Evenimentele recente din spațiul public românesc mi-au amintit o vorbă spusă de un om mai deștept decât mine: „Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să pedalezi”. Viața, în general, seamănă mult cu mersul pe bicicletă. Să vă spun și de ce.
Toată lumea știe că dacă te oprești din pedalat când ești pe bicicletă, cazi! În urma căzăturii te poți alege cu o julitură urâtă sau chiar cu capul spart. În cădere îi poți răni și pe alții, care pedealează alături de tine. Ți se poate strica și bicicleta, și atunci nu vei mai avea cu ce să-ți continui călătoria. Am auzit de oameni care, în urma unei astfel de căzături, n-au mai urcat niciodată pe bicicletă.
Dacă încetinești în timp ce mergi cu bicicleta, te depășesc alții care pedalează mai repede. Dar tu te poți bucura de peisaj. Când mergi încet, poți vedea mai îndeaproape lucrurile care te înconjoară: florile de pe marginea drumului, o căsuță frumoasă și cochetă, poate și alți bicicliști frumoși – cine știe? Cât despre oamenii care vă vor depăși, aceia pun mai mult preț pe destinație decât pe drum. Vor să ajungă repede din punctul A în punctul B, fără să le pese de ce e între cele două puncte. Un alt om mai deștept decât mine a spus că drumul este cel care contează, nu destinația. Nu l-am crezut pe cuvânt, i-am dat dreptate abia după ani de pedalat, de ajuns la destinații și de plecat spre altele noi.
Câteodată, viața ne obligă să încetinim. Poate drumul nu mai e atât de bun sau poate bicicleta nu mai merge atât de bine. Când nu mai merge atât de bine, trebuie să o ducem la atelierul de reparat biciclete. Zilele astea trebuie să încetinim pentru a-i ajuta pe cei care au căzut, pentru a încerca să-i ridicăm sau doar pentru a le spune o vorbă bună. Ei nu s-au oprit, ei au fost opriți. Pedalatul lor a fost întrerupt în cel mai groaznic mod posibil, li s-a pus o piedică dureroasă căreia nu i-au putut rezista. Deși au încercat.
Au încercat să scape de flăcările ce le ardeau trupurile, unii au încercat să pedaleze în continuare, au mers la reparat. Unora medicii au reușit să le repare bicicletele, altora nu. Pentru toți aceștia, și pentru mulți alții, trebuie să încetinim noi. Să ne rugăm, să încercăm să schimbăm ceva.
Să încetinim, dar să nu ne oprim. Să nu ne oprim vreodată!
Guest post by Flavia Mihaela Alexe
Citiţi şi
În viața asta, adevărata bucurie o simți după o mare durere
Ce timpuri sunt astea? Refuz să trăiesc așa!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
