3.117.000 de lire sterline. Sau, dacă preferați, 4.030.918 euro. Este suma cu care a fost cumpărată o pictură a românului Adrian Ghenie, inspirată de un tablou al lui Van Gogh, la licitația organizată de casa londoneză Sotheby’s. La final, prețul a ajuns la de 10 ori mai mult decât estimarea inițială. Drept concluzie, se vede că fie doar și reinterpretarea operei pictorului olandez este foarte prețuită, dincolo de performanțele artistice ale pictorului român, de altfel foarte apreciat pe piața de artă internațională.
©Vincent Van Gogh
©Adrian Ghenie
În patul lui Van Gogh
Tot săptămâna asta, Muzeul de Artă din Chicago a avut o inițiativă inedită: să re-creeze un alt tablou al pictorului într-o încăpere reală, cu obiecte reale. Tabloul „Bedroom” poate fi văzut în muzeul menționat mai sus, iar camera poate fi închiriată cu 10 dolari pe noapte pe AIRBNB. Arată, cu adevărat, spectaculos!
Olandezul cu artă zburătoare peste timp
Prin urmare, 2016 pare să fie anul lui Vincent van Gogh. Nebunul genial, care și-a tăiat singur urechea și a murit în câmp, la 37 de ani, după ce tot singur s-a împușcat în piept. Că nu a mai putut să ducă atâtea tormente ale minții și ale sufletului. Chinuitul de demoni care a văzut cu ochii minții atâta frumusețe și a avut atâta har, încât să o poată da mai departe și altora prin măiestria penelului său. Poetul stărilor profunde, reproduse vizual într-un mod nemaivăzut. Renegatul de către biserică, pentru că a decis pentru o scurtă perioadă de misionariat, în tinerețe, să trăiască în sărăcie, la fel ca oamenii cărora le ținea predici. Respins pe motiv că „subminează noțiunea de demnitate a preoției”. Omul ros de mania absintului, a fumatului, fără prea mare interes pentru hrană, singur, neînțeles, bolnav la minte și la trup. Cel care, odată ce și-a descoperit înclinația artistică, a căutat să o perfecționeze în cercurile din Antwerpen și Paris. Cel care azi e o sursă de inspirație pentru artiști de pretutindeni, care e studiat în școli și care a câștigat post-mortem sume greu de imaginat, de nivelul zecilor de milioane de euro.
Citiți și despre filmul Loving Vincent – Imensul tribut din peneluri – Loving Vincent
Păcat, doar, că nu a apucat să afle și el cât este de prețuit. Și acum nu mă refer la bani…
Cu dedicație, lui Vincent:
Citiţi şi
Cum ieși dintr-o relație în care te simți anulată
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.