Felipe o privea drăgăstos în lumina apusului din vârful Căpățânii de Zahăr – Pão de Açucar -, de departe cel mai frumos loc de privit lumea. Ah, și ce priveliște, nu știa dacă să-și scufunde ochii și gândurile în nisipurile fine de la Copacabana și Ipanema sau în sufletul și ochii ei plini de speranță. Maria visase încă din burta mamei că va ajunge la Rio de Janeiro să se umfle în pene de carnaval, să se despoaie la Posto 8 și să se roage lui Isus care veghează orașul să-i aducă un brazilian cum numai în telenovele există.
Visul a fost lung, cam vreo treizeci și cinci de ani, aproape că se simțea ca frumoasa din pădurea adormită. Și cum nici păduri nu prea mai erau, că le tăiaseră nesătuii aștia, visa în câmp și pe cord deschis, alături de diverși pierde vară-iarnă-toamnă-primăvară.
Într-o zi s-a decis să-și încerce norocul, așa că și-a instalat pe telefon o aplicație de dating. Tot se propăvăduia peste tot revoluția digitalului, era cazul să se înroleze și ea. N-a trecut mult timp până Felipe a trezit-o din somnul vieții și a invitat-o în visul vieții. Din vârful Căpățânii de Zahăr, lumea pare mai dulce, iar șansele sunt mai aproape. Aproape este și Felipe, care nu s-a zgârcit nici cu pătrățelele de pe abdomenul lucrat direct pe nisipul fierbinte, nici cu pătrăţele de dragoste pe care i le oferă de când s-au întâlnit prima dată, adică acum trei sau patru zile. Meu amor, Maria simte cum prinde glas în portugheză, ce bine că și-a instalat și aplicația de învățat limbi străine. Felipe este cel mai frumos mărțișor pe care l-a primit, restul au fost din plastic, din fimo, iar cele cu cristale Swarovsky au fost dăruite cu jumătate de inimă, că prea s-au pierdut repede.
Cariocas
***
Bom dia, é tempo para sua telenovela preferida!
Episodul de astăzi este despre cum îți poți împinge visele înspre realitate. Scena de mai sus este pur ipotetică, dar informațiile turistice sunt cât se poate de adevărate. Le-am sorbit cu ochii mei și dintr-odată am văzut ca și cum nu aș avea lentile de contact cu dioptrii. Visul Mariei a fost visul meu și l-am dospit vreo două decenii, găsind infinit de multe scuze pentru care nu pot ajunge să-l trăiesc. Mi-am pus piciorul în pragul aniversării de patruzeci de ani și am zis hai, e timpul să mergi! Scump, visul, duduie, scump, dincolo, la noi, ar fi mai ieftin și mai pentru noi, toate cele care muncim din zori și până în noapte. Nu neg, nu este ieftin, dar sigur merită versus echivalentul a trei concedii la Mamaia. Pentru că aici și tătăii arată mai tineri.
De ce cred eu că trebuie să-ți împlinești visele cu orice sacrificiu? Pentru că nu există antidot mai bun pentru astenie, pentru depresie, pentru lâncezeală mentală, pentru resemnare, precum este cel când ochii tăi strigă: iată visul meu! Pentru că o astfel de împlinire te inspiră, îți dă energie și te conduce spre idei noi și – de ce nu – câștiguri noi.
De început de martie, de primăvară și de idealuri, vă doresc să purtați în piept zilele acestea cea mai mare dorință din 2016 ca pe cel mai de preț mărțișor. Și, după ce trece luna martie, să vă legați șnurul alb și roșu la încheietura mâinii și să îl țineți până când veți fi jucat în visul preferat. Asta va însemna că veți face tot, dar tot ce se poate să vi-l împliniți. Pe socoteala voastră! Bărbații vin și pleacă, mărțișoarele se rătăcesc, dar visele și, mai ales, amintirile rămân. Vamos!
P.S. Sunt sigură că vă întrebați: dar Felipe, Felipe există? 😉
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
