Se spune că stilul vestimentar e, și el, o reflecție a personalității. Lucru cu care sunt de acord.
Însă mă gândeam că, dacă cineva care nu mă cunoaște m-ar întâlni, de exemplu, într-o zi de luni, poate că ar crede despre mine că-s foarte consevatoare, din cauza ținutei “all black” sau a taiorului cu linii clasice. Marți, în schimb, m-aș putea îmbrăca în pasteluri. Miercuri aș adopta un stil feminin: o rochie-creion sau, din contră, una vaporoasă. Joi – ceva mai lejer – o ținută boho-chic. Iar în weekend – cele mai vii culori mi-ar putea înveseli ținuta. Rochia, în funcție de dispoziție – mini, midi sau chiar maxi. Sau geacă-motor. Sau blue jeans.
Poate de asta, totuși, nici nu-i bine să judeci pe cineva după prima impresie.
Dar despre cu totul altceva voiam să vă povestesc. Tocmai mi-am luat un costum oversize. Stilul ăsta nu-l mai încercasem, deși îmi atrăsese atenția de ceva timp. Cu stilul ăsta boyfriend, oversize, poate că mi-am surprins puțin chiar și cunoscuții. Dar vă mărturisesc că am fost și tare încântată când m-a oprit o fetișcană, cam de vârstă cu nepoții mei, să mă întrebe de unde mi-am cumpărat costumul. A fost tare dezamăgită, când i-am spus că-l am din Franța. Dar eu – și mai țanțoșă am umblat toată ziua, având acum și o oarecare validare că nu dădusem greș cu această alegere vestimentară un pic ieșită din comun, chiar și pentru mine.
Nu știu dacă credeți în deochi. Și mai și bănuiesc, sincer, că domnișoara care mi-a admirat costumul era de bună-credință. Cert este, însă, că mi s-a rupt nasturele de la pantaloni, așa că era cât pe-aci ca pantalonii mei oversize să pice de-a dreptul de pe mine.
Fiind la birou, am cerut ajutorul colegelor, care mi-au oferit un ac de siguranță.
– Am chiar și trusă de cusut, dacă vrei, mă îmbie una dintre ele.
Am fost încântată să aflu că avem, iată, în birou așa o “trusă de prim ajutor”. Și chiar și mai încântată, când s-a oferit să-mi bage și ața în ac, pentru că văzusem deja că e un ac din ăla enervant, cu o ureche mică-mică, cât… un picior de furnică.
Și cum stăteam eu așa, în așteptarea acului și a aței, am simțit cum îmi șoptește bunica ceva la ureche.
Vă dați seama că e absolut imposibil și știam și eu prea bine că, din păcate, bunica n-ar mai putea face asta. Și totuși, incredibil cum funcționează mintea noastră! De prin ce cotloane ascunse vieții noastre de adult s-or iți, așa, pe neașteptate, amintirile din copilărie?! Poate că Freud știa mai bine asta…
– Să iei o ață în gură! auzeam, cât se poate de clar, vocea bunicii. Și m-a cuprins o duioșie, amintindu-mi cum mă învăța ea odinioară să cos pe etamină flori sau un șir de rățuște galbene pe o pânză albastră…
Mă rog, acum trebuia să-mi cos nasturele. Însă, la “îndemnul” bunicii, era musai, deci, să țin o ață în gură!
Am zâmbit, așadar, și m-am gândit cum să-i cer colegei o bucățică de ață în plus, fără să risc să par ciudată. Și i-am cerut. Văzând-o cum mustăcește, mi-am luat inima în dinți și i-am zis:
– Nu știu cum e pe la voi, dar la mine în zonă, așa zicea bunica, că trebuie să ții o ață în gură.
Colegii mei sunt de prin toate colțurile țării. Ba încă, colega cu pricina e de origine maghiară, din Ardeal. Continuă să zâmbească și îmi spune că și ea știe la fel.
– Sigur! răspunde, cât se poate de serios și colegul din Dobrogea. Dacă o să coși ceva pe tine, trebuie să ții o ață în gură! Dacă era sacoul și-l puteai da jos de pe tine, nu era nicio problemă…
Eu izbucnesc în râs, de-a dreptul. Adică toți știau „minunea” asta?!
– N-ai voie să coși ceva pe tine! sare și colega din Banat. Dar, sincer, habar n-am de ce. Știe cineva? Eu îmi amintesc că bunica mi-a interzis să fac asta vreodată.
Eu, una, știam. Și, râzând, o lămuresc:
– Trebuie să ții o ață în gură, dacă coși o haină de pe tine, că altfel… „îți coși mințile”.
Izbucnim, cu toții, în râs. Cât de absurd, și totuși, cum luam ca literă de lege tot ce ne spunea bunica!
Am mai tras, apoi, niște concluzii: că oamenii, încă din vechime, nu neglijau sănătatea mintală și că superstițiile, oricât de absurde ar fi fost, iată cum străbătuseră ele o țară-n lung și-n lat!
Cât despre noi, deși adulți în lege și având pretenția că suntem cât se poate de educați, nu ne-am asuma, în ruptul capului, “riscul” de a „ne coase mințile”. Iar, dacă situația o cere și trebuie să coasem ceva, cât suntem încă îmbrăcați, ne bucurăm de așa o… „derogare”. 🙂
În sfârșit, mi-am cusut nasturele, iar în birou s-a lăsat, din nou liniștea. Fiecare s-a întors la treaba lui, dar, mai mult ca sigur toți ne-am întors, măcar pentru o clipă, în copilărie, acolo unde orice lege n-o făcea nicidecum parlamentul. Ci doar bunica…
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Sfântul Vasile
Doina Ruști – cu Zogru la Paris
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
