Mă gândeam zilele astea la cum a început totul… Nici nu ştiu unde şi cum… Cu un banal „Bună!”, cu o strângere de mână, cu o atingere nevinovată şi lipsită de orice intenţie ascunsă, cu un râs zgomotos, cu o îmbrăţişare… Nu ştiu când s-au petrecut toate acestea, dar am uneori senzaţia că au ţinut fix o secundă şi că au fost ieri sau alaltăieri… nu mai ştiu. Şi de atunci se tot petrec lucruri în mine şi cu mine. Lucruri noi, frumoase, necunoscute, neatinse şi nemărginite. Dar se petrec şi coşmaruri, şi temeri, şi revolte, şi suferinţe. De care să mă bucur? Pe care să le iau în seamă?
Am decis să mă bucur de lucrurile bune care mi se întâmplă. Din curiozitate, din dragoste de viaţă, din frica de a nu te pierde. Am decis să iubesc bunul ce mi se întâmplă şi frumosul pe care îl trăiec lângă tine. Da, ai înţeles corect, e frumos ceea ce trăiesc lângă tine. E pozitiv şi luminos. Şi îmi dă putere. Mă ajută să fiu eu, fără de temeri, fără de inhibiţii, fără de obstacole. În general, îmi place să deţin controlul şi de cele mai multe ori chiar îl deţin. Însă, cu tine, e alceva. E acea senzaţie de copil pe care vreau să o trăiesc. Sunt cuvinte şi şoapte, sunt întrebări şi nedumeriri, sunt clipe memorabile de contopire, sunt hohote interminabile de râs sau chiar de plâns. Cu tine pot să fiu eu. Cea neconstrânsă, cea veselă, cea imatură, cea plânsă de multe ori din toţi rărunchii, cea plină de viaţă, cea mai cea dintre toate cele. Şi e un sentiment minunat. E minunat când palma ta îmi cuprinde pumnul cel mic, e minunat când mă iei în braţe, când mă săruţi şi mă faci să vibrez. E minunt totul. Şi mi-aş dori să ţină o veşnicie.
Dar ştiu că nu va ţine atât. Nimic pe lumea asta nu ţine o veşnicie. Totul are un început şi un sfârşit. Şi noi vom avea un sfârşit. Ne vom sfârşi aşa cum se sfârşesc toate lucrurile bune şi frumose. Ne vom sfârşi în taină, discret, cu zâmbetul pe buze, fără remuşcări şi fără resentimente. Poate doar cu un surâs nostalgic care să accentueze regretul sfârşitului. Iar apoi vom începe alte vieţi, cu alţi oameni, vom juca în alte piese de teatru, cu distribuţii noi, vom râde iar în hohote, vom plânge în alte braţe şi vom iubi. Vom iubi din nou. Cu acelaşi patos cu care am mai iubit, cu aceleaşi suferinţe, cu aceleaşi puteri. Vom fi fericiţi pentru că aşa trebuie să fim. Pentru că noi, oamenii, suntem construiţi să iubim, să ne fericim şi să trăim.
Dar eu nu vreau să se termine…
Guest post by Ioana Milea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
