Căutând o informaţie despre noul RR Evoque 4×4, că mă bate un gând, am dat peste o ştire mai veche, dar haioasă, i-aş zice: de la 1 iulie, Victoria Beckham este noul creative design executive pentru Range Rover. Pentru interioare, nu pentru caroserie, nu vă alarmaţi.
Chiar dacă Victoria este apreciată pentru multe din calităţile ei, după anunţul făcut cu ocazia spectaculoasei lansări londoneze a noului SUV Range Rover Evoque împreună cu revista Vogue, au existat şi păreri că brandul Land Rover şi sub-brandul Range Rover, cu cei 40 de ani de istorie, ar fi trebuit asociat cu un alt fashion designer, mai cunoscut. Unii prezic, răutăcioşi, că în curând am putea vedea interioare cu tapiserie animal print sau altă fantezie de designer amator. Asocierea brandului cu fosta Spice Girl şi actuala doamnă Beckham, mother of 4, are mai degrabă de-a face cu capitalul ei de imagine, decât cu talentul de fashion designer.
Şi fiindcă veni vorba de imaginea asociată unui brand, pentru lansarea modelului Evoque în România, importatorul Land Rover şi Jaguar, Premium Auto, parte a Ţiriac Holdings, a apelat la Mihaela Rădulescu, care şi-a făcut apariţia la volanul unei maşini de culoare roşie ce a pus în mare pericol conturile celor însoţiţi de doamne amatoare de cai putere îmbrăcaţi în caroserii elegante. Pentru că Evoque, aşa cum arată, are un preţ bun – de la 28.890 euro CIP, fără taxe – şi sigur va întrece la vânzări modelele mai masive, Freelander, Defender şi Discovery de la Land Rover. Vă spun mai multe după un drive test :).
Citiţi şi
„Portretele unei noi generații”
Dacă Alexandra Grant poate, și eu pot
Ei sunt granzii care lipsesc de la Salonul Auto de la Detroit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.