Se uită cu coada ochiului în stânga. Apoi în dreapta. Parcul din centrul orășelului nu e plin de lume, însă apariția neașteptată a câte unui om grăbit nu trebuie neglijată. Femeia se așază pe vine, ca să se poată ascunde după tufa de roze sădită din banii comunității. În liniște, însă ferm, rupe cu mâinile trei tulpini de trandafir roșu, le miroase închizându-și teatral ochii și, creîndu-și deja în cap povestea care trebuie spusă, se ridică brusc și o ia la fugă pe tocurile înalte.
O cheamă Erji. A crescut fără părinți, nu știe să scrie sau să citească, îi lipsesc aproape toți dinții din gură. Are 50 de ani și un suflet de adolescentă cu hormonii galopând. Trăiește din mila locuitorilor orașului, care o consideră un fel de simbol vivant al micii comunități și care îi mai dau, din când în când, bani ”de-o cafă”. Are prieteni mulți, ajunși între timp medici, juriști, maiștri ori șoferi de taxi, care o privesc cu o dragoste amuzată. Nimeni nu se atinge de Erji. Pare înconjurată în permanență de un nimb protector și doar adolescenții prost crescuți o mai necăjesc, strigându-i măscări. Ea se înfurie și aleargă după ei, înjurându-i mustos și fără drept de apel. Flăcăii se prăpădesc de râs și aruncă în ea cu flori și semințe, iar ea, înfierbântată și excitată, începe să chicotească și să își acopere gura știrbă cu palma. Numai femeile din oraș o privesc cu pizmă, pentru că, în secret, o invidiază pentru boema ei iresponsabilă și pentru curajul cu care combină obiecte vestimentare, născând adevărate mode urbane. Erji a fost prima femeie din oraș care, încă înainte de a apărea fetele de la Spice Girls, a îmbinat eleganța unei fuste de fâș albastre cu albul imaculat al unor adidași bărbătești cu două numere mai mari. Și tot prima care a asezonat o bască neagră inscripționată Chicago Bulls cu o bluză dantelată și pantaloni roșii de mușama. Un adevărat trendsetter, cum puține se nasc pe meleagurile acelea uitate de lume.
Locuiește într-o casă dărăpănată, la marginea orașului, formată din două camere despărțite de o perdea mâncată de molii. Una dintre ele e un fel de dressing dezordonat, unde a îngrămădit toate hainele pe care le-a primit de-a lungul timpului de la cine știe cine. Nu se îndură să le arunce nici atunci când constată că au fost roase de șoareci ori îmbibate de umezeală. Sunt ale ei. Și nu le dă nimănui, chiar dacă asta înseamnă tot mai puțin spațiu pentru ea. În cealaltă cameră are un pat desfundat, prevăzut cu o pătură dură, așezat sub o fereastră acoperită cu carton. Aici trăiește Erji.
Fură flori din parc nu pentru a le vinde, ci pentru că vrea să fie văzută pe strada principală purtându-le romantic în mâini, ca să le dea de înțeles celorlalți că are un admirator secret. În fiecare vineri, Erji poate fi văzută defilând amețită (asta și datorită celor cincizeci de vodkă pe care i le dă gratuit Feri, proprietarul cârciumii din colțul pieței), dar radioasă, pe străzile pe care le cunoaște. Salută respectuos pe toată lumea, zâmbește strâmb și tâmp la vitrine și întoarce privirile după orice bărbat care i se pare apetisant. Uită brusc că e în faza de ”am admirator secret” și că ar trebui să-i fie suficientă devoțiunea virtuală a acestuia. N-are-a face. Bărbații îi plac enorm. Ar vrea ca admiratorul secret să fie un om în carne și oase, pentru că atât carnea, cât și osul bărbătesc îi lipsesc de ceva vreme. Iar ea, femeie încă în putere, simte cum fuge timpul pe lângă ea, lăsându-i sufletul pustiit și punctul G încă nedetectat. S-ar arunca, de la înălțimea tocurilor ei scorojite, în patul oricărui mascul dornic de a o face să se simtă femeie din nou. Când i se pare, totuși, că lumea i-ar putea spune că e curvă dacă și-ar exprima fățiș dorința, adoptă din nou postura suavă și naivă a gâștei romanțioase, care trece agale pe bulevard mirosind periodic cei trei trandafiri roșii. Pe care doar cu jumătate de oră înainte i-a extirpat fără scrupule din solul parcului.
Așa trec săptămânile. Erji reușește să smulgă din pământ aproape o treime dintre trandafirii orașului, pe care îi poartă triumfător în fiecare zi de vineri (ziua de târg), ca pe un trofeu care să-i legitimeze sex-appeal-ul. De la Primărie, responsabila cu spațiile verzi constituie o comisie de anchetă a misterioaselor dispariții florale, însă fără prea mare succes. Oamenii legii se deplasează în parc, se scarpină la ouă și-n barbă, constată superior că ”dispare tăt mai multe flori” și conchid că ”trăbă făcut oarece”. Și gata. Între timp, Erji valsează fericită pe strada Nucului.
După ceva vreme, însăși eroina noastră intră în panică. Furișându-se într-o altă vineri, dis-de-dimineață, în parcul cu statui ungurești, observă cu spaimă că nu prea mai are de unde să ia trandafiri. Majoritatea au fost deja culeși, iar imediatei apropieri a toamnei pare să nu-i pese de planurile lui Erji de gâdilare a amorului propriu. Cu ochii în pământ, gata să izbucnească în lacrimi de la atâta supărare și nedreptate, Erji aude un hârșâit ritmat. Își ridică ochii umflați de nesomn, alcool și durere și-l zărește. E Jozsi, gunoierul simpatic, pe care azi îl vede într-o cu totul altă lumină. Mantia lui cu dungi orizontale portocalii i se pare aidoma pelerinei prințului mult visat. Măturoiul din nuiele groase e un paloș strălucitor, un simbol falic care-i provoacă lui Erji furnicături undeva între buric și genunchi. Iar tomberonul ambulant pe care-l împinge vânjos e un murg musculos și tânăr, de pe care, călare, vor cuceri lumea. Erji își ia inima în dinți, se apropie de Jozsi, salută cu glas stins și se aruncă pe neașteptate în brațele lui. Nepregătit, Jozsi se dezechilibrează și e gata să cadă, însă o cuprinde cu mâinile înnegrite și nu mai vrea să-i dea drumul. Măturoiul cade cu un sunet sec pe trotuar; Erji suspină; Jozsi o asigură că ”toate va fi bine”. Așa începe povestea lor de dragoste. Ghicindu-i dorințele, Jozsi o ia de mână și, după ce scutură împreună un tufiș mai dosit – printre gemete mimate și ușoarele ei reproșuri duioase la adresa bărbăției lui vag neperformante – se ridică amândoi, se curăță de frunze și iarbă. Jozsi, galant și politicos, îi culege iubitei lui toți trandafirii roșii din parc, lăsând locul complet gol.
După o jumătate de oră, pe străzile animate ale orășelului, locuitorii pot vedea cum Erji, sclipind de frumusețe, încărcată cu flori roșii și zâmbind larg, cât să i se poată număra toți cei 4 dinți care i-au mai rămas, merge la pas, ținându-l de braț pe noul ei iubit, Jozsi. Acesta își îndeasă în buzunar mâna de care se sprijină femeia lui, iar cu cealaltă împinge lejer tomberonul pe roți. Fluieră un cântecel vesel, își umflă de satisfacție pieptul și le face șmecherește cu ochiul tuturor bărbaților de pe bulevard. Nimeni nu-i ca el. A împlinit visul lui Erji.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
