Vreau și eu să știu, ce dracu’ s-a întâmplat cu scara evoluției? Zici că i-a retezat un dement câteva trepte – și așa erau, săracele, șubrede. Parcă toată societatea a luat-o în jos, pregătindu-se sufletește pentru întâlnirea cu Homo Erectus, sărind peste Neanderthalensis. Ce naiba, ăla e deja prea deștept pentru gibonii ce populează traficul, magazinele, cafenelele și viața noastră în general.
Cum am ajuns la concluzia asta îngrijorătoare? Uitați-vă și voi nițel în jur. Unii zici că abia au coborât din copaci și s-au pus la coadă la Starbucks, cerând un latte vegan, neapărat îndulcit cu ștevie. Într-un fel îi înțeleg, doar așa are cafeaua lor gust. Până nu aduc în cafenele scârboșenie din aia trecută prin sistemul digestiv al nu știu cărei maimuțe exotice, mă dau pe ceai! Gata! Am zis!
Dar să ne întoarcem la oile… pardon, maimuțele noastre.
Eram și eu, ca omul, seara trecută la cumpărături, încercând să aflu care este diferența dintre ouăle de găină crescută la sol și alea de găină crescută în baterie (nu bateria aia la care vă gândiți acum, ci un fel de cușcă, țarc, draci s-o ia). Am aflat până la urmă, dar, dacă mă întrebați pe mine, tot gustul ăla îl au ambele. În sfârșit.
Și cum citeam eu pe telefon, dată mai într-o parte, unde să nu încurc restul cumpărătorilor, mă trezesc cu o durere groaznică în degetul mic de la piciorul stâng, durere cauzată de roata unui cărucior de cumpărături umplut la refuz cu baxuri de apă, cărucior care, în nebunia cumpărătoarei ce îl conducea haotic prin magazin, mi-a trecut nonșalant peste picior. Phew! Lungă fraza asta. Stați nițel să-mi trag respirația.
Mno, până să apuc eu să zic „au”, tanti care ar trebui lăsată fără permisul de conducere categoria „c mic” (de la cărucior, evident) pleacă mai departe, fără să își dea seama că m-a betegit până la șchiopătare. Eu mă uit în urma ei, având încă pe limbă cuvântul „au” și lângă el o înjurătură mare cât China. Pun în coș un carton de ouă (abia când am ajuns acasă am văzut că sunt sparte cinci din douăzeci), mă calmez cu gândul la girofarul poliției și amenda pe care n-am de unde-o plăti și mă îndrept spre raionul cu fructe și legume.
M-au trimis poftele familiei după cartofi pentru prăjit, așa că m-am pus pe aruncat cartofi într-o pungă din aia biodegradabilă, mai subțire decât o foaie de ceapă degerată. Rezultatul? Drăcovenia verde s-a rupt, iar una dintre barabule a aterizat fix pe degetul beteag. Înjur în gând, îmi șterg o lacrimă din colțul ochiului, mă aplec să culeg agresorul legumicol de pe jos, dar, când mă ridic, cine credeți că e lângă mine alegând cartofii de zici că întruchipează duhul CTC-ului venit în vizită de lucru? Fix tanti șoferița neatentă de cărucior de cumpărături. Cred că deja sunt roșie la față, de durere și de nervi, dar mă dau politicoasă la o parte pentru a o lăsa să ia cartofi din colțul drept al cutiei, în timp ce eu iau din stânga și pun într-o pungă nouă. Faza care a pus capac a fost faptul că, după câteva clipe, în care probabil s-au terminat cartofii buni de deasupra, tanti isterică a început să-i arunce pe cei ce nu-i conveneau PESTE MÂINILE MELE!
Sunt deja în punctul în care mă întreb dacă să adaug friptură lângă cartofii ăia prăjiți, preferabil din inima și ficatul cucoanei, dar am copil acasă și mi-e rușine de bărbatu-meu – de regulă el e cel care face scandal la cumpărături, iar eu îl temperez. Alung cu greu demonul canibalistic și hotărăsc că zece cartofi sunt mai mult decât suficienți pentru nevoile zilei. Trebuie fugit de lângă nebună înainte să se apuce de sortat dovlecii.
În graba mea spre casa de marcat, mă lovesc (DA! la același deget, care acum este roz și umflat ca un cârnăcior proaspăt de bere), de colțul unui raft metalic (degetul e încă acolo, dar nu pot promite că n-am tras un chiot de-au crezut oamenii că se încinge, în mijlocul magazinului, o horă ca pe vremuri).
Reușesc cu multă caznă să nu-mi rup nimic în timp ce pun toate cumpărăturile pe bandă și să nici nu împrăștii cartofii din blestemata de pungă care, evident, s-a făcut praf și pulbere.
Cine credeți că se așază, totuși, în urma mea și mă împunge de zor cu botul căruciorului în spate?
E clar, azi mâncăm friptură de maimuță!
PS: Ce voiam să întreb: Dacă s-a învinețit, mai salvez unghia sau pot să zic mersi că a venit toamna și am scăpat de sandale?
Guest post by Cătălina Pană
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.