Aurelia Vișinescu e un brand, construit cu răbdare și trudă, într-un domeniu în care – doar o altă prejudecată masculină, în acest nou mileniu – bărbații ar avea întâietate. La două decenii de când a terminat Horticultura (la care se înscrisese fiindcă îi plăceau florile, numai că i-au picat cu tronc strugurii), Aurelia Vișinescu e un nume pe care și l-a împrumutat vinului produs. Dacă am căuta senzaționalul cu orice preț, ar urma povestea mișcătoare a unei femei care a răzbit, pentru a ajunge oenologul ce deține propria sa companie. Aurelia însă n-are nevoie de floricele, fie ele și de stil, deoarece i-a plăcut prea mult să studieze strugurii, apoi a muncit prea tare pentru a culege roadele. Și uite așa au trecut douăzeci de ani, iar senzațională e, de fapt, normalitatea care o ține pe Aurelia la Săhăteni pe toată perioada recoltei, cot la cot cu angajații. O să spuneți că nu-i nimic nou sub soarele Săhătenilor, strugurii se coc, iar din ei se face vin. Corect, cu mențiunea că mâna și mintea omului îl fac să devină ceea ce e. În cazul invitatului din interviul care urmează, mâinile și știința aparțin unei femei.
Horia Ghibuțiu: Încep cu o întrebare previzibilă, ca mjoritatea bărbaților! Cum a răzbit o femeie oenolog într-un domeniu destul de ermetic?
Aurelia Vișinescu: Șansa mea a fost să lucrez la Vinexport, care era companie privată din ´93, ca să înțelegeți ce șansă am avut: să intru într-un mediu sănătos din start, compania avea acționariat majoritar străin, nemți, olandezi, danezi. Domeniul era extrem de închis, pe vremea aceea se spunea că vinul se face singur, dar am avut noroc să pot lucra în Murfatlar, în Mehedinți, în Dealu Mare, să experimentez potențialul fiecărei zone. Apoi am călătorit, am mers la târguri, am gustat vinul, mai târziu am putut să plec în Lumea Nouă și să lucrez acolo…
La nivel internațional, erau femei în domeniu?
Nu erau foarte multe, îmi amintesc că m-am întâlnit cu un client din Irlanda și, pe lângă faptul că eram femeie, eram și foarte tânără, a fost un pic șocat! La început, da, eram privită ca o curiozitate. Însă nu poți să domini într-o lume a bărbaților dacă nu produci valoare, așa cred că am izbutit…
Ați făcut, așa, un soi de pionierat?
Am făcut destul de multe lucruri în premieră. Am fost printre primii, prin ´94, care au folosit barriques-urile românești, din lemn de stejar…
De unde era stejarul?
E cel pe care-l folosesc și astăzi, din pădurile de lângă Pitești, foarte bun e stejarul românesc! Revenind, pionierat aș putea spune că am făcut și când m-am întors din Australia, unde am avut experiențe inovative, nu citisem nici măcar în cărți! Apoi, am pus primele vinuri seci de calitate pe rafturile din România…
Ați cunoscut multe românce care să deguste vinul în mod profesionist?
Am cunoscut multe femei pasionate, multe care au călătorit mai mult chiar decât mine, da…
De unde vi se trage supranumele de Doamna Fetească Neagră?
Cred că Cezar (n. red. – jurnalistul Cezar Ioan, de la Vinul.ro) a scris-o odată. Încă mai eram la Halewood și făcusem prima Fetească neagră seacă, maturată 12 luni, nimic extraordinar, dacă stai să te gândești, dar impactul a fost extraordinar.
De ce se produc vinuri bune pe cele 76 de hectare ale cramei dumneavoastră?
Suntem într-un loc binecuvântat, în mijlocul Dealului Mare, unde potențialul e cel mai mare pentru stilul de vin pe care-l visez eu.
Care a fost cel mai bun an pentru vinuri în ultima vreme?
2011, cel puțin pentru vinurile roșii, a fost de departe cel mai bun.
Hai să vedem favoritele dumneavoastră!
Cabernet Anima 2011, din Artisan, Fetească Neagră 2012 (încă nu e pe piață, e la învechit, va fi un vin extraordinar), Nomad 2012. Iar din vinurile albe, Karakter Sauvignon Blanc 2013.
Ați lansat recent un nou vin de colecție, Anima Grand Reserve 2011. Care e povestea lui?
Am hotărât să fac acest cupaj când am degustat vinul din butoaie din 2011, cum ziceam, un an remarcabil pentru vinurile roșii. Și am observat că anumite butoaie – noi folosim butoaie de 300 și 225 de litri, de aceea le numesc butoaie, cele de 225 fiind barriques – au evoluat excepțional. Atunci, am hotărât să le pun deoparte și să fac un cupaj din cele patru soiuri cu personalitate distinctă, ce a fost mai bun și a evoluat cel mai bine. L-am pus în sticlă, l-am lăsat la dospit. Peste un an, când ne-am uitat la el, arăta într-adevăr deosebit și astfel l-am numit Grand Reserve.
Care sunt cele patru soiuri componente?
Ordinea ar fi Cabernet Sauvignon, Syrah, Merlot și Fetească Neagră.
După medaliile obținute la concursurile internaționale de White Artisan 2011 și de Karakter Chardonnay 2011, credeți că noul dumneavoastră produs se bate, de asemenea, pentru medalii?
Medaliile și concursurile internaționale sunt o poveste aparte. Mai recent, n-am mai participat la nicio competiție internațională. Sigur că este un businnes – am constatat că, preponderent, sunt punctate vinurile mai comerciale, care-și arată, să spun așa, fața mult mai ușor. E foarte greu ca un vin adevărat să fie atât de ușor de evaluat, printre alte 70-80 de probe, drept dovadă, marile case nici nu-și trimit produsele la competiții. Vinurile de un anumit nivel au nevoie de mai mult decât de a-i scoate dopul, a-l pune în pahar și a-l mirosi. Îți trebuie răbdare, să lași vinul să se aerisească, pentru a-l descoperi cu adevărat. Grand Reserve face parte dintre aceste vinuri și ca atare nu-l vom trimite la competiție. Asta nu înseamnă că nu vom mai trimite vinuri sau că un vin care a luat o medalie de orice fel nu e vin bun.
Cu toate acestea, ați luat mai multe medalii. Au influențat acestea destinul vinului?
Și da, și nu. Medaliile, susținute, evident și de calitate, ne ajută la export, pentru momentul în care un producător are palmares, atrage atenția.
Cum se obține un vin bun? Detaliați-ne meșteșugul în sine!
Mie mi se pare ușor, pentru că am douăzeci de ani experiență și sigur că am oarece viziune și înțelegere. Greu e pentru că, de cele mai multe ori, depinzi de natură – tu-ți faci planul cu un an înainte, iar socoteala de acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg…
… știți că Martin Luther King spunea că berea o face omul, vinul îl face Dumnezeu.
Vinul îl face în mare parte Dumnezeu! Adăugăm însă tehnologiile moderne, vremea, în continuă schimbare, care ne provoacă pe noi, pe vinificatori – lucrurile nu se mai întâmplă așa cum știam. Elementul esențial este, însă, rodul pământului, strugurele. Și dacă vorbim de strugure, trebuie să vorbim despre “terroir” (n. red. – termen ce desemnează, printre altele, trăsăturile unei zone viticole și impactul acesteia asupra gustului vinului în sine), despre specificul pedoclimatic (n. red. – referitor la condițiile de sol și de climă)… Apoi foarte importantă e clona care produce calitatea pe care ți-o dorești. Să dau un exemplu: dacă vrei să obții un Pinot Noir mai acid, din care se face șampanie, trebuie să plantezi o anumită clonă, dacă vrei un Pinot Noir mai greu, mai taninos, plantezi altă clonă… În general, noi plantăm 4-5 clone din același soi, tocmai pentru că în anumiți ani o clonă performează mai mult, să avem o constanță în calitate, despre care se vorbește foarte mult, numai că noi nu facem cola, depindem de Cel de Sus!
Lucrați cu oameni care fac asta în mod tradițional sau cu unii școliți mai recent?
Avem și oameni care fac asta în mod tradițional, sigur că mentalitățile sunt complet diferite. Eu trebuie să recunosc că mă consider un om modern, am învățat meserie din cărțile scrise de autori străini, am făcut practică – de fapt, am lucrat – în crame din Lumea Nouă, Africa de Sud și Australia, iar acestea și-au pus amprenta asupra viziunii mele asupra vinului. În viticultură, suntem un pic crescuți pe școala veche. Viticultorii noștri sunt obișnuiți să stropească via de 5-7-10 ori, din două în două săptămâni, ca nu cumva să se strice vreun bob. Deși sunt mai mult oenolog decât viticultor, viziunea mea e complet diferită. Eu îmi asum anumite riscuri, în timp ce școala românescă ne-a învățat să obținem un produs stabil – să nu aibă depunere, bacterii, drojdie etc. Dar prețul acestei stabilității e pierderea calității vinului. Drept dovadă, fac vinuri pe care aproape nu le filtrez, la unele sticle pot apărea depuneri de cristale de acid, dar păstrez bunăciunea, dacă vreți, fructul, nasul, mirosul, gustul, naturalețea. Sigur că majoritatea cramelor din România au oenologi școliți în afară, în Lumea Nouă sau în Franța, ori chiar străini.
La dumneavoastră, concret?…
La noi, eu centrez, eu dau cu capul! Am pornit eu cu mine, la prima recoltă am fost eu cu familia și astăzi avem 30 de angajați, suntem departe! Cu toate astea, dorm acolo la fiecare recoltă, pentru că trebuie să simți vinul, dacă n-ai luat azi dimineață decizia potrivită, mâine dimineață e prea târziu…
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
