„Ж
Pe mal, biserica Sfântul Mihail coborâse de pe picioroange,
copiii cu praștia îi crăpaseră vitraliile.
Cafeneaua Insomnia duhnea a urină și a poeți descompuși,
în clubul Zorki pianele se stricaseră,
la barul Rivers dimineața lichidă avea culoarea pereților de spital,
pe terasele de la obeliscul Carolina fusese trasă la sorți
apocalipsa de început de mileniu.
Însuși regele Mathias venise să se scalde în Someș.
Eu fac aici înnădituri.
Gândesc un zigurat.
Amintiri învălmășite de râu îmi ung retina.
Ochii mei au fost doar originea unui poem care se scrie.
La grădiniță dormeam în paturi care se dezlipeau din perete.
Erau câteva zeci de fetițe cu funde în păr,
numai eu eram îmbrăcată băiețește, cu părul retezat,
purtam pulovăr și aveam ciucuri la căciulă.
După-amiaza, îngrijitoarele ne puneau să dormim,
după ce înghițeam ceai cu bromură.
Atunci râul călătorea pe spinarea mea ca un trenuleț de jucărie.“
The Eagles – Hotel California
„Ж
De la atâta soare, umerii au culoarea sfeclei.
Pe râu se văd plutind colace călărite de copii
și vaporașe din hârtie creponată.
Așa a fost în vremurile râului vânăt,
când pe afișe dansau marinari prinși în piuneze,
iar ciulinii copleșeau malurile.
Păcura aluneca dincolo de serpentine.
Dar acum în miezul zilei zăresc altceva, cu singurul ochi din frunte:
balegă teșită pe asfalt, lângă arțarii pitici,
scânduri cu melci lipicioși și ciori care fumegă.
O femeie cu sânii goi citește o carte pe mal.
Scriu despre Califonia pe Someș
și nu mă mai pot opri din pricina verii.
Mi-am dat jos peruca.
Am construit o cutie poștală plutitoare,
în timp ce în cratiță fierbe dulceața.
Când aveam cinci ani credeam că vara e o sărbătoare indiană.
Păpușile mele erau făcute din mantre și versete.“
Şi după ce-am trecut prin asta, de trei ori, că n-ai cum să te saturi de cântecul care te sculptează mai drept, mai bun şi mai frumos decât chiar ţi-ai dorit să fii, vin acum şi vă spun: „Dansaţi-l şi voi!“.
Ce n-o să vă placă deloc e că nu vă rog să citiţi această cutiuţă muzicală, răsfirată-n file şi-mpachetată-n coperte. Nu. O să vă spun că eu nu pierd nimic dacă nu imersaţi în lumea Ruxandrei Cesereanu, lumea asta mică–medie–copleşitoare care o să-mi rămână mie drept sălaş.
În vechime, zeului Mithra îi spuneau credincioşii săi Sol Invictus. Şi-aşa i-a rămas numele. Volumul Ruxandrei Cesereanu îi seamănă zeului persan. E însă un soare nu doar nebiruit, ci unul de ne-nfrânt. Fiindcă în incandescenţa lui nu se dau lupte, ci doar se nasc lumi, însăşi fierbinţeala atotcuprinzătoare fiind cer nou şi pământ nou, în bucuria mistică a firescului.
Când facem un album nou, are şi el o direcţie: copilărie, adolescenţă, maturitate. Să nu care cumva să nu mai ştim, peste ani, deschizându-l, care ne-au fost vârstele. Această carte-album e cea mai frumoasă joacă incantatoriu-vizuală la care-am fost „supusă“ vreodată. Sigur, aşa după cum observaţi şi marcajele din text, sunt trei registre sonor-imagistice. Trei voci, trei obiective foto, trei perspective.
Însă zânele călătoare ce se-ntrupează-n muzici şi vocabule în cartea asta nu şed locului nici măcar un bob zăbavă. Ci îmblă-n ospeţie una-n casa alteia, câte două ori tustrele-n universurile pe care nu le vizitează decât niţel a joacă după ce le creează. Astfel, acest album de versuri cântate se răsfrânge cucerior peste propriile-i margini, dincolo de ale noastre, cele văzute şi nevăzute, ştiute ori, mai mult, ba. Şi ne spune de ce însăşi vrăjitoarea-autoare:
„Într-o apă mică nu are rost să te pierzi.
Merită să o faci doar într-o vâltoare.“
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
