Vreau să trăiesc mai multe vieţi într-una, în tăcerea de ieri. Nu mă mai satur de trăit, să sorb stropi de dragoste ce curg şi topesc iernile. Simt cum îmi curge viaţa printre degetele şi aşa prea scurte. Nu mă satur de iubit, de suferinţă şi de disperarea ce vine o dată cu o nouă poveste de viaţă.
Cu buzunarele goale în suflet, cu mâinile goale de mâini, mă uit în faţa mea pe drumul ce duce spre nemurire şi mi se face teamă că nu mai apuc să-l trăiesc. Nu că aş presimţi cine ştie ce sfârşit tragic neaşteptat, am clar în minte viziunea vieţii mele de acum până la infinit, dar mi se face teamă pentru că văd cu ce rapiditate îmi trec zilele, emoţiile, gândurile, iubirile.
Am senzația că apăs fără să îmi dau seama pe “repede înainte” în fiecare zi, parcă sunt zile în care nici nu apuc să mai respir o gură de aer de viaţă frumoasă în liniște, nu mai am timp să dedic sufletului meu o secundă pentru a reflecta la întrebările lui, la speranțele lui. Oare suntem în rezonanţă?
Nici nu mai ştiu când am avut ultima oară o discuţie cu el, cu sufletul sufletului meu. Mereu suntem 4 sau 6 sau un vagon plin de oameni. Plastic, dar nici măcar căştile de la urechi nu pot acoperi zgomotul şinelor de metal încins de zgomotul sufletelor călătorilor obosiţi şi trişti care par şi ei la rândul lor să ducă războaie cu timpul. Îi vezi mereu alergând cu genţile în vânt, cu telefoanele la ureche sau tabletele electronice în care îşi mai aruncă un ochi în documente pline de desene neînţelese ce par că seamănă cu orizonturi de oraşe, grafice ordonate, în timp ce vorbesc la microfoane minuscule agăţate prin partea superioară a corpului. Nu mai au timp nici ei.
Nu mai am nici chef să mă întrec cu ei. Poate că sufăr eu de o formă de laşitate, însă maratonul de dimineaţă este singurul care mă lasă pasivă. Oricum sunt prinsă în valul de oameni ce schimbă magistrale, coboară nivele, urcă scări cu ochii larg închişi. Mă pierd, nu mă poţi recunoaşte în mulţimea de oameni, sunt cu o cană de cafea în mâna stângă, cu un ipod vechi în urechi şi cu ochii pe telefonul magic care mă conectează în orice secundă la viaţa mea virtuală, într-un marş absolut mecanic. Mă trezesc că în fiecare dimineaţă îmi zâmbesc cu alţi oameni, văd alte culori şi aud din căştile altor atleți ca şi mine alte sunete ce îi fac pe ei să vibreze. Nu are sens să mă împotrivesc ritmului matinal aproape perfect, aşa că trăiesc, deşi acelaşi drum, alte dimineţi, cu alți oameni în fiecare zi. Ceea ce mă duce din nou cu gândul la toate vieţiile pe care vreau să le trăiesc într-una.
Am căutat un sens al cuvintelor din capul meu, un înţeles, o definire. Trebuie că sigur cineva s-a mai gândit la asta înaintea mea şi mai mult ca sigur că a găsit şi o denumire. De altfel termenul de polyamory este perfect potrivit cu ce mi se părea mie că rezonează asta, dacă nu iei în considerare miile de articole despre vieţile trecute, idee care nu mă interesează strict în acest demers. Oricum sunt trecute, nu le mai putem schimba şi nici nu mai putem să ni le amintim uşor.
Ca multe alte “trenduri” ce vin de peste mări şi ţări, polyamory nu este foarte răspândit prin părţile noastre. Are legătură bineînţeles cu religia, cultura şi istoria. Privind lucrurile din această perspectivă parcă pare să se contureze un răspuns la întrebarea legată de raspândirea în România.
Aşa cum “se cade”, cultura noastră ne obligă într-un sens destul de rigid, la relaţii de tip monogamic în serie. Azi mă mărit cu tine, mâine divorţăm, apoi mă mărit cu dânsul, apoi divorţez şi să văd cât o pot tot duce aşa. Polyamory aplica oarecum aceleaşi reguli, ai libertatea de a iubi mai multe persoane într-o viaţă, iar diferenţa o face timpul. Aceste poveşti se pot suprapune, putem trăi mai multe poveşţi de iubire în acelaşi timp ţinând seama de transparenţă. Cine intră într-o relaţie tip polyamory trebuie să își respecte partenerul, dar şi pe partenerul acestuia, iar toată lumea este conştientă de existenţa fiecăruia, iubind fără minciuni sau omisiuni.
Nu, nu se confundă cu one-night stand sau cu infidelităţile de lungă durată, dacă credeaţi că aşa o să scăpaţi! Nu. Polyamory îţi permite practic să trăieşti mai multe vieţi într-una, să ai mai multe experienţe la aceeaşi vârstă. Pornind de la o relaţie de bază, cea principală, poţi intra în alta sau alte relaţii, fiecare de tip polyamory sau nu, unde locul fiecăruia este deja ştiut. Acest tip de relaţie dinamică poate conduce câteodată la interpretări greşite cu referire la seriozitatea unui cuplu (în general seriozitatea unei femei are mai mult de suferit!).
Se întâmplă foarte des ca cei ce fac parte din cupluri monogamice să întrunească diverse provocări în timpul relaţiei lor şi să nu aibă resursele necesare să remedieze situaţiile neplăcute. Nevoile lor nu sunt întrunite în interiorul relaţiei lor şi astfel avem oameni nefericiţi şi neîmpliniţi, plini de nesiguranţă şi frică, care, din păcate, câteodată, se proiectează asupra celorlalţi.
În viaţa noastră ne este “permis” să iubim mai multe sporturi cu pasiune în acelaşi timp, să avem două sau trei joburi cărora să ne dedicăm cu aceeaşi intensitate, să citim nu una, ba câte cărţi vrem în aceeaşi perioadă de timp. Ne iubim copiii, părinţii, fraţii şi surorile cu o dragoste egală. Şi cu toate astea nu ne este permis, sau societatea nu ne permite, să iubim mai mult de o persoană în acelaşi timp. Deoarece sexul încă este tabu, putem interpreta greşit un comportament poly.
Putem compara monogamia cu un meniu italienesc de catering: știu că pot să aleg ce vreau din acest meniu destul de variat. Dar mai sunt zile în care cineva îmi oferă un meniu chinezesc. Aleg să mănânc aceleaşi salate (sau lasagna vegetală!) sau aş încerca ceva nou ştiind că mă pot întoarce oricând la salata mea italienească preferată? Sau şi mai plastic “Iubirea noastră ar trebui să fie ca un ocean, nu ca o cadă de baie. Nu trebuie să ieşim din el ca să poată intra altcineva”! Şi da, aştept replici că în acest ocean ne asumăm mai multe riscuri şi astfel transpunem asta într-o călatorie emoţională pe teritorii nebănuite, însă ne poate duce la recompense neştiute până acum.
Poate că ţelul nostru ar trebui să fie să ne intensificăm experienţele pe care le trăim atâta timp cât trăim, aşa cum alţii îşi exprimă pasiunile lor prin dans, căţarări pe munte, viteză. Am putea şi noi să ne urmăm pasiunea prin iubire.
Câteodată polyamory poate să se întâmple accidental, dar poate fi şi intenţionat. Înainte să te hotărăşti că aceasta este calea pe care vrei să o alegi trebuie să iei în calcul următoarele: transparenţă, încredere, comunicare deschisă şi cel mai greu… stabilitate emoţională.
Citiți aici despre neașteptatele beneficii pe care le ai dacă trăiești într-o relație deschisă și ai mai mulți iubiți. (13 februarie 2020)
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
