Voi nici măcar nu sunteți pe listă!

29 January 2020

Întrebați 100 de bărbați (nu mă întrebați și unde îi găsiți) și 97 vă vor spune că o femeie se îmbracă și se dichisește pentru ei, doi vor fi nehotărâți, ca în toate sondajele, și numai unul, cu încrederea în sine făcută praf, va recunoaște că în viața lui nu s-a gândit la asta. Pff, atenția la mine, băieți cu egoul cât China, care credeți că lumea se învârte în jurul buricului vostru: femeile se îmbracă și se dichisesc în funcție de următoarele:

  • disponibilitatea unei piese asortate de lenjerie intimă (voi oricum nu le sesizați finețea, le vedeți ca pe niște obstacole și vă doar în cot cum scăpați de ele)
  • are, n-are geantă, pantofi, ruj, ojă, eșarfă să meargă cu oja (după cum vă îmbrăcați cei mai mulți, aveți grave probleme de coordonare stilistică și cromatică)
  • programările la cosmetică sau la epilat (cei cu preocupări asemănătoare nu ne pot fi decât prieteni)
  • ciclu (încă mai scrieți unii dintre voi prostii de genul Cum procedăm cu femeile în zilele acelea)
  • anotimp
  • alte femei din teritoriul în care se învârte fiecare.

Nu neapărat în ordinea asta, pentru că, nah, uneori mai avem și toane, dar după cum vedeți, nici nu sunteți pe listă! Așa că lăsați-o mai moale! Voi, care, așa, la întâmplare, cred că trăiți încă în diverse peșteri de n-ați aflat că există cosmetice bio ori să fiți în stare să purtați o conversație minimală despre beneficii aloe vera.

Oricum, complimentele voastre sunt varză, oricum nu observați nimic niciodată – la început, de furia hormonilor, mai târziu, din lipsă de concentrare și indiferență. Ca să nu mai spun că de o mie de ori am văzut în viața asta bărbați în compania unor femei în detaliu elegante și subtil fermecătoare, dar care își rupeau gâtul uitându-se după sclipicioase aproape vulgare precum altădată indienii la mărgele fără valoare. Și atunci, cum credeți că noi nu știm toate acestea și ne-am dichisi pentru voi, care nu puteți deosebi o mărgică de o perlă? 🙂



Citiţi şi

Femeile mature vs femeile imature

Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal

Sneakers pentru bărbați – Ce este util să știi înainte de a-i cumpăra? Ce branduri merită atenția ta?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro