Ne-am amintit azi, că pe 29 iulie, Vincent Van Gogh, cel care spunea “Pescarii ştiu că marea este periculoasă şi furtuna este un lucru teribil, dar n-au considerat niciodată că acestea sunt motive suficient de serioase pentru a rămâne la mal.” a renunțat la viață, în 1890. Ne-am mai amintit că, în ciuda viselor și a talentului uriaș, în 37 de ani n-a reușit să vândă decât un tablou, pentru ca, decenii după, picturile lui să se vândă pentru zeci de milioane. Și nu doar picturile, ci și scrisorile… Iată mai jos povestea uneia dintre acestea.
Deşi relaţia dintre francezul Gauguin și olandezul Van Gogh s-a deteriorat rapid şi una dintre certurile lor e notorie pentru că Vincent şi-a tăiat atunci o ureche, cei doi artiști au fost o perioadă buni prieteni. Pictorii s-au cunoscut la Arles, în 1888, şi scrisorile păstrate din acea vreme arată că ambii aveau speranţe artistice mari, pe care n-au apucat să le vadă împlinite. Una dintre acele misive „electrizante”, adresată lui Emile Bernard, un tânar artist avangardist care i-a inspirat pe amândoi, scrisă pe hârtie ieftină ruptă dintr-un caiet, a fost vândută la o licitație în Paris în 2012, cu… 445.000 de euro.
Compusă într-un moment critic pentru carierele lor artistice, scrisoarea vorbeşte de prietenie şi speranţă şi dezvăluie visul împărtăşit de amândoi: de a fonda o comunitate utopică de artişti, un fel de noi oameni ai Renaşterii, care să creeze capodopere. La acea vreme scena artistică trecea de la impresionism la modernism şi suprarealism, iar Van Gogh şi Gauguin încă nu fuseseră apreciaţi. Olandezul, cu o sănătate mentală fragilă şi destul de predispus la accese de violenţă, era extrem de entuziasmat şi l-a descris pe Gauguin, care venise să picteze cu el, drept un om foarte interesant: „Am crezut multă vreme că în profesiunea noastră murdară de pictori avem cea mai mare nevoie de oameni cu mâini şi stomac de muncitor – şi cu gusturi ceva mai naturale – de temperamente mai senzuale şi mărinimoase – decât de bulevardierii decadenţi şi epuizaţi din Paris.”
„Aici, fără nici cea mai mică îndoială, suntem în prezenţa unei creaturi virgine care are instinctele unui animal de pradă. În Gauguin, sângele şi sexul triumfă asupra ambiţiei”, mai scria Van Gogh. Cei doi discutau despre „asocierea anumitor pictori” şi simţeau că urmează să asiste la o renaştere a lumii artistice, pusă cel mai bine în valoare la tropice.
Opt săptămâni mai târziu, pe 23 decembrie, prietenia a luat sfârşit şi cei doi s-au certat violent. Se crede că motivul a fost faptul că Van Gogh a cheltuit tot bugetul casei pe prostituate şi nu voia să renunţe la absint. După ce şi-a ameninţat prietenul cu briciul, artistul olandez şi-a tăiat singur urechea. Cei doi nu s-au mai întâlnit niciodată, deşi au mai corespondat. Internat în mai multe aziluri, Van Gogh s-a sinucis în 1890 la 37 de ani. În schimb Gauguin s-a întors în Paris şi de acolo a plecat în Polinezia Franceză, unde a murit în 1903. Avea 54 de ani.
Pe ultima pagină, rezervată lui Gauguin, acesta confirmă ideea unei noi generaţii de artişti la tropice, dar îşi îndeamnă prietenul, cu modestie, să „nu-l asculte pe Vincent pentru că, aşa cum ştie, are o înclinaţie pentru admiraţie şi e indulgent cu ceilalţi.” E o scrisoare ce reflectă perfect calmul de dinaintea furtunii… Poate de aici și prețul uriaș pe care cineva l-a plătit pentru această mărturie…
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
