Mă așteptam să nu te lași pradă imaginației cum că mersul pe cioburi de sticlă fumurie ți-ar face amintirile să dispară. Mersul pe cioburi de sticlă se face cu ochii închiși, iar usturimea ce o resimți să n-o crezi, e doar o fadă iluzie. Dacă privești cioburile, reflexiile diforme te trântesc într-o transă incontrolabilă, iar dacă vreo firavă scânteiere te surprinde, strânge tare din ochi cât să te doară urechile de la încleștarea maxilarului.
Oprește-te! Ființa din sticlă fumurie nu ți-a fost reflectare. Poate a reflectat pe cineva din altă lume și ți-ai însușit chipuri nefirești. Te-ai întrebat chiar noaptea trecută dacă reflexia din oglindă este reală sau este o iluzie bolnavă mintal ce se joacă cu tine. Ești o ființă credulă, cu dureri de tâmple de la încredere orbească. Oftează până când oftatul devine liniștirea apelor din creierul tău.
Brațele grele sunt sfărâmate de peretele cu care ai încercat să te acoperi. Dormi liniștit pentru că dimineață le vei avea întregi din nou. Ți-ai făcut trup din cioburi fumurii și acum respiri prin crăpături de sticlă. În loc de aer, plămânii tăi suflă praf fumuriu de sticlă măcinată de gândul că nu ai fost uitat. Te expiri și te consumi. Te stingi pe măsură ce negi că iubirea ta poate acoperi jocul ei.
Deschide-ți ochii! Vezi acum? Cioburile fumurii au devenit o fereastră ce separă lumi. Vă vedeți prin aerul fumuriu pe care îl expirați când vă căutați pe ascuns. Tu te întrebi dacă te vede, ea se întreabă dacă îți mai pasă, ceața face ca ploaia să picteze sticla fumurie de aer din piepturile voastre zbuciumate. O cauți când mergi pe drum. Ai ajuns să te mulțumești cu fire de păr desprinse în vânt, te consolezi cu un șervețel uzat de timp. L-ai strâns atât de des în palmă, încât sângele și-a aruncat vase prin nervurile de hârtie mototolită, dar ea nu a scăpat o lacrimă în palma ta moale de şerveţel parfumat. Te miri că palmele îți miros a flori de câmp, sălbatice, nesmulse din teaca pământului ce le-a crescut.
Voi rămâne la fel de răbdător să te aștept. Îți amintești cât de curioasă erai când te atingeai pe burtica ce adăpostea un copil al lumilor unde iubirea ne era atât de aproape?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
