El… L-a format din ce a aflat virtual (destul de multe, ar putea spune), reacții, senzații și vise. A format un întreg pe care l-a transformat într-o proiecție cu chipul lui. Și l-a pus să aștepte. Ca o marionetă. Fără inițiativă. Care doar stă. Și se hrănește cu reacții. Ale altora, firește, nu s-ar risipi el în așa ceva.
Nu cere. El pretinde. El este Fiul Risipitor. De sentimente, vorbe, senzații, speranțe. L-a rugat să fie cuminte și să aibă răbdare cu ea. Nu vrea. Și nu are. A intrat unde nu trebuia, ușa o credea încuiată cu lacăte groase – nu știe cum a făcut de s-a strecurat – și, când s-a uitat acolo, în acea cămăruță pe care, crezând-o safe, n-a mai verificat-o de mult timp, l-a văzut că trona cu nonșalanța unui musafir mult așteptat. L-a lăsat acolo, ce putea să-i facă, mama a învățat-o să fie politicoasă!
Dar nu putea să-i servească mereu pretențiile, așa că s-a întors spre un alt fiu, G, pe numele lui. Acesta nu risipea, cerea/oferea un singur lucru. Nu mult, unul singur. Pe care ea îl râvnea și pe care el i-l putea da. Stătea mult în puterea lui să facă asta. De ce să ne strecurăm printre metafore care pot fi interpretate în fel și chip? Voia sex și ea i-a dat. Nu au negociat nimic. Voia fiecare partea lui, nelimitat. Mai întâi o dată într-o săptămână, apoi de două ori în alta. În total, de trei ori. Fusese bine. Chiar prea bine, gândea ea, sperând cu amărăciune la ieșirea din realitatea croită pe măsura lui a Fiului Risipitor și la participarea directă a acestuia într-o… partidă ce implica dorință, măi! nu așteptare și răbdare, că până te trezești tu, ți-o fură altul! Ea nu a stat să aștepte. Îi plăcea prea mult să urce pe val, să închidă ochii, să miroase a ars, a încins, a poftă animalică și a satisfacție bisată. Așa că s-a hotărât. L-a încătușat pe prea-răbdătorul Fiu Risipitor în acea cămăruță, ca să nu vadă și să nu audă ce face și unde se duce ea. Și a plecat. Spre G.
Într-o zi… s-a trezit îndoită. Stabilise cu o zi înainte să se întalnească cu G. Tânjea. După zvârcoliri sălbatice și sfârșiri erotice în brațe tandre. Nu ale oricui. De preferat, ale Fiului Risipitor. De sentimente, de… știti povestea… (Daenerys, prima cu acest nume, mamă a dragonilor, fiica lui Aerys şi a Rhaellei, soția lui Khal Drogo etc, etc). Dar, cum am stabilit, el risipea tot ce întâlnea. Și se risipea și el cu ele, iar ea obosise să-l tot caute și să-l adune în stânga și-n dreapta, fără să-l găsească întreg nicăieri. Tânjea îngrozitor. Și s-a dus la G. Care atât aștepta. Acesta nu era atât de complex, era dintr-o bucată, nu-l căuta în mai multe locuri, era tot acolo, parcă era mai bine aici, unde nu existau lacăte, inhibiții și opriri. Aici era descătușare. Era orgasm garantat. Dar fără terminologie tandrescă (nu căutați în dicționar, l-am inventat ad-hoc, dacă vă place, adoptați-l, mă puteți cita, chiar!), fără țineri în brațe și șoapte de „Ce ne facem mâine, iubito?”. Într-un fel era bine. De aceea îl și alesese, din cauza lipsei de pretenții în ceea ce privește aspectul tandru al problemei, ca să vorbim la obiect. De ce să se implice? (vorbesc de G). Oricum, ea știa că, dacă nu era ea, era alta, cu siguranță. Cumva, însă, simțea că ea era preferata. Oftase acum ceva timp după statutul de unică, dar, văzându-l fără aripi care să îmbogățească o experiență sexuală, se lăsase păgubașă de exclusivitate. Ea voia ceva anume și el îi oferea. Hm… cu vârf. Și chiar îndesat. Cu lumini umbrite, gesturi de mângâiere, șoapte, sărutări, viteze reglate, potopiri, contopiri, gemete… tot tacâmul.
Se oprise la ușa camerei brusc, chiar înainte de a intra. Nu se gândise la nimic înainte. Știa cum este și abia aștepta. Avea nevoie. Dar cumva, i se părea că aude bufnituri înăbușite și repetate în cămăruța aceea secretă din inima ei, acolo unde lacătele încercau să-l țină captiv pe Fiul Risipitor, care se pare că se trezise din amorțire. Un pic. Ea, însă, îi întoarse spatele și mai zăvorî o ușă în urma lui. Ca să nu-l mai audă. Rămăsese, însă, ecoul în mintea ei. Numai acesta și fu gata să facă cale întoarsă. Dar soarta scrie destinul altora prin terțe persoane. Căci exact când ea a ajuns în fața ușii, pregătindu-se apoi să se întoarcă după cum o conduceau gândurile, ieși o oarecare terță pe holul lung și întunecos –acum își găsise!-, care-i opri gestul de plecare la jumătate, transformându-l într-unul de venire. Așa că oftă și… intră.
G o aștepta. Trecu pe lângă ea fără să o salute (nu se salutau niciodată, nu era nevoie de politețe, doar de poftă- și o aveau din plin) și încuie ușa. Ea aștepta cu geanta pe umăr ca el să o privească și să-i comunice că, pur și simplu, venise ca să plece. Era de statură medie (cam mică după părerea altora, hm) și trebuia să privească ușor în sus ca să-i vadă ochii. Nu prea o interesau aceștia, văzuse deja ce era de văzut, și anume că G era pregătit. PREGĂTIT, dacă era să judecăm după șlițul umflat al pantalonului. Dar nu o impresiona asta. Hotărârea ei era deja luată și chiar voia să plece.
-N-am venit ca să rămân, apucă ea să spună înainte ca el, oprindu-se în fața ei, să o apuce de brațe, să o tragă spre el și să o sărute. Să o sărute, voi înțelegeți? În cele trei întâlniri anterioare, nu o sărutase niciodată. Surprinsă, ea acceptă noua atingere și constată că-i place. Nu, e prea puțin spus. Avea buze moi și calde, și blânde, și-i cerceta cu răbdare gura, îi simțea răsuflarea pe față și limba cercetătoare ce o căuta pe a ei și saliva lui care îi amintea de un moment de nebunie trecut, acceptă această senzație neașteptată cu curiozitate, dar implicându-se asiduu. Mmm… era chiar plăcut, plin de surprize acest G, pe care ea îl pusese în vitrina sentimentelor de rezervă, nu în față, la îndemână, ca locul pe care Fiul Risipitor îl ocupase până să-l încătușeze în acea cameră obscură de unde să nu vadă, să nu simtă nimic din ce făcea ea. Mâinile lui îi coborâră pe sâni –nu purta sutien, lui nu-i plăceau aceste obiecte și-i ceruse ca, la întâlnirile cu el, să nu le poarte – și ea începu să-și revină din surpriză, dorința ei de a pleca revenind în forță. Se retrase făcând un pas înapoi.
-Nu… vreau să plec, i-a spus și el rămase o clipă deconcertat.
Apelă apoi la un gest care, în opinia ei, nu-l caracteriza – nu-l mai văzuse făcând asta – și o prinse oarecum brutal de umeri, împingând-o pe pat. Se urcă apoi pe ea imobilizându-i brațele, ea nici nu se zbătu, știa sigur că nu e violent. Nu se îngrijora, deși ar fi trebuit, nu poți cunoaște atât de bine un om încât să-ți urmeze așteptările pas cu pas. Culmea, nu se sperie deloc, amintindu-și că, nu demult, i-ar fi plăcut jocul de-a violența cu acel dus Fiu Risipitor, poziția aceea putea fi ofertantă „din anumite punte de vedere” (pe care le știe dumnealui. Am zis!). El o săruta, dar acum gesturile lui își pierduseră din farmec, momentul acela… trecuse. Când el îi șopti „Vreau să fii femeia mea” ea se răsuci brusc, scăpându-i din mâini și reuși să se ridice în picioare, aranjându-și rochia șifonată. Enunțul lui îi sunase atât de vulgar, de comun și de promiscuu, că se grăbi să-și caute geanta care-i căzuse pe mochetă – abia după ce se aplecă văzu ce culoare are – și să iasă pe ușă în aerul curat și lipsit de promisiuni tardive. Nici nu știa ce-i mai strigase el, știa doar, cu siguranță, că o va mai căuta. Sărutul de la întâlnirea aceea îi arătase că el sărise la o altă etapă. Și ea, de altfel. Numai că el urcase o treaptă, pe când ea coborâse.
„Pagubă-n ciuperci…”, murmură ea întorcând spatele ispitei și răsucindu-se spre o alta. Cea din inima ei.
Guest post by Umbra rătăcită
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Call Me By Your Name – un film după vizionarea căruia m-am simțit vinovată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
