Nu ştiu voi, dar pentru mine ziua când îmi calcă mama pragul e zi senină. Poa’ să plouă mocăneşte, să viscolească, să crape cerul, când e mama la mine eu mi-s în siguranţa copilăriei. Vine rar, cam la 5-6 săptămâni, dar, când vine, se cunoaşte. Numa’ ce-o vezi că se suflică moldoveneşte şi se apucă de dereticat: „Lasă, draga mamii, cum să nu fie praf? Tu stai atâtea ore la serviciu, nici nu ştiu cum reuşeşti să le descâlceşti pe toate.” După ce-mi spune aşa, mă cuprinde strâns şi mă pupă apăsat pe frunte.
Stabilim, ca fetele, ce facem bun de mâncare. Ştiu că-i place raţă cu varză la cuptor. Dau iama printre raţe, aleg pe cea mai dolofană şi harşti!, capul jos. Într-o oră o face mama bec, nici fir de pană ori tulei. Între timp, scot două verze din butoi şi încă una verde din grădină. Numa’ bine termină ea de cenătuit raţa, că eu am pus la punct verzele, legumele, foile de dafin, piperul. După ce stă frumuşel raţa cam o oră jumate în cuptor o învelesc părinteşte cu varza şi toate cele să mai stea molcom încă o oră şi ceva. Apoi, pe înserat, sun nişte prieteni, le spun că am gătit raţă crăcănată, sucesc o mămăligă de mai mare dragul şi dă-ne, Doamne, sănătate.
A două zi facem chiroşte ori plăcinte. Dacă nu-i şi nu-i brânză, face mama nişte gogoşi, de zici că-s puf şi alta nu. În afară de asta, îmi place să vorbesc cu mama despre orice. Când suntem împreună nu ne tace gura o secundă şi râdem mult, că mama-i şugubeaţă şi povesteşte aşa de frumos, că-mi vine să-mi înting pe pâine tihna aceea.
Da, când vine mama la mine, duhul-blândeţii îmi dă târcoale şi parcă îmi ia de pe umeri tot greul ce mă apasă. Îmi spune îngrijorată: „Nu mai alerga atâta, fată! Nu vezi cum îţi bate inima aceea? Când ai să te gândeşti şi la sufletul tău?” Mă uit la ea zâmbind: „Lasă, mamă, las-o să bată că de asta ai făcut-o, nu?”
Când toţi s-au culcat, vorbim în şoaptă despre viitor: cum vor fi copiii, cum vom locui în căsuţa nouă neterminată încă, cum va ieşi costumul ce şi l-a dat la cusut şi câte-şi-mai-câte ne trec nouă prin cap.
Când e totul gata şi nu mai e nimic de făcut, hopa că sună tata, cică nu mai are ciorbă la frigider şi trebuie să vină mama acasă. Niciodată nu a recunoscut că-i e dor de ea şi acuş au 45 de ani împreună.
Cât îs de bogată eu că o am pe mama, nu-i aşa?
Citiţi şi
Despre idealism și bunele, dar nepracticele lui intenții
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
8 moduri prin care să-ți faci viața mai frumoasă. Cu exemple
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
