Viața mi-a dat iar peste nas

Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu trei luni cum se va termina povestea noastră, i-aș fi râs în nas, căci eram ferm convinsă că ea nu se va termina vreodată. Puteam jura cu mâna pe inimă că atunci când oamenii aveau să vorbească despre noi, despre povestea noastră de iubire, ar fi încheiat cu celebra frază: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Din păcate, viața mi-a dat iar peste nas, așa cum știe doar ea să o facă de fiecare dată când simte că m-am regăsit, că mi-am regăsit partea complementară. Firește, e femeie! Căci nu poți spune „un” viață, ci spui „o” viață. Și atunci, femeie fiind, e geloasă pe mine. Știu că, dacă ai citi aceste rânduri, ai spune că sunt nebună, dar cine iubește așa cum te iubesc eu pe tine mi-ar da dreptate că viața m-a alungat din brațele tale pentru că mă gelozea. Altfel cum ai fi putut să rămâi singur, doar cu ea?

I-ai spus nefericitei că ai înșelat-o cu mine? I-ai spus cum îmi luai mâinile înfrigurat de fiecare dată când ne revedeam, după trei sau cinci sau șapte zile? I-ai spus cum îți așezai duios, fierbinte, sărutul în căușul palmelor mele? Cu câtă gingășie îți petreceai brațul după umerii mei, pentru a mă ține cu capul pe pieptul tău? Cât de tare îți bătea inima când îți luam mâna liberă și-mi împleteam degetele cu ale tale? I-ai spus cum ne continuam frazele unul celuilalt? I-ai spus despre duelul limbilor noastre, despre gustul pe care-l aveau săruturile noastre? Spune-mi, i-ai spus toate astea? 

I-ai spus cum îți plăcea să-ți înfășori mâna cu părul meu, spunând că este talismanul tău? Cu câtă ardoare mă priveai? Cum mă hrăneai, spunându-mi că doar așa aveam să fiu îndeajuns de hrănită? I-ai spus de întâlnirile noastre de la mall, când treceam unul pe lângă celălalt (fiecare ducându-și în brațe propriul copil), spunându-ne în treacăt (fără ca cei din jur să poată citi pe buzele noastre) „Te iubesc!” Spune-mi, i-ai spus toate acestea?

Cred că i-ai spus toate acestea și ea, viața, s-a înfuriat pe mine. Dacă te întreabă ce regret, spune-i că regret totul, dar mai ales că trupurile noastre nu s-au contopit niciodată în aceste trei luni de zile. Cine ne-ar auzi nu ne-ar crede. Dar din 90 de zile, dacă am aduna timpul petrecut împreună, cred că abia-abia ar ieși trei zile. Mai mult comunicam prin mesaje, iar atunci când acestea nu ne săturau foamea de celălalt, și era posibil, vorbeam la telefon.

Credeam că timpul omenirii se așterne potecă în fața picioarelor noastre. Că vom reuși ca mai întâi să ne punem ordine în viață, să ne facem partenerii să accepte despărțirea, care pentru noi era cea mai grea tortură. Abia apoi aveam să ne lăsăm trupurile pradă unui festin al simțurilor. Nu a fost să fie, ai spune. Dar eu știu de ce te-ai supărat: ai crezut că te-am trădat, atunci când am acceptat să împart patul cu cel care are legal acest drept. Dacă aș fi fost în locul tău și dacă tu ți-ai fi împărțit și inima, nu doar patul, cu cea care are același drept legal, și tot nu ți-aș fi spus adio. Aș fi avut încredere deplină în cuvântul tău și ți-aș fi rămas profund recunoscătoare pentru sinceritate. Nu i-aș fi permis niciodată vieții să mă despartă de tine, așa cum i-ai permis tu. 

Pe Rita o găsești și aici. 

Și tu poți scrie pe Catchy! 

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.