„La Hollywood, dacă îți moare soțul sau divorțează de tine, ai putea la fel de bine să îți iei cea mai bună prietenă și să mergeți la un film, pentru că totul s-a terminat”.
Citatul îi aparține lui Janet de Cordova. Janet, care a fost căsătorită timp de câteva decenii cu Freddie de Cordova, regizorul show-ului „Johnny Carson” și prieten cu Ronald Reagan (a regizat filmul „Bedtime for Bonzo”, în care a jucat fostul actor și președinte american), era o veche observatoare a paradei trecerii prin lumea filmului. „Fără un bărbat pe care să se bazeze, o femeie nu are loc la Hollywood”, spunea ea.
THE TONIGHT SHOW STARRING JOHNNY CARSON — “10th Anniversary Party” — Pictured: (l-r) Fred de Cordova, executive producer of Johnny Carson’s Tonight Show, and his wife, Janet de Cordova during the ‘Tonight Show Starring Johnny Carson’ 10th Anniversary party on September 30, 1972 — (Photo by: NBCU Photo Bank/NBCUniversal via Getty Images via Getty Images)
Janet de Cordova, în Mexic, în casa fostei ei menajere credincioase, 2009, anul în care a murit.
Portret de Jonathan Becker
Excepția, desigur, o reprezintă femeia-star. Atât timp cât rămâne o stea. Totuși, și stelele pălesc. Cele care nu o fac sunt fie dispărute dintre noi, fie Greta Garbo, dar până și ea este dispărută dintre noi. Publicul este mai rău decât un soț nestatornic. Când te părăsește, unei fete îi rămân puține opțiuni. Plecarea din oraș sau sinuciderea sunt două de pe o listă foarte scurtă.
Norma Desmond (personajul Gloriei Swanson in „Sunset Boulevard”) a fost singura femeie de la Hollywood care a avut vreodată ultimul cuvânt. Ea și-a împușcat amantul când și-a dat seama că nu mai era interesat de ea. Dar sărmana Norma era doar o născocire a imaginației lui Billy Wilder și Charles Brackett. Mai mult, bărbatul împușcat era doar un scriitor, ceea ce la Hollywood înseamnă pe scara puterii chiar mai puțin decât a fi femeie.
„Încerci să spui că nu vrei să te iubesc!”
În acea epocă a emancipării femeii, femeile de la Hollywood or fi avut mai multă independență, dar nu și mai multă influență sau putere. Putem să ne uităm la filme și să vedem cu adevărat unde se situau în comparație cu bărbații care făceau filme. Another 48 Hours, Lethal Weapon II, Robocop II, Total Recall. În urmă cu 70 de ani, când Clark Gable și-a reluat cariera după al Doilea Război Mondial, marchizele filmelor trâmbițau că „Gable s-a întors, iar Garson l-a prins”. Garson fiind actrița Greer Garson.
În zilele noastre (n. red începutul anilor 1990) , Garson ar fi Joe, Jack sau Jerry, pentru că bărbații din rolurile principale au acum mai degrabă un amic, iar acela nu este o doamnă. Mel Gibson și-a construit cariera pe prietenii de acest fel începând cu filmul Gallipoli. Scenariul doi împotriva unuia sau doi împotriva întregii lumi oferă în prezent, din câte se pare, mult mai mult erotism sau romantism decât Heathcliffe și Cathy în „Wuthering Heights”. Nu vreau să spun că ei sunt gay. Sunt doar băieți purtându-se ca niște băieți. Ceva ce femeile nu vor putea fi vreodată – cu excepția unei schimbări de sex, desigur.
Meryl Streep a vorbit public despre aceste aspecte neplăcute într-un discurs ținut în 1989 la Screen Actors Guild (Federația Americană a Artiștilor de Televiziune și Radio). Ea a evidențiat faptul că 71% dintre rolurile din filmele de televiziune erau acordate bărbaților. Venitul combinat al bărbaților a fost în acel an dublu față de cel al femeilor.
Irene Mayer Selznick și sora ei, Edie, în anii 1920.
Prințesele Hollywoodului
Demult, pe când legea era făcută de mogulii care creaseră studiourile, unele soții aveau o putere și un statut reale. L.B. Mayer, care a condus Metro-Goldwyn-Mayer timp de 25 de ani, era efectiv regele Hollywoodului. Cele două fiice ale sale, Edith, cunoscută ca Edie, și Irene erau prințesele Hollywood-ului. Ele dețineau o putere care s-a consolidat prin căsătorie. Irene s-a căsătorit cu David O. Selznick, iar Edie s-a măritat cu William (Billy) Goetz.
Bill și Edie Goetz pe terasa casei lor din Holmby Hills, anii 1960.
Doamnele Goetz și Selznick își aveau „curtea” în propriile sufragerii. Folosind statutul social de a fi fiicele tatălui lor, aceste mici „Mary” erau urmate mereu de mielușei oriunde ar fi mers (n.red. se face referire la o poezie pentru copii). „Distracțiile” lor erau precum niște micuțe, dar perfecte producții – minuțios orchestrate, iar invitațiile făcute cu grijă; nu erau doar niște adunări. Exista un protocol. Persoanele care veneau la familiile Selznick sau Goetz erau mai mult decât „cineva”. Acestea erau locurile unde oamenii se întâlneau pentru a parafa afaceri.
Ambele surori locuiau în conace construite pentru ele ca dar de nuntă de către tatăl lor. Servitorii și oamenii de la studio le asigurau un curs al vieții lin și eficient. Ele se împodobeau deseori cu bijuterii și se îmbrăcau în rochii făcute la New York și Paris, recreând imaginea amfitrioanelor din înalta societate, în timp ce toate lucrurile din casă erau rafinate – porțelanurile, argintăria, „cea mai bună mâncare din oraș”. Cu boluri pentru spălat degetele, șervete de dantelă și tot tacâmul.
Doamna Goetz, în special, trăia ca un star mai mult decât starurile însele (care erau nevoite să meargă la muncă în fiecare zi). Avea la dispoziție un colectiv de 10 ajutoare cu normă întreagă. Se trezea la prânz și lua micul dejun în pat, înconjurată de secretară, manichiuristă, servitoare personală și de coafeză. Când își ridica de pe saltea silueta micuță, cearșafurile din bumbac fin erau imediat schimbate. După ce dormea o oră după-amiaza târziu, noile așternuturi erau îndepărtate și călcate până la perfecțiune pentru somnul de noapte.
Doamna Goetz, care s-a născut în 1905 și a murit în 1988, nu a gătit sau condus o mașină nici măcar o dată în cei 83 de ani de viață. Pentru asta existau bucătarii și șoferii. Chiar și devotatul ei soț făcea glume despre asta. Alții o considerau absolut machiavelică. Aceiași alți oameni spuneau despre ea că este cea mai mare ticăloasă care a trăit vreodată. Oricum, „fii alături de bărbatul tău” era codul ei și a fost un exemplu în ceea ce privește puterea feminină la Hollywood. Ea și Billy Goetz se alintau reciproc cu „Snoogie”, el glumea despre obiceiurile ei la masă, înconjurați de oaspeți, iar Edie râdea cel mai zgomotos.
David și Irene Selznick în primii ani de căsnicie.
Cu toate acestea, cele două fete Mayer reprezentau cu greu imaginea ideală a două surori. Ele se aflau în competiție chiar și una împotriva celeilalte, fiecare insistând că era preferata tatălui lor, fiecare maimuțărind-o pe cealaltă în privat. Însă, lăsând glumele și chicotelile deoparte, oamenii erau impresionați de ele; tot felul de oameni, chiar și tatăl lor. Gary Cooper, Cary Grant, Fred Astaire, Katharine Hepburn, Jimmy Stewart, Rosalind Russell, Claude Colbert veneau pentru prânz și crochet sau la cină, tot timpul. Dacă erau invitați. Norocoși erau bancherii din New York și soțiile lor care veneau să mănânce la aceeași masă cu Tyrone Power, Lana Turner sau Frank Sinatra.
Selznick cu cea de-a doua soție, Jennifer Jones, în 1958.
Prima soție a lui Mayer, în vârstă de 30 și ceva de ani, s-a eschivat de la jocul puterii, iar asta a costat-o scump. După ce a fost părăsită de soț pentru o femeie mult mai tânără, Mayer era invitat la seratele și cinele fiicelor sale, însă mama lor nu. Margaret Mayer a fost o simplă femeie de casă, o femeie adorabilă din Haverhill, Massachussets, aceeași localitate din care provenea și soțul ei și locul unde se născuseră cele două fete ale lor. Fetele o iubeau și o venerau. Însă, era femeie și iată ce i s-a întâmplat!
Edie Goetz a avut o contribuție mai mare decât sora ei la succesul soțului său, pentru că el nu era precum soțul lui Irene, un copil-minune. Însă, Bill Goetz a devenit unul dintre partenerii inițiali ai 20th Century Fox, iar mai târziu a deținut Universal-International Pictures, pe care ulterior l-a vândut lui Jules Stein.
Domnia lui Irene Selznick a durat mai puțin decât cea a surorii sale, deoarece la mijlocul anilor 1940, după 15 ani de căsnicie, David Selznick a părăsit-o pentru o altă femeie – o stea a momentului – Jennifer Jones. Irene a avut ingeniozitatea și flerul de a se muta la New York, unde a început o nouă viață și și-a învins soarta, producând spectacolul de pe Broadway al lui Tennessee Williams, „Un tramvai numit dorință”, cu Marlon Brando în rolul principal.
După ce Irene a plecat din oraș, Edie Goetz a continuat să domnească peste puținii rivali timp de încă 20 de ani sau până la moartea soțului ei. „Sunt terminată, sunt nimic fără el”, i s-a plâns secretarei în ziua înmormântării soțului. Ea avea 60 și ceva de ani și era prea în vârstă pentru a atrage în mreje un alt soț puternic. Cu toate acestea, pentru o scurtă perioadă de timp a avut o fixație (iluzorie) de fetișcană pentru Frank Sinatra, vechi prieten de familie (Sinatra era faimos pentru atenția pe care o acorda văduvelor prietenilor săi).
Edie știa cum stau lucrurile. Însă, chiar și așa, tot a mai găsit resurse de luptă. Într-o zi, „buna ei prietenă” Merle Oberon sosise în oraș din Acapulco, locul unde trăia o splendidă retragere din viața socială alături de soțul ei, un industriaș mexican. Ea era însoțită în această călătorie de cei doi copii adolescenți. Căutând ceva de făcut, a întrebat-o pe prietena sa, doamna Goetz, dacă ar putea să vină cu toții la cină și la un film într-o seară (filmele erau proiectate într-o cameră de proiecție). Ceva comod (a se citi: rochii lungi de seară, bijuterii și câte un lacheu în spatele fiecărui scaun).
Edie (stânga) în anii 1970 cu Fred Astaire și Gregory Peck.
„Vai, dar mi-ar plăcea să te primesc în vizită, draga mea”, a replicat Edie cu accentul ei cristalin, parcă ușor provenit din zona de mijloc a Atlanticului.
Câteva zile mai târziu, o adiere masculină s-a simțit în oraș: Sir Laurence Olivier. Larry, pentru prietenii lui. Edie, mereu sensibilă chiar și la cea mai mică schimbare de vreme, a vrut să organizeze o cină. Însă, exista o problemă. Singura noapte în care Larry era disponibil pentru Edie era cea în care veneau la masă Merle și copiii săi.
Mai mult, se pare că între Oberon și Olivier exista un fel de dușmănie, care data de la filmările pentru „Wuthering Heights”. Ei nu fuseseră niciodată „prieteni apropiați”. Pentru doamna Goetz, soluția era evidentă. Merle era o mare stea care se întreținuse până și cu prințul Philip la cinele ei, însă Larry era Sir Laurence și, în plus, era bărbat! Gable s-a întors, iar Garson l-a prins. Doamna Goetz nu avea nicio variantă cu excepția anulării cinei cu Merle.
Edie, în biblioteca ei decorată de Billie Haines, cu autoportretul lui van Gogh deasupra șemineului. Oricine, nu contează cine era în lume, era simplu “un oaspete al doamnei Goetz”, suprema amfitrioană. Photo: Eliot Elisofon/Harry Ransom Center, University of Texas at Austin.
„Dar eu pot veni în continuare. Am lucrat împreună cu Larry, draga mea”, i-a spus de-acum vulnerabila Merle prietenei ei de peste 30 de ani.
„Știu, draga mea, dar problema este, vezi tu, că Larry nu te place.”
„Ceeeee?!”
Să poți face un star să rămână acasă la Hollywood, asta înseamnă să ai putere.
Cartea e disponibilă pe Amazon.
Joan Perry Cohn
Harry Cohn cu cea de-a doua soție, Joan Perry Cohn, care va deveni curând proprietara studioului.
Când Rita Hayworth a intrat sub contract cu Columbia Pictures, proprietarul studioului, Harry Cohn, a semnat la rându-i cu o foarte drăguță blondină numită Joan Perry. Într-o zi, Cohn a chemat-o pe aceasta din urmă în birou și i-a spus: „O s-o fac pe Rita o stea, iar pe tine soția mea”.
A avut noroc Joan sau ce? Harry Cohn avea metoda lui (care era și singura cale pe care o știa până la Grim Reaper), iar micuța fată din Medicine Hat, Wyoming, devenea Micuța Femeie.
Noua și frumoasa doamnă Cohn, care avea jumătate din vârsta soțului ei, a fost urcată instantaneu pe o poziție mai înaltă și mai durabilă în comunitate decât Rita Hayworth. De asemenea, ei i-a fost alocat și un detectiv permanent, care mergea oriunde mergea și ea. Soțul ei era neliniștit că ar putea fi răpită în pădurile pline de cerbi tineri cu apetit pentru blonde arătoase.
Harry Cohn a încetat din viață în mod neașteptat la vârsta de 56 de ani, lăsându-i soției sale acțiunile majoritare la Columbia Pictures. Acum, o femeie deținea studioul. Cu toate acestea, ea simțea nevoia unui bărbat în preajmă, așa că la scurt timp și-a găsit un alt Harry – Harry Karl, un înstărit producător de pantofi care cheltuia banii ca pe apă. Mariajul lor a durat o lună. Joan Cohn Karl a obținut 100.000 de dolari și o haină de blană, ceea ce era o adevărată mină de aur în comparație cu ce a primit Debbie Reynolds la divorțul de același bărbat, 20 de ani mai târziu: datorii de 6 milioane de dolari, acumulate de el la jocurile de noroc.
Laurence Harvey făcând ceea ce știa mai bine, vânător de doamne mai coapte.
Fără să fie descurajată, doamna Cohn Karl a încercat o a treia căsătorie cu scandalosul Laurence Harvey, un actor de film care nu era cunoscut pentru că ar fi fost plictisitor sau anost. Cadoul de nuntă al miresei pentru soțul ei a fost un contract pentru mai multe filme la Columbia.
În schimbul generozității ei conjugale, Harvey i-a oferit soției câțiva ani plini de alcool și abuzuri. Se plimba între conacurile ei, bea șampanie scumpă, iar pe ea o striga în toate felurile posibile, de față cu prietenii lor, folosind inclusiv câteva apelative antisemite. Ceea ce era ironic, din moment ce Harvey era evreu, iar soția lui nu. După toate acestea, a părăsit-o pentru o femeie mult mai tânără. Joan Cohn a vândut conacul din Beverly Hills lăsat de Harry Cohn și s-a mutat la Montecito, departe de mulțimea înnebunitoare.
În comparație cu ceea ce li s-a întâmplat bietelor Margaret Mayer și Rita Hayworth, Joan Cohn Harvey a scăpat ușor. Trebuie s-o fi cunoscut-o pe Janet de Cordova.
Va urma: Ascensiunea femeilor în industria filmului.
sursa (text scris la începutul anilor ’90)
Citiţi şi
Robert Wolders – bărbatul care a făcut fericite câteva mari actrițe
Începutul e sfârșitul – 10 lucruri pe care ar trebui să le facem înainte de a ne despărți
De ce ne e lehamite să lucrăm la sexualitatea noastră
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
