Anii ’80, în întreprinderea mecanică, IMN, cum era cunoscută în oraş. La timpul respectiv, în fabrică erau angajaţi peste 1500 de oameni. Contractele numeroase pe care le onora faţă de Şantierele navale din Constanţa şi Galaţi făceau să fie un loc de muncă destul de căutat.
În cele trei secţii şi 14 ateliere ponderea era, evident, a bărbaţilor, dar cam o treime lucrau şi femei. Proaspăt absolventă, am fost repartizată în IMN. Am fost uşor acceptată şi m-am integrat destul de repede.
Cam la trei luni am fost transferată la Strungărie 2. Aici, maistrul la care am fost repartizată era venit de la Baia Mare şi se numea Virgil. Era un bărbat la vreo 35 de ani căsătorit, avea şi două fete mici, iar ca bărbat avea un şarm aparte. Se declara fără falsă pudoare un mare iubitor de femei. Nu făcea un secret din asta… şi multe femei îl numiseră amantul perfect, de i se dusese vestea în întreaga fabrică.
Se întâmpla uneori să stăm de vorbă când nimeream în schimbul doi şi era mai liber pe secţie, îmi plăcea să îl descos despre cuceririle lui. Destul de des îl auzeam spunând:
– Iubesc femeile, toate femeile, micuţe, înalte, subţiri sau mai plinuţe, tinere, dar şi mai coapte ca vârstă. Le iubesc pentru misterul pe care îl ascund, le iubesc pe cele frumoase şi mândre de ceea ce sunt, dar şi pe cele timide şi care se consideră şterse şi neimportante. Le iubesc pe cele blonde, roşcate, şatene, dar şi pe focoasele brunete.
– Bine, înţeleg, dar de ce te-ai căsătorit? am întrebat curioasă.
– Pentru că Ana este sufletul meu pereche, am fost iubiţi din liceu, am crescut împreună şi tot împreună ne creştem copiii. Este singura persoană care îmi este alături de când aveam 14 ani şi care mă înţelege şi mă acceptă. Eu sunt orfan, mama m-a părăsit într-un tren, la trei zile după ce m-a adus pe lume, a mai spus Virgil. Am crescut la orfelinat şi acolo am cunoscut-o pe Ana. Ea m-a salvat de mine însumi. La pubertate, în căutarea identităţii, am vrut să îmi fac rău, pentru că atunci consideram că nimeni nu mă iubeşte pe lumea asta şi că nu merit iubirea nimănui. Am muncit pentru cineva şi când mi-a plătit m-am dus şi am luat câteva sticle de băutură. Nu m-am oprit până nu am intrat în comă alcoolică. Ana m-a salvat şi m-a iubit. Datorită ei sunt astăzi omul care sunt.
– Dar ea nu se simte jignită de aventurile tale?
– Nu ştiu, m-a iertat de multe ori şi cel mai frică îmi este să nu se sature şi ea într-o zi şi să zică stop!
– Dar nu te poţi opri?
– Nu cred, poate, când voi îmbătrâni, le voi iubi doar în gând…
De atunci au trecut mai mulţi ani. Într-o duminică, pe faleză, eram cu fetiţa mea la plimbare şi m-am întâlnit cu Vigil, cu soţia lui, cu fetele, dar şi cu un bebeluş în braţe. Mi-a prezentat fericit familia lui şi mai ales pe junior care este mândria lui, cel care avea să îi ducă numele mai departe.
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
