Doamnelor, ce facem cu feminismul? Ne mişcăm şi noi mai cu talent, băgăm puţină viteză?! Trăim o epocă de împliniri măreţe! Se întâmplă minuni! Încep lucrurile să meargă în ţara asta! Se mişcă totul! Inclusiv justiţia, DNA-ul, ANI… Şi cu feminismul cum rămâne?! Imediat răsare busuioc de la atâţia paşi bătuţi pe loc…
Doamnelor! Sunt un feminist! Un feminist de prima linie! Vreau egalitate, mama ei de egalitate! Şi am nevoie de ajutorul vostru, altfel nu se poate!
Mărturisesc că am nişte mici (sau mari) traume… Am asistat la mai multe divorţuri. Cei mai buni prieteni au trecut prin asta şi, într-un fel sau altul, m-am implicat şi eu în aceste mizerii, pentru că, să fie clar, în ţara noastră divorţul este o mizerie la superlativ. Nu e musai să fi fost implicat direct într-un divorţ, e suficient să îţi aştepţi rândul la un proces oarecare în sala de judecată şi, vrând-nevrând, ai şanse mari să asişti la divorţul unor necunoscuţi, cărora le afli toată viaţa, până în cele mai intime detalii. Scârboşenia scârboşeniilor! Bleah!!!
Se poate şi altfel… O cunoştinţă divorţează în Danemarca. După divorţ, separaţi fiind, el rămâne în casa căreia îi plătea rata, ea se mută în chirie altundeva (acolo nu e aşa o mare ruşine să stai în chirie), iar copilul urmează să stea, în mod democratic, egal, atât la mamă, cât şi la tată, două săptămâni la unul, apoi două săptămâni la celălalt. Nu s-a vorbit de pensie alimentară, partaj, să plece ea cu jumătate din ce s-a realizat „împreună” în căsnicie, nimic… Nu au avut nici contract prenupţial, pretenţii şi nici scandaluri. Danezii plătesc cam totul cu cardul, aşa că treaba a fost simplă. El putea demonstra că din salariul lui se plătea casa, în timp ce cheltuielile curente, bucatele, excursiile împreună şi cele privind creşterea copilului se făceau fifty-fifty, iar în rest, cheltuielile personale, pentru plăcere, hobby, cu maşina proprie sau economiile erau treaba fiecăruia dintre soţi. Ei, ce ziceţi?!
Vă spuneam că am asistat la multe divorţuri, m-au marcat toate într-un fel sau altul şi cred că nu e corect ce se întâmplă. În general, vorbind… Nu spun că peste tot în lumea asta e numai lapte şi miere. Dar sunt şi ţări mai aşezate, mai civilizate, precum în exemplul de sus. Ce mă frământă pe mine… De cele mai multe ori, după divorţ, la partaj, apar avocaţii părţii care n-a avut cea mai mare contribuţie la dobândirea bunurilor materiale sau n-a avut chiar deloc şi pretind jumătate din toate bunurile. Chipurile, doamna (pentru că în toate speţele de care am avut parte era vorba de câte o doamnă), chiar dacă n-a muncit, a avut o contribuţie de jumi-juma la obţinerea averii pentru că i-a asigurat domnului confortul psihic şi relaxarea necesară pentru a obţine performanţă. Cu alte cuvinte, perfomanţa domnului s-a datorat faptului că doamna a fost dibace în a-l mângâia la orgoliu sau, mă rog, pe unde a crezut ea că face bine.
Dacă ar fi să divorţez azi, tot n-aș înțelege cu ce a contribuit viitoarea mea ex-nevastă ca afacerile să meargă bine și de ce să plece ea cu jumătate din ceea ce am realizat EU! Da, da, da… Ştiu răspunsul şi argumentele care vă trec prin minte, le-am auzit în sala de judecată, de mai multe ori. Dar n-am auzit niciodată ca viitoarea ex-nevastă să plece, dacă e cazul, și cu jumătate din pierderi/datorii, care i s-ar putea imputa ei, după aceeași logică, nu? În concluzie, doamnelor, vă rog din tot sufletul, faceţi ceva ca să ajungem şi noi la o egalitate reală între sexe, precum în exemplul danez. Sunteţi bărbate sau nu?! Ce facem aici?! Feminism cu fudulii sau doar de fudulie?!
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
