gândește la toate femeile din viața lui. Unele de o frumusețe ireală, altele grozav de deștepte, una cu cei mai frumoși genunchi din lume, alta aproape nebună. Își ia rămas bun de la toate, iar ele dispar, una câte una, zâmbind. Rămâne Doina, de acum absolut indispensabilă. Și rămâne Ela, care nu vrea să plece.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Brazilianul Oscar Niemeyer și clădirile lui din altă lume
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
