Cum eşti? Cum te simţi? Cum este acum, că ai schimbat prefixul? Mă blochez mereu când ma gândesc că aş putea să răspund vreodată cu tristeţe. Nu am înţeles niciodată conceptul “trist de ziua mea”. Aşa ca m-am întrebat: ce se schimbă după 30 de ani, ce modificări te-ar putea face să te simţi după 30 aşa, ca şi cum un sac de cărămizi ţi-ar sta pe umeri? Evident, toţi avem probleme, mai mici, mai mari, ale noastre. Dar ce te face să alegi din viaţa ta doar ce este negru? Eu, una, nu reuşesc.
Aşa că, mă credeţi au ba, aleg din viaţă ce îmi aduce linişte. După 30 de ani, am învăţat că nu merită să îţi faci griji pentu ceva ce va urma. Să fim seriosi, oricum nu ştim ce ne aşteaptă în viaţă. Însă avem şansa să luăm lucrurile aşa cum sunt. Şi când problema apare… îi găsim şi soluţia. Am mai învăţat că este bine să te împrieteneşti cu propriile fantome. Fiecare are „gaşca”lui. Nu uit că dacă SUNT, înseamnă că CINEVA are un plan cu mine. Dacă ar fi să fac un top 10 al lucrurilor pe care să nu le uit după 30, ea ar arăta cam aşa:
- Să zâmbesc, pentru că asta îmi dă forţa să merg mai departe, indiferent de obstacol.
- Să mă înconjor de gânduri pozitive şi oameni la fel, ca să nu ajung acasă ca un arici. Şi, fireşte, să evit pe cât pot discuţiile îndelungi cu oameni care au ca unică prioritate critica şi pesimismul.
- Să deschid larg geamurile, să închid ochii şi… să respir. De fiecare dată îmi pare că nu am mai făcut-o cu adevărat de ani de zile.
- Să nu caut zi de zi averi, dacă am măcar bani de pâine.
- Să nu mai resping provocările doar pentru că mi-e frică să nu eşuez.
- Dacă imi vine o idee despre un proiect, să vorbesc, să spun cuiva . Ar putea fi următorul mare proiect de succes. Să caut noi provocări care să îmi pună mintea în mişcare.
- Să îmi aduc aminte MAI DES de cei dragi şi măcar să îi sun. Fiecare clipă contează.
- Să nu uit de „templu” – un suflet liniştit într-un corp obosit nu mă ajută.
- Să nu uit că trebuie să las ceva în urma mea: un copil, un proiect, o idee… un om care zâmbeşte “din vina” mea.
- Să mă uit în Sus, să spun o rugaciune şi să admir frunzele din parc. Să îmi promit că îmi voi face timp pentru ele şi la primăvară.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
