Exista o inflamare publică în chestiunea cozii ocolite de alde Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu. Și e uimitoare. E ca și cum abia acum am fi aflat toți că e un meltean decuplat de la realitate și că omul de rând nu are altă menire decât să ducă lectica în care să se odihnească aceste cururi imperiale de aleși, între care al dumisale e atât de sus în ierarhie, de zeci de ani.
S-a constatat just că problema principală este existența cozii. De ce era coada acolo? De ce stau o mie de oameni să se îmbulzească la un serviciu public, de ce sunt românii tratați ca vitele de autoritățile Ministerului de Interne condus de un plagiator (adică hoț), cu care după cum se vede imaculatul Cioloș, acest Fecioara Maria al Tehnocrației, nu se rușinează să împartă Cabinetul? Apud ție, Tobă!
Așa e, coada nu trebuia să existe, iar Tăriceanu ar trebui să fie doar un cetățean, dar nu e, pentru că România nu e un stat de drept și nici nu are o populație alfabetizată cu drepturile și obligațiile primare. Trăim într-un permanent concurs de care își fură singur mai abitir căciula.
Și suntem, totuși, doar o turmă de patrioți lăcrămoși, purtată din feudalismul boierilor și iobagilor în feudalismul comunist în care fiecare era Ceaușescu la el pe tarla și mai târziu în feudalismul tranziției, unde loveaua și numai loveaua te ridică la singurul rang incontestabil: cel de bosulică. Apoi – Doamne ferește! – puțină pușcărie și mult autorlâc și ești mai liber decât Adrian Năstase să-ți mângâi pe ceafă măgarii de la conacul de neam prost, de la conacul ca de traficant latino-american de droguri.
Și atunci, a cui e vina? Vina, cetățeni, este chiar a cetățenilor din țara noastră. Pierdem prea mult timp privind în sus, când ar trebui să ne uităm pe lângă noi. Și ce se întâmplă pe lângă noi? Păi, se fură și boabele de fistic din prăvălii, se fură și bănuții din cutia milei, se cumpără sute de litri de vin și zeci de litri de țuică folosind monede de aur false (pentru o enciclopedie completă a realității la zi, accesați cu încredere harfa.ro). Țara noastră stă pe un munte de sărăcie, stă pe un munte de alcoolism, stă pe un munte de depravare și ipocrizie, stă pe un munte de superstiții pe care le confundă cuspiritualitatea, stă pe un munte de ignoranță, stă pe un munte de șmecherie de doi lei.
Și, da, avem toate formele de relief: și colinele cu cocalari, și nesfârșitele câmpii de fudulie tâmpă, și Marea Neagră a nepăsării față de aproapele nostru. Suntem ultimii la aproape tot ceea ce contează și noi suntem de vină. Și că a ieșit alde Ponta din boscheții de sub mantaua politică a mentorului său penal și că s-a pus, fie și odinioară, ștampila pe numele lui Tăriceanu, care nici acum, om în etate, cu părul alb, ajuns la a cincea nevastă (la mai mare!), nu înțelege o lecție de școală primară, cum e cea cu acuzativul.
Noi suntem de vină, cetățeni. Și pentru infecțiile nosocomiale, și pentru Gâdea și Badea, și pentru Firea, și pentru că s-a furat până și ideea de furt pe plaiurile noatre poate prea mioritice.
Și ce e de făcut? Ce să fie? Când o mulțime alege să șadă blând la coadă, până îi intră boierul în față prin dos, ca să rezumăm cât mai aproape de realitate, nimic. Absolut nimic. Și nu uitați: în România nu s-a dorit căderea comunismului, ci a tovarășului Nicolae Ceaușescu, ceea ce e cu totul altceva. Să se dea banane, televiziune color și șezlonguri pe litoral. În rest, las’ să cadă.
Vestea proastă e că locuim toți intestinele unei ruine. Se va cădea.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Dacă întrebi 10 studenți la medicină…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
