-Cred că pe tine te-am căutat mereu, în fiecare femeie din viața mea… Tu mi-ai schimbat visul și nu credeam că se va întâmpla vreodată asta. Mă vedeam îmbătrânind și murind fericit lângă familia mea. De când ai apărut tu, nu-mi doresc altceva decât să vină dimineața și să te văd. Fiecare clipă în care nu ești cu mine trece greu, insuportabil de greu…
-Dragul meu, și eu cred la fel. Cred că nu întâmplător ne-am regăsit, nu întâmplător am căzut în această frumoasă pânză de păianjen din care nu ne putem și, mai ales, nu vrem să ne desprindem niciunul. Nici eu nu văd altă rațiune de a exista decât așteptând dimineața în care îmi urmez ritualul: dușul, îmbrăcatul și momentul în care-ți văd privirea încărcată de dragoste și zâmbetul tău minunat când mă vezi venind. De fiecare dată am emoții când te văd, de fiecare dată îmi tresare inima în piept, ca și cum te-aș veda pentru prima dată, ca și cum te-aș săruta prima oară și ca și cum mi-ai lua mâna într-a ta într-un fel în care n-ai făcut-o niciodată.
-Vreau să mă trezesc lângă tine, vreau să plec de-acasă, vreau să rămân cu tine toată viața. Îmi este mereu dor de noi, de gura ta pe care o ador și pe care, aș lua-o cu mine dacă aș putea. Nimic nu mă chinuie mai tare decât absența ta.
-Știu, iubitule, te-aș ține în brațe toată noaptea, te-aș răsfăța și-aș tresări la fiecare mișcare a ta. Aș fi mereu conștientă de prezența ta și poate, în primele nopți nici n-aș dormi, te-aș veghea. M-aș uita la tine cum dormi, așa cum te uiți tu la mine în rarele momente în care ațipesc aici.
-Oare ne-am certa din când în când?
-Nu cred…
-Oooo, ba da, suntem ca două săbii într-o teacă, suntem la fel de căpoși amândoi!
-Poate, dar cred că ne-am certa doar ca să avem de ce ne împăca, de dragul de a face dragoste, nu că ne-ar fi trebuit vreodată un motiv pentru asta.
-Oare de ce n-am rămas atunci, în adolescență, împreună?
-Eu cred că fiecare avea de parcurs un proces al lui, doar al lui. Poate că fiecare trebuia să aibă copiii pe care-i are, cine știe?! Poate că în timpul procesului de maturizare am fi fost dificili și n-am fi avut răbdare unul cu altul. Tu spui că-ți păream rece și distanță, dar eu eram doar timidă. Și eu te percepeam pe tine rece și distant și nu se cădea să sar eu pe tine cu declarații și dovezi de afecțiune, iar tu nu-mi arătai că ai avea nevoie de așa ceva. Dacă aș fi știut… Nu mai scăpai…
-De ce mă iubești?
-Nu știu, am nevoie de un motiv? Te iubesc, pur și simplu pentru tot ce ești tu, pentru ceea ce simt când sunt cu tine, pentru că sunt pur și simplu fericită în preajma ta, pentru că ești TU, pentru că atunci când sunt cu tine, sunt EU cu adevărat, fără artificii, fără rețineri. Nimic nu-mi pare deplasat, nimic nu-mi pare jenant, ești oglinda mea, într-un fel. Aș putea spune că m-am îndrăgostit de mine, pentru că tu ești cu adevărat, ca mine. La fel de sensibil, la fel de țâfnos, avem același simț al umorului și ne place să râdem. Eu, de exemplu, râd foarte rar, cu tine râd tot timpul, chiar și fără motiv. Eu n-am râs niciodată în timp ce făceam dragoste, dar cu tine râd. Și mi se pare firesc, e ca o explozie de bucurie care se manifestă, cum ar putea altfel, decât prin râs. Și apoi, pe stradă, zâmbesc tuturor, iar lumea mă simte, așa cum ne simte când suntem împreună. Mai ții minte fetele acelea două de după gardul Muzeului? Cum ne zâmbeau ele și chicoteau încântate? Sau copilașul acela din parc, ce mergea mai mult cu spatele să nu ne scape din priviri? Iubirea este și ceea ce văd alții, iar ce simțim noi, e o stare de grație, o îngemănare totală a sufletelor, inimilor și trupurilor noastre. Nu simți mereu că ne contopim și că devenim unul și același? Nu simți căldura palmei mele în palma ta, strânsoarea aceea ca și cum s-ar vrea o singură palmă și nu două? Cum să-ți mai explic, că nu mai am destule cuvinte?! Eu cred că siimți cel mai bine că te iubesc total atunci când facem dragoste. Atunci nicunul dintre noi nu se poate preface și nu poate mima. De ce m-ai întrebat, te temi?
-Te-am întrebat așa, pur și simplu, încerc și eu să-mi explic cum a venit toată avalanșa asta de simțiri peste mine, de ce simt ceva ce n-am simțit niciodată, cu nicio altă femeie, de ce simt că plutesc chiar și stând alături de tine pe terasă, uitându-te la nori. Nici n-am știut că există asemenea senzații, ți-am mai spus că tu m-ai făcut bărbat și n-am mințit.
-Tu de ce mă iubești?
-Ei, acum și tu… O să-ți citez ceea ce spun copiii: El: te iubesc! Ea: Cum, ca oamenii mari? El: Nu, eu te iubesc cu adevărat! Așa te iubesc eu, cu adevărat, ca un copil curat și sincer.
-Ești minunea mea, știi?
-Și tu a mea, știi?
-Te iubesc!
-Cum, ca oamenii mari?
-Nu, eu te iubesc cu adevărat!
Fragment din romanul Iris, în curs de apariție.
Pe Angela o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
