În ianuarie 2020, am primit un text care a suscitat multe păreri, pro și contra, dar și multă empatie și dorință de a ajuta.
“Și iată că ceva m-a făcut să vă scriu acum, în al 12-lea ceas. Recentul caz șocant de la Neamț, cu femeiea înjunghiată de bărbatul de care dăduse divorț și care o teroriza. Și sunt convinsă că multe dintre noi suntem în situația ei și nu plecăm de frică, din cauza amenințărilor. Haideți doamnelor să spunem stop, chiar dacă nu știm ce ne așteaptă.” Continuarea, aici.
Dar, spre surprinderea celor care ar fi vrut să ajute, expeditoarea a preferat tăcerea. Nu fusese un moment bun. A promis că revine. A revenit abia acum. Iată ce ne-a scris, tot sub protecția anonimatului.
“Când viața te aruncă în valuri și unicul colac de salvare e căruțul tău
Rămăsesem de ceva vreme restantă sau datoare cu unele lămuriri, am revenit…
Acum câțiva ani, de fapt se fac 10 ani luna aceasta, viața m-a aruncat în afara traseului prestabilit și planificat de mine, am ieșit cu totul din decor :)). Sau, altfel spus, viața s-a gândit să mă arunce în valuri, fără un colac de salvare.
Traseul întregii vieți mi s-a schimbat într-o clipă, am schimbat ruta, echipajul și destinația… necunoscută. Dar a trebuit din mers să accept provocările oferite și să depășesc obstacole.
La început, totul părea greu, am fost îngrozită de necunoscut, speriată și furioasă pe toți și pe toate. Cu timpul, am acceptat schimbarea și am început să înfrunt totul cu încredere în forțele proprii, cu speranță și credință. M-am aventurat în apele unui ocean fără să știu să înot și fără prea multă experiență.
M-am oprit o vreme în larg, dar nu m-am scufundat, am fost în ape tulburi cu adrenalina la maxim, am ajuns și la țărmuri necunoscute, care s-au dovedit mult mai interesante decât destinația pe care am avut-o în vedere. Am cunoscut oameni noi, am trăit experiențe inedite și am concluzionat că, indiferent de destinație, cu siguranță, oriunde te poarta viața, sunt lucruri interesante de trăit și de explorat. Încet cu încetul, a început să îmi placă aventura.
De multe ori am vrut să rămân doar la țărm, pentru siguranța mea, dar am acceptat provocările ivite și m-am întors în larg. Să vedem unde mă poartă valurile, știu unde e țărmul și știu ce îmi oferă acesta, dar vreau să știu ce îmi oferă și Oceanul… va fi furtună, vor fi valuri, va fi liniște?
Am constatat că, uneori, nu mă mai încadrez în standardele societății de astăzi, dar mă bucur de viață și de tot ce încă îmi oferă ea. Nu mă mai critic și nu îmi mai fac procese de conștiință, nu îmi mai număr greșelile și eșecurile, mi le accept așa cum sunt ele, apreciez mult mai mult bucuriile vieții, nu mai amân plăcerile și visurile pentru mai târziu.
Recunosc că, uneori, mă cuprinde nostalgia și îmi este dor de mine, de cea de dinainte, dar îmi place și de cea de acum, de cea care am devenit, sunt o cu totul alta și cu totul altfel. Nu mă mai pot întoarce în trecut și la cea care am fost, acum mă iubesc pe mine așa cum sunt și îmi iubesc viața.
Nu m-am lăsat învinsă și mi-am mai acordat o șansă.
Concluzie: vine o vreme când înțelegi că bijuteriile se poartă acum, și nu doar la ocazii, că vinul scump se bea acum, și nu doar la petreceri, că hainele care îți plac cel mai mult pot fi purtate și când ești singură, nu doar când are cine să le vadă. Și că, în general, să faci acum, tot ceea ce te bucură, fără să mai amâni.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
