Visul proustian al unui cineast mexican – ROMA

Confesiunea intimă a unui mare cineast devine și mai interesantă când acesta e Alfonso Cuarón, celebrul autor al peliculelor Children of Men, Y Tu Mama Tambien și Gravity. Chiar dacă astfel de propunere ne duce cu gândul la tabloul familial Fanny & Alexandre de Ingmar Bergman sau la unele pelicule ale fraților Coen, dorința de a cunoaște în intimitate un valoros cineast rămâne aceeași. Roma marchează întoarcerea lui Alfonso Cuarón acasă, în Mexic, şi  este totodată văzut ca „cel mai personal film” al regizorului, fiind inspirat de poveştile femeilor din propria sa copilărie.

Bunăoară, Roma este o veritabilă cronică familială, o perfectă ocazie pentru cinefili de a descoperi profunzimile acestui artist. Doar canalul/platforma streaming Netflix a acceptat exigențele cineastului – să turneze în alb & negru, peliculă 65 mm. Cuarón însuși s-a ocupat de imagine, consiliat de uimitorul Emmanuel Lubezki, magicianul „Chivo“. Așadar, emoțiile pot fi regăsite chiar în salon, pentru că ne putem instala pe sofa și vom descoperi viața din cartierul în care a copilărit cineastul. Spectatorul va regăsi, în Roma, o vastă paletă de emoții, în această peliculă realizată în țara de origine a mexicanului Alfonso Cuarón.

Prin urmare, „cel mai personal proiect” de până acum al regizorului și scenaristului premiat cu premiul Oscar – Roma -, urmărește povestea lui Cleo (Yalitza Aparicio), o femeie angajată în casa unei familii din cartierul din Mexico City. Cineastul realizează un portret viu și emoționant al unei servitoare din Mexicul anilor ’70, în perioada tulburărilor politice. Drama cu accente autobiografice poartă numele care induce, lejer, în eroare, dacă ne gândim la capitala Italiei. Totuși, o legătură subtilă tot regăsim, fiindcă există acea filiație cu neo-realismul italian, ce se poate verifica de la primele cadre; la fel de bine, se poate face racordul și cu sentimentul de iubire (dominant) prin anagramare: Amor.

Filmul aduce în prim-plan viața unei menajere – Cleo (Yalitza Aparicio) -, care muncea alături de Adela (Nancy García García) pentru Sofía (Marina de Tavira), mamă a patru copii, confruntată cu absența soțului, într-o casă din cartierul șic Roma, aflat în centrul istoric al Mexicului. Prin crearea unei declarații de iubire adresate femeilor care l-au crescut (mama și bona), Cuarón pornește de la propria sa copilărie pentru a contura un portret viu și emoționant al conflictelor interne și al ierarhiei sociale în timpul turbulențelor politice din anii ’70 (masacrul Corpus Christi). Casa devine epicentrul cutremurului care devastase viața celor două femei (ambele părăsite de bărbați lași, infideli), care trebuie să se ridice și să se confrunte cu haosul lumii. Diferențele sociale există, dar sunt depășite de solidaritatea și umanitatea acestor femei rănite, dar demne.

Distribuția a fost realizată, majoritar, din neprofesioniști, începând chiar cu Yalitza Aparicio,      o institutoare dintr-un sat din sudul Mexicului. Suverană rămâne viziunea regizorală, în care munca sofisticată, dar meticuloasă, permite observarea emoției. În acest mod, virtuozitatea formală și tehnologică a cineastului devine evidentă fiindcă deschide o poartă cu o inedită forță, relatând cotidianul într-o delicată frescă intimistă. Densitatea metaforică a graficii din deschidere permite legătura directă cu amintirile. Tuturor proceselor vizuale (compoziții minuțioase, mișcări «imposibile», planuri-secvență magistrale) li se adaugă privirea profund empatică pentru protagoniști, aflați la o distanță perfectă. Rezultatul reprezintă o stranie alchimie dintre maturitate și o formă de inocență venită dintr-un timp trecut. Cineastul surprinde, cu delictaețe, gesturile anodine, dar cu aspect captivant (un pui de somn pe un acoperiș, un incendiu care se răspândește, un eveniment care degenerează). Chiar dacă ne descrie căminul în care a crescut, tumultul exterior devine permanent, deși calmul domnea în interiorul ce pare un reconfortant refugiu.

În casa reconstituită cu minuțiozitate, o sensibilă menajeră, umilă și discretă, își ține în frâu propriile neîmpliniri pentru a-i putea proteja pe copii de neurastenia unei mame abandonate de un fantomatic soț. În lumea exterioară, se proiectează violențele din Mexicul anilor ’70, similare cu valurile uriașe, pe care puștii le vor regăsi la plajă. La cei 58 de ani ar putea să fie distanțat, totuși, cineastul realizează un tablou cinematografic cu fason de „cocon familial”, perfecționându-și arta plonjeului artistic (în acel mediu burghez). Forța imersivă a peliculei rezidă în ineditul mixaj dintre sonoritățile din ilustrația muzicală și experiența senzorială conferită de pelicula alb & negru; astfel, melancolia se degajă cu ușurință. Sesizăm punctul de vedere al autorului în poziția pe care o au cele două femei (patroană și menajeră). Micile gesturi rutiniere, ce ar putea părea degradante, alimentează pelicula cu afecțiune și conferă poveștii de pe ecran un ritm contemplativ, aproape proustian. Tema maternității este omniprezentă în filmografia autorului, așa se face că asistăm (și aici) la drama unor femei abandonate – atât menajera, cât și angajatoarea ei. Cuarón a știut să inventeze un nou mod de a privi lumea și l-a pus în practică prin imaginile monocrome dominate de realismul magic (mașina de spălat devenită o mare învolburată). Totuși, emoția primează la acest regizor care evită intelectualizarea dispozitivului artistic de pe ecran.

Frumusețea poetică a filmului rezidă în stilul epurat, în fluiditatea hipnotică a planurilor-secvență și în cadrele milimetrice ce fac ca timpul să pară suspendat, polarizat, ca într-un naufragiu, supraviețuitorii fiind copiii și femeile de pe ecran. Profund elegiac, Roma devine un imn închinat „vârstei de aur”(copilăria), un vibrant poem al memoriei afective, destinat tuturor celor care îndrăgesc cinemaul lipsit de artificii.

Regia: Alfonso Cuarón

Scenariul: Alfonso Cuarón

Imaginea: Alfonso Cuarón, Galo Olivares

Costumele: Ana Terrazas

Sunetul: Steve Broweel, Enrique Greiner, José Antonio Garcia, Javier Quesada

Montajul: Alfonso Cuarón, Adam Gough

Distribuția:

Yalitza Aparicio – Cleo

Marina de Tavira – Sofía

Nancy García – Adela

Verónica García -Teresesa

Daniela Demesa – Sofi

Fernando Grediaga – Antonio

Jorge Antonio Guerrero – Fermín

Durata: 2h15

Premii, nominalizări:

Oscar (2019):

Globul de Aur (2019):

Premii Venetia (2018):

Citiţi şi

De obicei, 1 decembrie e despre România

Primele două episoade din seria Netflix “Un veac de singurătate” vor fi vizionate în avanpremieră pe 11 decembrie

Să ne mai lăsăm și duși de val…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.