Umblu teleleu prin lume, în căutarea unei normalități care în România s-a pierdut. Îmi vine să mă lamentez ca la cenaclurile de propagandă de altădată: viața noastră unde e?, viața noastră ce-ați făcut cu ea?
România este capturată de trei ani de zile de o bandă organiztă cu un singur scop: albirea propriilor dosare penale și continuarea jafului fără consecințe juridice. Opoziția e atât de ridicolă, cu Șică Mandolină și Batistatul Paralel, că îți vine să plângi pe drum, mai ales dacă nu crezi că Mesia s-a întrupat în inginerul horticultor Cioloș, un funcționar decent, cu nimic deosebit de mii de funcționari decenți din Europa Occidentală.
Țara trăiește într-o isterie generală, oamenii și-au băgat capul în bulele personale și tot ce le contrazice prejudecățile e respins violent. Canaliile prosperă în tot ce întreprind. Și cel mai mult lipsește dintre carpato-danubiano-pontici seriozitatea. Omul serios, nu păunul înțepenit în morgă. Vechea și buna seriozitate: să faci ce ai zis că faci, să-ți ții cuvântul, să nu o fușărești, să nu (mai) meargă și așa.
Și poate să vină și Iisus Hristos călărind pe sărmanul Buddha ca pe un măgăruș, că nu se va schimba niciodată nimic pe plaiul mioritic până când nu se va învăța lecția elementară a seriozității. Aceleași slugi hoațe și aceiași stăpâni și mai hoți, în veacul veacului.
Și de la cine să o înveți, când modelele alese de carpato-danubiano-pontici sunt niște siniștri care “au reușit în viață”? Au reușit să facă un rahat cu moț într-un hârdău sinistru – asta e altceva.
Îmi notez aceste gânduri într-o noapte fără lună plină în Dublin, Irlanda. În jur țopăie dublinezi de toate vârstele.
Sunt beți și își văd de petrecerile lor, de puburile lor și de berea lor neagră și de harfele lor. Își trăiesc viața, nu sunt prinși într-un război civil moale, care nu se mai termină. Împreună dau un popor și o societate.
Când vii din România, cel mai scandalos e banalul. E uimitor să vezi banalul: oameni care își trăiesc viața într-o lume imperfectă, cu traficul ei și cu poluarea ei, dar fără acea permanentă stare de ură care decurge din impostura metastazată. Dar e viața lor, nu sunt doar marionete dirijate de colo până colo, cât să nu ajungă vreodată undeva.
România are coloana vertebrală fracturată, familiile s-au destrămat, pe unii i-a înghițit Occidentul, alții atârnă la banii ălora plecați, unii au intrat să funcționărească pe la buget, alții și-au vândut toată bruma de conștiință pentru partid și noua securitate, cât să prospere în… În ce?
Fără codurile culturale la modă în România – cocălăreala, gherțoiala, clanțele de haur la conace, smardoiala, șmenul, gușa din șpagă, ghiulul, bagaboante turbo și să moară dujmanii mei – ce-ar mai rămâne din bogații acestei țări? Din elita ei?
Răspunsul e acesta: nimic.
Și între timp viața noastră toată trece în trena acestor creaturi, așteptându-ne rândul la un pat dintr-un spital-abator.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
sursa foto: aici.
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Ceilalți să moară – în căutarea umanității pierdute
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
