Trăim într-o societate în care căsătoria are mai mult un scop material, dragostea este un mit, iar divorţurile se produc pe bandă rulantă. Am crezut, la un moment dat, că mă aflu într-o situaţie fără ieşire, până într-o zi, când am realizat că problema mea este nesemnificativă, comparativ cu altele. Să afli într-o singură zi că multe dintre prietenele tale au probleme, mai mult sau mai puţin grave, în căsnicie, nu e uşor :). După ce ani de zile ai trăit alături de o persoană, ideea de a începe o nouă viaţă poate fi foarte greu de acceptat. Din păcate, a te trezi singură nu este deloc uşor, mai ales când ai copii. Într-un mod absurd, nefiresc, te găseşti în situaţia de-a o lua de la capăt. Şi reuşeşti, în ciuda răutăţilor şi a meschinăriilor, provenite din orgoliu, ale unui fost soţ prea încrezător în forţele proprii sau a societăţii în general, încorsetată în stereotipuri. Şi când toată viaţa ai fost o răsfăţată, atât de părinţi, cât şi de soţ, e cu atât mai greu. De aceea, cred că nu te naşti puternică, devii puternică. Știi cu ce te naşti? Cu încrederea în tine. În inteligenţa ta, în frumuseţea ta, în tot ceea ce reprezinţi. Trebuie să fii foarte conştientă de calităţile tale şi foarte sigură pe tine ca să poţi face pasul acesta. Sunt foarte puţine femei care au curajul să divorţeze, deşi căsniciile lor sunt terminate de mulţi ani. Aleg însă calea compromisului, doar din lispa încrederii în ele, a dependenţei faţă de un bărbat, dependenţă pe care ele o numesc iubire.
După un divorţ, responsabilitatea întreţinerii unei case şi a unui copil cade exclusiv în grija ta. Am impresia uneori că în lumea în care trăim nici nu prea ai de ales. Te forţează. Într-o lume a bărbaţilor, singura ta varianta este să devii ca ei. Plăteşti facturile, mergi cu maşina în service, îţi cari singură bagajele. Da, da, chiar aşa. În condiţiile în care ai o relaţie şi el te lasă să-ţi cari singură geamantanul, e clar că trăieşti într-o lume defectă, o lume în care nu mai există bun simț si nici principii. Și nu, nu e un caz izolat, din păcate. Am întâlnit bărbaţi din toate categoriile sociale care procedează aşa. Și ăsta e doar un exemplu de mitocănie.
Trebuie să-ţi asumi faptul că ani de zile nu te va mai chema nimeni la vreun chef, adunare etc. Nu pentru că eşti antisocială, ci pentru că, doamnelor, “prietenelor” tale, le este teamă să aibă de-a face cu tine, pentru că eşti singură. Şi orice femeie singură este un potenţial pericol pentru căsnicia lor, de parcă tu ai fi atât de proastă să te cuplezi cu un dobitoc care nu are niciun stres în a-şi umili “iubirea vieţii” în public. Păi, nu ai avut tu unul? Îţi mai trebuie altul?
De ce divorțul nu este funny? Mai devreme sau mai târziu se ajunge la un anumit nivel de disperare, te saturi să se uite lumea ciudat la tine, de parcă ai avea vreo boală incurabilă, să te judece în fel şi chip, pentru că deh… societatea te vrea măritată şi cu vreo 10 plozi trăgându-te de fuste, pentru ca apoi să găsească alt subiect de bârfă. Te saturi la un moment dat să le faci pe toate singură, te uiţi la altele mai tembele decât tine şi vezi că, alături de un bărbat , pot muta munţii din loc… Te simţi uneori singură, chiar dacă ai părinţii şi prietenii alături.
E greu când eşti mamă singură. De ce e greu? În niciun caz “meseria” în sine. E greu să suporţi o societate în care tot felul de tâmpite se erijează în mamele perfecte. Femei care nu şi-au crescut copiii sau care poate nu au avut copii, dar ştiu ele mai bine cum este să creşti unul. Nu trebuie să-ţi faci griji că nu eşti mama perfectă. Clar, nici nu există părintele perfect pentru societate. Dar, în mod sigur, eşti mama perfectă pentru copilul tău. Singura mamă pe care copilul tău o va recunoaşte vreodată şi pe care o va iubi necondiţionat. Şi da, ai o carieră, şi da, dacă trebuie să pleci, pentru că aşa îţi cere job-ul, vei pleca. Eşti mama copilului tău şi fiecare zi din viaţa lui contează, indiferent dacă e cu tine sau nu. Pentru că aşa sunt mamele, la datorie pentru tot restul vieţii. Nu cred că, dacă ai sta cu copilul 24 ore din 24, l-ai ajuta mai mult. Mai mult decât atât, cei care blamează nu cred că ar fi fost dispuşi să te si întreţină. Şi da, eşti mamă, dar eşti om, în primul rând. Munceşti, găteşti, citeşti, scrii, pictezi, adori să te întâlneşti cu oamenii dragi, mai faci şi prăjituri câteodată şi iubeşti. Da, iubeşti, pentru că eşti femeie. Şi nu eşti de trei ori femeie, eşti de cinzeci de ori femeie, poate de o sută de ori. Şi ştii de ce? Pentru că poţi, pentru că îţi permiţi. Şi singurul lucru care contează cu adevărat este acel te iubesc, mami venit din partea copilului tău. Este argumentul care întrece toate mizeriile spuse din prostie, răutate sau frustrare.
E greu, uneori, când ajungi seara acasă şi nu ai cu cine să schimbi două vorbe, când internetul devine singura ta legătură cu lumea din afară şi stai ore întregi proptită în monitor, când plângi noaptea-n pernă ore întregi întrebându-te, de ce, Doamne, iartă-mă, trebuie să treci tocmai tu prin aşa mizerii, când ai vrut să faci bine în jur, când te gândeşti cum te-au crescut părinţii tăi, că au făcut orice pentru tine… în astfel de momente, îţi vine să-ţi dai cu pumnii în cap de cât de proastă ai fost să te bagi singură în atâtea probleme, când altele, mai deştepte, au ales cu capul un soţ, nu cu inima.
E adevărat, ai şi ceva avantaje când eşti o femeie singură, în sensul că ai timp să ai mai multă grijă de tine. Mănânci sănătos, mergi la gym, la coafor, îţi cumperi zeci de haine, îţi faci orice moft… fiindcă nu mai e nimeni care să te bată la cap cu ce ai voie să faci şi ce nu. În dicţionar, singurătatea şi solitudinea sunt sinonime – în viaţă nu sunt. Solitudinea e pozitivă, în ciuda a ceea ce spune dicţionarul. Solitudinea înseamnă fericire. Solitudinea e starea de spirit când eşti constant încântat de tine. Te centrează, te fixează. Singurătatea înseamnă nefericire. Singurătatea este veşnic îngrijorată, tânjeşte după ceva, doreşte ceva. Singurătatea înseamnă dependenţă, solitudinea înseamnă independenţa absolută. Te simţi ca şi cum toată lumea ar fi a ta, întreaga existenţa ar fi a ta. Ai timp pentru tine, pentru nevoile şi pasiunile tale. Te descoperi.
Eu mi-am dorit întodeauna această aşa-zisă “normalitate”. Viaţa de familie cu mamă, tată şi copii.
Poate sunt eu retrogradă, poate am un ideal teribil de familist în cap, dar asta nu înseamnă că nu mi-e bine singură şi că nu am avut înţelepciunea de a mă descoperi.
Vreau să subliniez că nu toată lumea devine instantaneu zen în clipa în care este cu certificatul de divorţ în mâna. Sunt multe aspecte de luat în consideraţie referitor la asta. Nu este nimic de invidiat la un asemenea statut, însă, deşi este greu de asumat, e de preferat unei căsnicii ratate.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
