Am citit undeva zilele trecute, cred că pe Facebook, un citat al lui S. Beckett care mi-a plăcut foarte mult. Suna cam așa: „Am încercat, am eșuat. Nu contează. O să încerc din nou… o să eșuez din nou… o să eșuez mai bine”. L-am postat, așa cum fac cu orice îmi place, dar am avut surpriza să constat că în cazul meu se potrivea de minune cu o anume situație din viața mea.
Pe scurt, cu ceva timp în urmă, îi declarasem faptul că făcusem o pasiune pentru el unui amic, mai în vârstă decât mine cu ceva ani, fiind aproape sigură că omul, după părerea mea aproape cucerit, fiindcă îi fusesem profesoară de română, el fiind străin, va accepta fără să ezite avansurile mele de femeie inteligentă și, da, cuminte. Bineînțeles că situația asta a devenit rapid subiect de întors pe toate fețele cu prietenele mele intime, în cele câteva luni bune neajungând la nicio concluzie, până m-am hotărât să-i spun adevărul. Straniu a fost că nu mi-a răspuns imediat, nu m-a descurajat, nici măcar nu mi-a trimis un mail de răspuns de ziua mea, așa cum alesesem eu să îi declar înfocata-mi pasiune. Normal că eram contrariată, jignită și… încrezătoare. Încrezătoare, fiindcă de câte ori ne vedeam, întrezăream fărâma aceea de interes, de afecțiune… doar că ceva nu era în ordine. Din nou, comitetul de prietene m-a susținut, încurajat, descurajat și tot așa, până când, cu câteva zile în urmă, îi repet prietenului meu, cât de delicat am putut la ora aceea târzie din noapte, că ar fi momentul să știm cum stăm. Stupoare! O altă tăcere grea s-a așternut, lucru care m-a determinat să opresc avalanșa de mesaje pe care aveam în plan să i le scriu.
Într-un final, răspunsul a venit… desigur, nu cum mă așteptam. Sunt o prietenă fantastică, dar nu-mi împărtășește pasiunea… Cuuuuum? Cuceritoarea de mine a fost învinsă? O, nu, de ce nu se dărâmă cerul, de ce nu aud statui prăbușindu-se, de ce…? Dar uite că sunt aici, vorbesc cu voi, recunoscând că respingerea doare ca dracu, dar vă scriu zâmbind printre lacrimi. Poate până la urmă, după ce voi fi terminat de afurisit, pe el și soarta în general, îi voi accepta propunerea de a fi în continuare prietenii care eram înainte de a avea eu această cădere temporară. E un om care merită să rămână în viața mea, dar nu în momentul ăsta, că mai vreau să mă victimizez puțin, să-mi plâng în pumni și să învăț să accept o cădere, o pierdere.
Revenind la citatul lui Samuel Beckett, voi încerca din nou. Și voi eșua din nou. De data asta, mai bine.
Guest post by Emma
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Ia-ți un iubit care se uită la tine de parcă ai fi o minune
Momentul de vulnerabilitate al unei adolescente atribuit Fridei Kahlo
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
