– continuare de aici –
– Auzi? Dar noi ce facem de 1 Mai?
După lungi discuții cu Sofia, despre noi, despre mine, despre relația noastră, lucrurile s-au mai liniștit. Am plonjat înapoi în zeama călduță a căsniciei, cu bune cu rele, cu zile obișnuite și nopți de somn. Diminețile sunt calme, cu o cafeluță, un zâmbet aruncat ici-colo, câte un oftat ca un puf de odorizant din acela de cameră, câte o ciorbă caldă, ciorapi curați, cămăși călcate. O viață ordonată în care mă chinui să încap, de parcă ar fi costumul meu din clasa a opta. Zâmbeam liniștit, când vocea Sofiei mă face să tresar. N-am făcut nimic, nu-s vinovat! Nu, nu, nu eu. Poate Jorj! Dar calmează-te, vere, că nu-i plutonul de inchiziție!!! A, da. Ok.
– Hey, tu! M-auzi? Ceva planuri pentru 1 Mai?
– Da, da! Te aud! Eu știu? Ce vrei tu, iubire!
Gândindu-mă la anii de burlăcie când 1 Mai era în Vamă, la Stuf, cu mese pline de bere și gagici faine dansând amețite de shot-urile de tequila. Ce vremuri! Oare cum ar fi cu Sofia în Vamă?
– Putem merge în Vamă, dacă vrei. E mișto. Ne plimbăm pe faleză, acuma sunt și restaurante mai elegante, seara mergem la restaurant.
În momentul doi și-a băgat capul pe ușa dormitorului, cu o mână ținând castronul cu maioneză, cu cealaltă deschizând ușa. Niște ochi foarte dubioși se uitau la mine, cu un aer superior de șef de trib.
– În Vamă? Restaurante? Plimbări pe faleză? Mă, tu ești bolnav? Vrei să mă duci în Vamă, ce, ai 12 ani?
– No, bine! Uite, alege tu ceva, ok! Unde vrei tu!
– Mă gândeam să mergem și noi undeva la un hotel luxos, cu lebede pe pat, cu meniuri sofisticate, cu masaj, saună, jacuzzi. Să ne mai răsfățăm și noi, să povestim serile la o masă retrasă, cu muzică lentă. Ce zici?
Lebede, jacuzzi, povești, cafe concert, ce să zic? Mi se potrivește mănușă, în p*la mea. Toată viața mi-am dorit lebede în pat. Și la amiază două boabe de mazăre cu o reducție de vin. Super! Ce nevastă genială am!
– Da, ar fi drăguț. Păi, vezi, vorbește cu prietena aia a ta cu agenția de turism. Vezi ce oferte are.
Ochii i s-au luminat, că vai, chiar vrei, vai, ce frumos, că te iubesc, nebunule, că pupici, că mă duc să termin de gătit și o sun, că mă ocup eu, ai să vezi, o să te simți în al nouălea cer, că vai, ce fericită sunt… țop, țop, țop… și dusă a fost.
Aveam nevoie de ceva tare. Mi-am amintit de Ioji, ungurul, vecinul meu. Cred că ar fi bine să-i fac o vizită.
– Auzi, iubire! Vezi că mă duc până la Ioji, vecinul, că m-a rugat să-l ajut să mute un dulap. Nu stau mult.
– Bine, bine, salută-i din partea mea!
Cred că ăsta e secretul nevestelor fericite: trebuie să le dai ocupație, un țel. O sarcină de îndeplinit, să le ții tot timpul active, implicate în ceva. În fine, mă duc la ungur să trosnim ceva.
– Servus, Ioji, ce faci omule?
– Ioi, mă, bulangiu, salut te! No, hai, bagă-te, că-s numa io. Hai să dăm niște pălincă pe gât mă, că-s tare fericit!
– De ce Ioji, ai câștigat la loto?
– Nu, mă, ember, am vândut cabana aia cojită din Harghita, mă. Dau toți banii la bulangiu la bancă și scap de credit, mă. No, nu-i bine?
Ioji era tăt un zâmbet, deja punea paharele pe masă, glaja de pălincă era la loc de cinste, totul părea minunat. Așa-mi plac oamenii optimiști, ca Ioji. Ăsta niciodată nu-i trist. Tot timpul are ceva de sărbătorit și pușcă de sănătate, e o namilă de o sută de kile, înalt cât un stejar, cu obrajii roșii și o mustață de secui cu vârfurile răsucite. S-a mutat anul trecut aici, ne-am împrietenit din prima. Eram mort de beat și încercam să descui ușa la scara de bloc. Ioji tocmai venea acasă, m-a salutat și m-a ajutat să ajung sus. Mai mult decât atât, i-a zis lui nevastă-mea că am băut la el, că am făcut cunoștință și că sunt un bărbat de treabă și n-ar trebui să mă certe: că beut pălincă tare de la Harghita, că nu-i frumos să refuzi un ungur că scoate brișca… mare gagiu, Ioji ăsta!
– Mă, Ioji, da unde-i Rojika?
– Ioi, d-apăi s-o dus să-și puie, mă, maglavais în cap. Vrea să se facă blondă, mă, ca aia cum o cheamă Marlinka, mă, sexoasa aia, știi?
– Marilyn Monroe?
– Aia, mă, pușca-o sufletul, cinașă fată, cu bulane sănătoase nu ca străveziile astea de-amu, de zici că le-o tăiat de la rație.
– No, mă Ioji, lasă că-ți vine Rojika ta faină rău, mă!
– Vine, vine, că-i fată bună, țuca-i-aș pipota! Dar a ta, ce mai face? Tăt așa iute-i ca paprika, mă?
– Îi iute, dă-o-n dobă, amu vrea să mă ducă de 1 Mai la hotel scump cu lebede pe pat și drăcii, jacuzzi și mama pocnetului. Apoi mă duc, ce-oi face? Numai liniște să am în casă.
– No, bozmeg, hai să bem, că femeile estea nu-s cu tăte țiglele pe casă uneori. Da’ ce păsări vrea mă, să-ți bage-n pat? Ceva perversități, bolunzenii de-alea?
– Nu, mă Ioji, da de unde, aș vrea eu. Niște p*le de lebede făcute din așternut. Știi, la hotelurile mai scumpe, cu mai multe stele, așa te așteaptă cu lebede pe pat.
– No, dă-le-n amarul lor de spurcăciuni, da ce mă, io mă bag în pat cu tăt felul de ciori? Ptiu, ce lume de bolunzi. Io pe Rojika o înghesui și-atât, mă! Ce-mi trebe mie alte păsări, ioi, mă, da nebuni îs ăia, mă. Și apă de-aia cu bulbuci vrea? Jacuză, mă? De zici că te beșești non stop, în aia. Am fost și io cu Rojika odată, dar ne gâdilam, mă, n-am putut sta. Îmi flutura ciolomocu și ouăle de zici că era ciardaș, mă. F*tă-le ghezășu, mie nu mai îmi trebe apă cu bulbuci de-ăia. O fost și caldă, mă, că tăt m-am topșit, nici s-o mai înghesui pe Rojika n-am putut. No, și-acolo vrea să te ducă, mă? Ioi, bozmeg, greu viață, da frumos, nu? No, hai, bagă pe gât o pălincă, mă vecine!
Tot vorbind noi așa de femei, am început să mă simt bine, fericirea lui Ioji e molipsitoare și e simplă, fără sofisticăreli. I-am povestit de Zelda, de ce-am pățit cu înmormântarea, m-am descărcat ca la psiholog, fără să dau bani. Ungurul, prin felul lui de a fi, m-a învățat că totu-i simplu: mă, bulangiu, fii atent la Ioji, mă! Muierile numa ciolomoc vreau, mă, le înghesui, le zici că-s cinașe și bune la pat și gata, mă. Nu te complici cu sentimente, cu ioi ce durere, ce chin, ce p*la me, f*tă-i două vorbe dulci și bye, bye.
Am râs cu lacrimi de filozofiile simple a la Ioji. Într-un târziu, a venit și Rojika. La fel de veselă, că ăștia doi îs trași la indigo, râd non-stop. Rojika era blondă, cu obrajii la fel de roșii, bine făcută, chiar dolofană…
– Ostan, ce faci, mă, vecine! Ioi, ce szepfiu ești, țucă-te Roji! No, uite, mă, Ioji, mă, ce ochi faini are omu ăsta, mă! Ptiu, bată-te norocul, că fain ești.
Până să zic ceva, m-a pupat apăsat pe ambii obraji, lăsându-mi urme de ruj, pe care le ștergea râzând cu poftă: ca să nu zică Jofia ta că ai fost la alte muieri! Aia te bate cu basca udă, mă!
– Ioi, mă, să vă zic! Ioji, bagă o pălinkă și la Rojika ta! Mă, m-o dus colega mea la un salon, mă, Istenem, că de-alea n-am văzut. Era unu acolo, mă, Mariș, mă, io nici amu nu știu ce soi îi ăla, mă. No, hat, avea unghiile date cu lac și purta șosete din alea, mă, cu cipke, cum naiba le zice.
– Dantelă!
– Da, mă, dantelă, mă! și era cinaș ca un băiet, dar cu lac pe unghii și cipke mă, la șosete. Și dădea din mânuțele alea ca din niște aripioare, mă. Așe-mi venea să râd. Și vine la mine, că ce… o zis un cuvânt de-ăla ciudat, tren, ori ceva, vreau?
– Trend
– Da, da, trend, de-ăla vreau? Mă, tăt studia, din față, din profil, scria sau desena ceva pe un caiet, de zici că amu construia o casă și nu știa un să-i puie beciul. O zîs să mă fac portocală de-aia, narancssarga, portocaliu, așa. Da, ce, io-s bolundă să umblu cu portocale în cap? Că-i treni, așa o zâs! O fi, pe trenu lui mă-ta, dar io vreau blond Marlin, da! O tăt strâmbat din nas, apoi se tăt chieptăna cu un băț, tăt își flutura mâinile, o chemat-o pe una de-aia de-a lor, nehrănită, i-a zis ce maglavais să-mi pună și m-o întrebat dacă nu vreau să-mi facă ceva hombre, sau umbre, sau… io nu știu, mă, că ăștia vorbesc altă limbă mă! Io de-abia o-mbuc pe românește, dar ăștia ziceau cuvinte din tăt felul de limbi. Ioi, greu o fost! Io nu mă mai duc. Dar cinaș salon! Mi-o dat cafea, ceai, ceva săpunele cred că erau, de-o zis că le bagi în apă și înfloresc, aztan, știe ghezășu, mă, io le-am luat, că poate o fi niște răsaduri de porodici, ori ceva. No, da-s cinașă, amu? Îți place mă, Mariska ta?
– Ioi, ești faină, cum nu, hai să bem.
– Îți stă foarte bine, Rojika! Te prinde blondul ăsta. Dar cum ziceai că-l cheamă pe ciudatul ăla?
– Mariș, așa-i ziceau, așa ca de la franția. Mare figură, omu ăla.
– Maurice, da, îl știu, e mare hairstylist, f*tă-l becu.
– Îl știi vecine, pe ghilizta ăla? Ioi! Dar ăla mare șef îi, că tăte tremurau de frica lui. Una o și plâns, că Mariș s-a enervat și piuia așa, ca cucta, subțire, și dădea din mâini ca din morișcă. Aia s-o speriat, biata de ea, așa milă mi s-o făcut, m-am dus la ea și i-am zis să nu plângă pentru kicsi kaka ăla, că nu merită. Da mă, ember, tu n-ai dat la omu ăsta fain nimic să mânce??? Uite, scot un tokani, niște colbași, o ceapă, un jiroskenyer, apăi n-om be așa, pe mațu gol.
Am râs cu lacrimi, m-am binedispus, m-am trosnit, am povestit, m-am descărcat. Nu știu cum și la ce oră am ajuns acasă. Era noapte, eram în pijama și sforăiam de tremurau bibelourile pe raft.
Viața e simplă: înghesuie-le, zi-le că-s faine, du-le în vacanțe cu lebede în pat și-atât! Nu tu Zelda, nu tu corason! Mare gagiu, Ioji ăsta! F*tă-l ghezășu!
Pe Erika o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
