Când nu mai știi încotro să mergi, există întotdeauna drumul către casă. Casa noastră, a europenilor, este Atena.
Când au ales numele cetății lor, grecii aceia vechi au preferat-o pe zeița înțelepciunii zeiței frumuseții. E ceva ce nu s-ar mai întâmpla în secolul XXI.
Vechii greci erau înțelepți. Mereu am crezut că anticii au avut ceva ce noi nu mai avem și nu vom mai avea niciodată. Nimic din ce e important n-a fost deja făcut, trăit, visat, imaginat de atenienii de altădată. Atenienii au avut mereu un cult pentru libertate – și încă îl au.
Chiar dacă Atena de astăzi este orientală, foarte sudică, prăfuită, murdară, prost administrată (poate că pe alocuri arată chiar mai rău decât Bucureștiul nostru cel de toate zilele), cu o moștenire culturală balcanică excesivă, cultul pentru libertate nu și-a încheiat misiunea. Grecii rămân o sectă de fanatici ai libertății și ai vieții pe mare, cu tot orizontul înainte. De aceea n-am crezut niciodată în aceia care anunțau că Grecia se poate prăbuși. Grecia nu se poate prăbuși, grecii ar dansa în cădere până la sfârșitul timpului și abia asta ar fi important.
Când ți se pare că mileniul nostru a luat-o razna, cu criptobogații lui inutili, cu influensării (Dumnezeule!) și cu toate formele de viață și produsele cu care Socrate n-ar fi avut ce să facă, mergi la Atena. Poți să vezi chiar și locul acela unde se spune că a fost închisoarea unde și-ar fi băut Socrate cucuta.
Iar în ierarhia oamenilor mari din trecerea timpului, îl țin pe Socrate sus, foarte sus, lângă Hristos. La fel ca acela născut la Betleem, Socrate n-a lăsat nimic scris, doar povestea. Și tot la fel ca acela a fost condamnat la moarte de contemporanii săi, nepregătiți de marile schimbări. Socrate ni l-a dat pe Platon, care ni l-a dat pe Aristotel, de la ei vine gândirea. Gândirea e importantă. Mă rog, poate că a sosit momentul să scriu: era importantă, mai demult, pe vremea sapienșilor.
Atena, cu pisicile ei leneșe și arse de soare la poalele Acropolei, trăiește în afara trecerii timpului cu care ne-am obișnuit noi, ceilalți, muritorii. Ghidurile turistice anunță că Atena se poate vedea în trei zile. Poate, dacă ești turist.
Dacă ești călător, Atena nu se încheie niciodată. Ea este începutul și sfârșitul este și mai este și tot ce se întâmplă între alfa și omega. Dacă ești un pic atent la viață și la istorie, s-ar putea să înțelegi că Atena e totul.
Dacă nu, poți pleca după trei zile de unde ai venit, fără să înțelegi, ca de obicei, nimic. N-ar fi doar păcat, ar fi o tragedie, dar oamenii timpului nostru nu mai au puterea să înțeleagă o tragedie nici măcar când e a lor.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
