Virgil Ianţu, de la emisiunea TV „Copiii spun lucruri trăznite” la cartea „Copiii spun… emoţiile sunt bune”.
Virgil ține lunar cursuri de dezvoltare personală pentru părinţi şi copii, în urma cărora, publică online filmuleţe cu acei copii care au reuşit să-şi depăşească problemele şi care i-au devenit prieteni. Nici el nu înţelege cum de cei mici se lipesc atât de repede şi de uşor de el.
Mai jos, un fragment din interviul acordat revistei life.ro.
(…)
Spuneai că părintele e cel mai important model pentru copilul său. Cum ţi se pare că societatea noastră crede că părinţii ar trebui să fie căsătoriţi? Voi nu v-aţi căsătorit…
Nu, dar nu e un subiect tabu. Ea ştie, mama e cerută, cererea a fost acceptată, dar nu am apucat să ne căsătorim. E adevărat că au trecut 15 ani, dar…
Nu aţi avut timp?
Nu de timp, dar ştii cum e… Chiar am avut o discuţie la un moment dat cu nişte prieteni care au vrut să le fim naşi şi ne-am gândit că dacă tot este situaţia asta, putem merge şi noi, facem împreună. Noi mai râdem pe subiectul acesta, e relaxare din punctul acesta de vedere. Şi cu Jasmina râdem.
S-a întâmplat o treabă care mi-a lăsat un gust amar: am mers la un preot şi l-am întrebat cum putem face ca în faţa lui Dumnezeu să ne cununăm? El ne-a cerut certificatul de căsătorie. Noi am zis că aşa e corect din punct de vedere legal, dar noi vrem să o facem pentru sufletul nostru şi nu avem timp de acte. I-am zis atunci că mie mi se pare că între noi şi Padre nu stă un funcţionar public şi o foaie din asta… Aşa e de când e lumea, trebuia să fie o foaie acolo semnată de cineva cu ştampilă şi cu drapelul la piept? Mie mi se pare total ciudat că nu pot să fac asta în faţa lui Dumnezeu până ce un ales al poporului nu îmi dă o patalama. Preotul a zis că nu se poate altfel pentru că asta ar însemna să-l minţim pe Dumnezeu. Mi s-a părut total aiurea.
Tatăl meu a fost preot, eu respect regulile, dar mă gândeam că există totuşi o variantă doar pentru sufletul nostru. Nu există şi eu cred că ar trebui reglementată.
Nu vreau să stau după acte. Urăsc actele. Dacă nu ar exista contract, din punctul meu de vedere, ar fi perfect: Ce am zis că facem? Asta facem şi ne dăm mâna. Punct. Şi înregistrăm, că mai uiţi. Ar fi suficient.
Dar crezi în instituţia căsătoriei?
Da, sigur.
Doar că nu ai avut timp să o faci?
Mda… Vezi, trebuie şi pentru asta timp. Mie mi-e groază şi de nuntă, de invitaţi, de tămbălăul acela care e numai stres pentru miri, pentru naşi etc. Stai în picioare cu paharele alea la intrare. Eu tot timpul râd de prieteni care se însoară „Na, stai în picioare şi distrează-te! Lasă-mă pe mine, că mă distrez eu.” Cel mai bine se distrează aceia care comentează după, ba că sarmalele erau arse, ba că mireasa era grasă… Şi atunci de ce să…? E bine aşa şi când o fi, o fi. Nu zic că nu o să o facem.”
Citiţi şi
