Terorismul, războiul, criza economică, circul politicienilor – toate reflectă o Americă fragilizată. Apoi, o catastrofă biologică l-a răpus definitiv pe „Uncle Sam” și o mare parte din populație a ajuns sterilă. Natalitatea scăzută și teama (de „Ceilalți”) au deschis calea unei grupări integraționaliste de orientare religioasă, care-a instaurat dictatura unei noi forme de organizare sociale: Gilead. Prezentată, adesea, drept o versiune a celebrelor distopii 1984 sau Brave New World, The Handmaid’s Tale a devenit o serioasă adaptare a romanului omonim scris de Margaret Atwood (publicat în 1985). Rolul religiei în arena geopolitică internațională și chestiunea sexismului rămân în actualitatea anului 2017, așadar serialul american capătă o reală pertinență. Ajunsă deja un „clasic al genului”, această serie t.v. prezintă povestea unei femei constrânse să trăiască „în concubinaj” sub o teocraţie abominabilă. Așa-zisa „republică Gilead” a orchestrat o lovitură pentru „salvarea Americii”, totul pe fundalul problematic al salvării mediului. Restabilirea raporturilor dintre bărbați și femei devine scopul acestei lumi organizate în jurul unor dogme religioase. Guvernul a deposedat femeile de orice drepturi; ele sunt divizate în trei clase: Soțiile (din fruntea Căminului), Casnicele-Marta (care întrețin casa și se ocupă de treburile de la bucătărie) și Servitoarele (cele care sunt îmbrăcate în roșu, denumite și „utere umblătoare” și-a căror menire este reproducerea speciei). Dacă vreuna dintre acestea nu își îndeplinește rolul cuvenit, este torturată, deportată în Colonie (pentru a sorta deșeurile toxice) sau este ucisă.
Diferit de începutul cărții lui Margaret Atwood, în care debutul înseamnă lovitura de stat și moartea Președintelui, serialul t.v. o introduce, din primele minute, pe June, (excepționala Elisabeth Moss, binecunoscută din seria Mad Men), care părea cea mai fericită femeie alături de soțul și de fiica lor. Apoi, brusc, o regăsim în postura de Servitoare în casa Comandantului. Realizată de Bruce Miller, această versiune pentru micul ecran (Hulu) este, în primul rând, povestea lui Offred (evidentă legătura cu numele comandantului/„aparținând lui Fred”), care ajunge, după capturarea din pădure, Servitoarea destinată casei Comandantului Fred Waterford (Joseph Fiennes). Chinuită de o singurătate apăsătoare, Offred se străduiește să-și reprime fluxul amintirilor care provin de pe vremea când avea o familie și o viață normală și încearcă să se resemneze pentru a supraviețui în îngrozitoarea lume în care-a fost târâtă. Curând, descoperă că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, ba chiar de către cei care le-au instaurat. Mai toate distopiile poartă în ele o formă de rezistență și, adesea, încuviințează unele slăbiciuni omenești. Ideea de comunitate națională aparținând lumii este aici acaparată și monopolizată de formațiuni reacționare pentru a servi unor interese oculte. Formula abordată, în asemenea condiții, este paranoia, incitarea spiritelor și alimentarea furiei pentru a accepta măsurile excepționale. Opresiunea (masculină) prezentată aici rimează perfect cu actualitatea americană de după alegerile prezidențiale. Să nu pierdem, totuși, din vedere faptul că Statele Unite au fost clădite pe ambiția unor fanatici religioși care-au traversat Oceanul pentru a-și deversa umorile într-o Lume Nouă. Costumele din acest ambițios proiect stabilesc o legătură directă cu acest fapt istoric (să ne amintim doar de The Crucible/„Vrăjitoarele din Salem” și întreg obscurantismul din perioada colonială sau segregaționismul rasial din chiar secolul trecut). Eroina din The Handmaid’s Tale era o femeie independentă, plină de viață, căsătorită cu un afro-american, înainte de-a fi prada celor de la Waterford.
Narațiunea cinematografică ne ajută, astfel, să pătrundem în subteranele unui sistem opresiv, fiind mărinimos alimentată cu flashback-uri. Prima parte a seriei acoperă în totalitate romanul lui Atwood, schimbările s-au efectuat doar pentru a evita problematica rasială. Echipa de scenariști a operat modificări pentru a putea urmări punctul de vedere al eroinei principale June (Elisabeth Moss). Exploatarea (trupului) unei femei doar în scopul reproducerii servește desfășurării întregii „agende personale” trecând prin manipularea din credință și alte mijloace perfide pentru a se ajunge, astfel, la regăsirea independenței și-a individualității. Gilead are propriile coduri ideologice care se răsfrâng asupra tuturor personajelor. Și din prisma lui Emily (Alexis Bledel), o altă servitoare, putem pătrunde nivelul intensității din acel regim. Realizatorii au introdus, pe ici-colo, câte o notă de umor pentru a nu provoca reacții vehemente. Întreg arsenalul estetic pus în mișcare generează o atmosferă sufocantă. Portretele personajelor principale reprezintă o mare izbândă în această tulburătoare serie televizată. June devine călăuza noastră, dar se impune și ca figura feminină care crește în dârzenie pe măsură ce mai trece peste un obstacol, iar chipul expresiv al actriței pare a fi într-un continuu morphing. Există și personaje ambivalente, precum Serena Joy (Yvonne Strahovski) sau Aunt Lydia (Ann Dowd)/Supraveghetoarea Servitoarelor.
În această teocrație înfricoșătoare, costumele, micile detalii, imaginea (identificăm unghiul kubrickian) și muzica semnată de Adam Taylor sporesc efectele până la înfiorare (de aceea, adesea, avem parte, pe micul ecran, de slow-motion). Universul angoasant e decorticat și plasat mereu între prezent și trecut pentru a înțelege mai bine ce se obține din opresiune, și nu e doar o formă de diabolizare simplistă, căci regăsim rezistența, care va deveni, în mod progresiv, speranță/viitor. Fiecare episod din această serie împinge spectatorul să pătrundă în această lume incredibilă, fascinantă și tulburătoare, costumele à la 1600 , anumite construcții picturale și unele rupturi de ton – Don’t You (Forget About Me)/Simple Minds alternate cu acel garage punk al lui Jay Reatard (Waiting for Something) – atrag privitorul către această distopie cu valoare de unicat, în care rolul femeii în societate este re-analizat. Personajul interpretat de Serena Joy capătă semnificație și, în timp, devine fascinat, actrița oferind eroinei sale atât cinism, cât și patetism.
Strașnica Ann Down transformă personajul Aunt Lydia într-o figură pe care nu poți lesne uita, desprinsă parcă dintr-un îndepărtat matriarhat, așa cum și Janine (Madeline Brewer) devine o apariție emoționantă. Deși plasate strict între negru și alb, personajele sunt prizoniere ale sexului, rangului sau ale propriilor idealuri, aflate sub o monstruoasă dictatură. Bărbații plasați în prim-plan (Nick, Luck, fără a-l omite pe Comandant/ Joseph Fiennes) sunt puși doar să închidă femei. Serialul exploatează, de fapt, relațiile de tip femeie-femeie și relevă toate contradicțiile unei mișcări reacționare; constatăm că fundamentele ideologice din Gilead sunt furnizate de Serena Waterford (Yvonne Strahovski). Tulburătoare în acest serial este lipsa de solidartitate din colectivități, slăbiciunea grupurilor. June doar asistă neputincioasă la turpitudinea regimului și sesizează corupția din spatele unei fațade care revendica exemplaritatea. Întrebarea care se impune este dacă eroina va ceda/colabora sau va rezista în fața acestor presiuni, fiindcă se află în fața unui câmp cu delimitări clare între Bine și Rău.
Chiar dacă este doar o fabulă cinematografică, realizată în buna tradiție a S.F-ului, The Handmaid’s Tale conturează cu rigurozitate tabloul general al societății occidentale de astăzi și atrage atenția asupra pericolului iminent al autoritarismului.
Creat de: Bruce Miller
Regia (episoade): Kari Skogland, Floria Sigismondi, Kate Dennis, Mike Barker, Reed Morano
Scenariul: Bruce Miller (după romanul scris de Margaret Atwood)
Imaginea: Colin Watkinson
Muzica: Adam Taylor
Costume: Ane Crabtree
Producători: Joseph Boccia, Elisabeth Moss, Wendy Hallam, Martin Christopher Donaldson Julian Clarke, Aaron Marshall
Distribuția:
Offred – Elisabeth Moss
Serena Joy – Yvonne Strahovski
Ofglen – Alexis Bledel
Luke – O.T. Fagbenle
Nick – Max Minghella
Rita – Amanda Brugel
Comandantul Fred – Joseph Fiennes
Moira – Samira Wiley
Aunt Lydia – Ann Dowd
Durata unui episod: 47-60 min.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
