Moda se întoarce, ca o spirală, un arc în timp. Orice modă. Renaşteri vor tot fi, dacă e vorba de muzică, tehnici de filmare, anumite locaţii turistice redescoperite, sau doar de rochiile bunicii, puse frumos la naftalină, pe care le scoţi din nou în altă lume după decenii de uitare.
Poate că moda hainelor vintage a revenit doar ca o modestă contribuţie la noile tendinţe eco şi reciclarea maximă. Poate şi frica noii generaţii că a uzat şi utilizat cam tot ce i se lăsase moştenire să contribuie la trend. Şi unde să te duci, spre ce să te întorci? În engleză este o zicere frumoasă: „we have to make do with what we’ve got”, adică să ne descurcăm cu ce avem.
Vintage sau retro? O confuzie comună. Îmbrăcămintea vintage este considerată acum cea care provine din intervalul 1920 – 1980, hainele şi accesoriile de după această perioadă fiind „retro”. Retro în anul 2010 este moda anilor ’80, ’90.
Vintage şi second hand
Şi în România a intrat moda vintage, dar la pachet cu neînţelegerea termenului. Nu orice haină dintr-un second hand cu izul său specific este un obiect vintage, decât dacă se ştie despre acel obiect vestimentar că este un vestigiu al unei anumite perioade de timp, al unei mode şi este bine conservat.
Mai sunt apoi toate aceste târguri vintage de week end care împânzesc Bucureştiul sau alte oraşe mai mari, care nu au absolut nicio legătură cu cele din străinătate. Una este să vinzi haine cu aspect vintage, haine croite după modele vechi, şi alta este să ai sortat pe ani, cu etichete pentru fiecare obiect în parte, haine de marcă, haine care chiar sunt unice şi recreează un moment din moda unor apuse timpuri.
În Londra am dat peste un magazin de haine vintage care îşi merita pe drept numele. Adevărate recuzite, de unde pot fi achiziţionate haine ori accesorii pentru filme sau spectacole de teatru. Am găsit acolo, pe categorii, rochii, pălării, cămăşi, pantofi, sortate pe ani: ’30, ’50, ’60 …, dovezi ale evoluţiei creativităşii umane, ale schimbărilor în preferinţele estetice în modă.
Mi-am pus pe cap o pălărie făcută în întregime din pene de fazan, am probat o alta cu un scurt voal negru, mi-am plimbat palmele peste câteva rochii de mătase, şi după ce am dat cu ochii de prima eticheta de preţ (100 de lire pentru pălăria din pene), am înghiţit în sec şi mi-am zis: da, precum vinul bun şi scump, aşa şi hainele vintage au un preţ. Că nu sunt second hand, ci hand picked după atâtea generaţii şi nu sunt falsuri.
În magazin, o melodie de Louis Armstrong se auzea zgâriată la patefon, iar eu, în hainele mele de 2010, mă visam misterioasă, într-o rochie cu franjuri, din anii 20, cu o ţigaretă subţire ţinută elegant între degete. Pentr că într-un magazin vintage din Londra chiar poţi visa.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Trăiește paradisul acum! Extraordinara viață a lui Karl Lagerfeld
Moda feminină pentru iarna 2024: piese esențiale și tendințe de sezon
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
