Vrăjeala lor pe Facebook este standard

29 November 2015

miriam soareCa aproape orice femeie frumușică și singură, petrec cam mult timp pe Facebook și, desigur, postez doar fotografiile în care cred eu că arăt minunat. Orice mi-ar spune oricine, fie femeie, fie bărbat, postăm fotografii cu noi, în speranța că vom primi elogii și like-uri, care să ne confirme că încă arătăm bine și să ne mângâie orgoliul și nesiguranța. Cine-mi va spune că nu asta urmărește minte. Dacă îmi spune că o face așa, doar pentru el, iar minte. Pentru el, să și le păstreaze în memoria telefonului, să și le admire când dorește. Și, ca orice femeie frumușică și cu expunere pe Facebook, primesc cereri de „prietenie”, complimente, dar, mai ales, mesaje private de la diverși bărbați.

Cele mai interesante mi se par cele ale bărbaților însurați. Au o abordare și o „filozofie” de viață speciale. Vrăjeala lor este standard. Zâmbesc când constat cât de lipsiți de originalitate și de imaginație pot fi. Cred că, pe undeva, exista un manual-ghid pentru bărbații însurați care îi învață cum să agațe pe messenger, ce povești și văicăreli să îndruge și ce argumente să îţi aducă, în favoarea unei relații minunate dar… discrete. Asta cu discreția e şmecheria. Aici e tot schepsisul. Aici începe „distracția”.

Mai întâi îmi trimite flori. Bineînțeles, virtuale. Ca să trimiți flori prin curier e treabă costisitoare și, fie vorba între noi, îți trebuie ceva clasă pentru asta. Plus că trebuie să ai stimă și respect pentru destinatară, iar ei, sincer, nu dau doi bani pe femei, în general.

Apoi, speră timid că nu mă deranjază că m-a abordat și se minunează cum de o femeie atât de frumoasă și de inteligentă ca mine e singură. Care confrate a fost atât de tâmpit să părăsească o femeie atât de specială?! Adevărul e că asta mă întreb și eu, zilnic.

Mă invită la cafea a doua zi, pe la prânz. La cafea, am spus, nu la masa de prânz. Că aia costă. Și, având în vedere că necăjitul nu a întâlnit până acum decât fripturiste, nu se așteaptă să vreau să-mi achit singură consumația ca o doamnă ce chiar sunt. El nu știe că eu, nici în ruptul capului, nu aș accepta unui necunoscut să-mi achite nota de plată. Îi spun că la prânz muncesc. Dacă vrea, ieșim sâmbătă seară undeva. Sâmbată nu pot, zice el. Mă duc cu nevastă-mea la socri, la țară. Dar pot marți la prânz. Simt că mă umflă râsul, dar am chef să-l „perpelesc”. Îi spun că nu înțeleg, de fapt, ce dorește cu această conversație. Dacă e însurat, ce caută să se converseze cu mine pe mess și să mai pierdem vremea și la cafele?! Îi explic că eu, de regulă, nu mă întâlnesc cu bărbați însurați.

la computer2

Mă uit la ceas. E unsprezece noaptea. Probabil nevasta lui se uită la Capatos. Iar el, când îl întrebă ea ce dracu face în telefonul ăla, el îi spune preocupat, că se uită pe net după cauciucuri de iarnă. Ea, nevasta, zâmbeşte condescendent în colțul gurii și-și spune în gând, îngăduitoare, că tâmpitul ăsta simpatic a rămas tot un copil mare. Aiurea. Ea zâmbește în timp ce el „bagă mare” cu „ești frumoasă, nevastă-mea s-a îngrașat și oricum dormim separat. Am vrut de multe ori să ne despărțim, dar să vezi că mi-e milă de ăla micul. De ce să nu-mi dai o șansă să te cunosc? N-o să-ți pară rău”… Ce să mai, încă un pic și îi plâng de milă.

Pe urmă, scoate artileria grea. Adică: „de ce sunt eu așa fraieră și nu-mi trăiesc viața?” Ce înseamnă să-mi trăiesc viața? îl întreb eu. Păi, simplu, îmi explică el. „Adrenalină. Să faci ce vrei, cu cine vrei, alea-alea… Să ne întâlnim. Sigur ne vom plăcea reciproc, la ce craci frumoşi ai, ha-ha-ha. Să facem dragoste, fără să ne mai gândim la ziua de mâine. Să testezi. Să vezi ce-ți place…”

Auzi, mă! Asta numește el, a face dragoste. Îi spun că asta se cheamă a face sport. L-au rănit de vorbele mele. Sunt o insensibilă. Vreau să-l zgândăr și să-l fac să se simtă stânjenit. Uitând că ăștia niciodată nu se pot simți stânjeniți. Ca să te simți stânjenit îți trebuie simțul ridicolului, ceea ce, clar, lor le lipsește cu desăvârșire. Și-l întreb dacă poate dormi la mine. Nu, nu poate dormi la mine, că „ăla micu’ nu adoarme fără tati”. Adevărul e că toți copiii din lumea asta mare adorm numai cu tații lor. Mamele sunt așa, de chichi.

Doamneee, mare ți-e grădina ta! Să înțeleg că eu trăiesc degeaba. Că nu-mi trăiesc viața pentru că aleg să fiu mai bine singură, decât să fac sex cu unul care-și dă repede jos pantalonii între două drumuri. Cu unul care, atunci când intră la tine în casă, îşi pune telefonul pe silence, pentru că-l sună nevastă-sa să cumpere cartofi. Cu unul care îți scrie mesajele din baia hotelului unde se află în weekend cu familia și-ți spune, de pe vasul wc-ului, ce dor îi e de tine. Iar nevastă-sa, în timpul ăsta, crede că el s-a stricat la burtă, de aia stă atâta în baie. Și-și caută în poșetă furazolidonul ca să-i dea unul căcăciosului. De unde să viseze, sărmana, că el se crede un mare armăsar? Că el se crede un mare amant? Ptiuuu, drace! El, de fapt, nu e nimic. Nu e nici soț. Nici tată. Nici amant. E un neica-nimeni pe care soția lui îl privește triumfătoare că el, soțul ei, e acasă în fiecare seară și în fiecare weekend. Amanta, căci se mai găsește câte una, îl acceptă pentru că încă nu a găsit un altul neînsurat. Dar el nu e decât un milog de pe Facebook care se crede bărbat.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un bărbat, două femei și mai mulți copii

Ce înseamnă să te simți copleșit

Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. The Mask / 30 November 2015 22:46

    catchy.ro a avut bunavointa a gazdui textul de mai jos, pe care indraznesc a-l sugera autoarei spre lectura, instrospectie si regasire. 🙂

    https://www.catchy.ro/femeile-cinstite-umbla-libere-pe-internet-deghizate-in-mvaiii/68082

    Reply
  2. Creata / 30 November 2015 19:48

    Asa e:

    Amanta, căci se mai găsește câte una, îl acceptă pentru că încă nu a găsit un altul neînsurat.

    Si eu accept barbati insurati, am deja o varsta, ce pretentii sa mai am? Cu neinsuratii alta-i povestea, ori sunt afemeiati, ori betivi, ori nu sunt buni de nimic, si de-asta nu-i ia nimeni. Varsta conteaza. Barbatul insurat are niscai experienta, stie sa se poarte c-o femeie, daca el vrea si vreau si eu, nu ma bag in amanunte, ca doar nu m-a cerut in casatorie, decat sa-i fiu amanta.

    Reply
  3. Henri / 30 November 2015 14:59

    Shut the fuck up duduie. Extrapolezi amaratele tale de experiente insipide la toata tagma masculina. Urasc cand vad pe cineva facand treaba asta.
    Dragii mei purtatori de coa*e, nu toate femeile’s frigide. Tot ce vedeti pe net, ne cauta. Depinde doar de voi sa stiti sa le vrajiti. Ca sfat general: cand dati peste una precum distinsa autoare a articolului de mai sus, ignorati-o, chiar daca se lasa greu, cand o sa pice in plasa nu o sa mai scapati de ea !

    Reply
  4. Doar un om / 30 November 2015 12:00

    Tare frustrate sunt “doamnele” pe FB. Cersiti dupa like-uri. Oare asta nu e mai rau decat un barbat care se da la tine? Doar asta vreti toate care apareti in tot felul de ipostaze pe FB si cersiti like-uri

    Reply
  5. ella / 29 November 2015 17:15

    fie-va mila de ei, atat le-a mai ramas dupa ce i-a castrat la propriu nevasta ! si pe ei si pe ala micu
    si-au pecetluit soarta, eu le urez din start sa si-o merite din plin
    si din cand in cand sa dea cu var alb pe cerul gurii la nevasta

    Reply
  6. Vlad / 29 November 2015 16:47

    sa vezi penibilitatea naibii cand afla nevasta si incepe sa imite amanta in disperare cu copy paste
    sa-si puna zeci de poze cu ea zana
    sa se dea romantica si a tot simtitoare
    sa trimita cereri de prietenie la toata lista de fufe a vrajitorului si sa se tzuce cu ele de parca se cunosc de-o viata
    rasu dracului!

    Reply
  7. Bogdan / 29 November 2015 16:04

    Ma mir ca mai exista femei ca autoarea acestui articol. Felicitari!

    Reply
  8. PG / 29 November 2015 15:57

    Cata frustrare ! Adevarul e ca sunt unele care si-au pus dop la pasa… si orice ar fi nu vor nu-l scoata dand vina pe tot felul de indivizi insurati sau neinsurati care vor sa le intre la chilotei. Ramane doar cu posturile pe FB si cu frustarile multumindu-se ca e bagata in seama de cateva likuri de la surate. Si se intreba unii de ce oare respinge toti barbatii care apar in viata ei, ca doar a trecut adanc de 35.

    Reply
    • o alta / 29 November 2015 17:24

      PG, huh…asa e, imi dau seama cat de frustrati sunt unii, cand ma gandesc ca exista niste specimene ce-si baga coco… in toti, si toate (sau, ma rog, ar vrea ei 🙂 ), ca doar, nu-i asa, capul…de pe umeri, e mai greu de folosit. 🙂

      Reply
  9. Florin / 29 November 2015 15:48

    Adevarul este ca nu doar barbatii sunt asa magicieni, si femeile au vrajeala lor, cat despre ce ne povestesti tu… cred ca cel mai indicat era sa l eviti din prima cand ai vazut ca una doua vrea sex, aia nu se numeste dragoste.. se numeste INTERES. Cracii tai conteaza mai mult decat tine! Din pacate asa sunt barbatii in ziua de azi :)), eu am 21 de ani si sunt singur.. pentru ca eu nu vreau cracii unei fete, eu vreau o fata. Societatea ne-a pus sexul pe primul loc, asta este. Iti doresc mult succes in cautarea barbatului dorit.

    Reply
  10. Divort Rapid / 29 November 2015 14:18

    Iar continuarea, tot standard, o pot relata eu, despre povestile spuse la divort 🙂 !

    Reply
  11. Vali / 29 November 2015 14:15

    Masca minciuni si femeile o poarta ,mai dureros cand totusi unu se sacrifica iar celalalt
    astepata parteneru ce nu merita nici macar respect.
    Dureros ca asa zise aliante,casnici sunt inca la moda ii poti citi cu in ochi critic dupa prima sau a doua nastere a sotiei ,si cel ce isi pune masca pe fata are asa zisul zambet social si privirea de lup/oaica flamand/a!!!
    Dureros ptr copii ,ptr partener nu ptr lup/oaica !

    Reply
  12. Andi / 29 November 2015 13:36

    Prea bine descris “el” omul insurat…
    “Vrajeala” lui (urasc asemenea limbaj)

    Reply
  13. Bibi / 29 November 2015 13:23

    Ca o fraiera măritata și încă grasa după ăla micu’, îți dau like-ul meu! Chiar ești o doamna! 🙂
    Și nu, încă nu l-am prins cu vrăjeală pe mess.

    Reply
    • Dinu Bogdan / 29 November 2015 17:25

      “ala micu'” nu e o scuza…iti arat n femei care arata f bine dupa ce au nascut….si nu pt ca “organism/conformatie/etc” ci pt ca se respecta pe sine si, mai ales, isi respecta sotul! “La bine si la rau” nu este dezlegare la grasime.

      Reply
      • Cristina / 29 November 2015 20:52

        Hahahaha! Cum le stiti voi, unii, pe toate!

      • Bibi / 29 November 2015 21:46

        Mno, chiar știu și eu o grămadă de femei la fel. Ca sa vezi, nu toate suntem la fel.
        Amu judrca-ma liniștit, ca n-am de ce să-ți stric distracția. Call ME when you have a baby coming out of your vagina.

  14. Afaceri / 29 November 2015 11:39

    Da cam asa este dar nimeni nu recunoaste si toata lumea poarta masca.

    Reply
  15. dana / 29 November 2015 10:57

    Bravo doamna ! Nu pot decat sa respect atata franchete intr-o lume simulata.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro